Câte părţi are o biserică şi ce reprezintă fiecare

Primii creștini se întâlneau în case sau în clădiri publice mari pentru a se îmbărbăt a reciproc și pentru a menține unitatea în sânul comunității. În cele ce urmează îți vom spune câte părți are o biserică și care sunt acestea, și vom vorbi despre aspectele arhitecturale ale părților componente și despre modul în care acestea sunt organizate ca să servească funcțiilor liturgice și sociale.

Importanța bisericii în viața oamenilor

Pe măsură ce biserica a evoluat, a devenit în mod evident nevoia de a fi construite clădiri mai mari, care au fost proiectate pentru ca oamenii să aibă un loc sacru unde să se închine. În unele cazuri, clădirile existente au fost remodelate pentru a se potrivi acestor scopuri, în timp ce în alte situații au fost construite de la zero noi edificii. Arhitectura clădirii bisericii are un scop și încorporează semnificația simbolică din Biblie.

Privită drept edificiu religios central în numeroase culturi și comunități din lume, biserica nu este doar o simplă construcție din piatră sau din cărămidă, cu icoane și picturi murale, ci este un loc sacru de închinăciune, care se află în centrul vieții spirituale a unei comunități.

Arhitectura sa complexă, precum și semnificațiile sale profunde reflectă bogăția și diversitatea tradițiilor religioase și culturale din întreaga lume, iar prin examinarea părților care o compun și a organizării sale putem înțelege și mai bine rolul și importanța pe care biserica le are în viața noastră și în evoluția societății de-a lungul istoriei.

Recomandări

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Ce este biserica și de câte tipuri este

Termenul de biserică în sens arhitectural se referă la un edificiu sfânt, construit și amenajat cu scopul practicării de activități religioase și pentru oferirea de servicii cu caracter confesional. Definiţia cea mai palpabilă este aceea că biserica este o clădire, un spaţiu consacrat slujirii liturgice.

Acest lucru are în vedere şi Sfântul Apostol Pavel în prima lui scrisoare către cei din Corint, în versete precum „aud că atunci când vă adunaţi în biserică, între voi sunt dezbinări” (I Corinteni 11, 18) sau „dacă nu e tălmăcitor, să tacă în biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu” (I Corinteni 14, 28), relatează site-ul Doxologia.ro. În același timp, termenul de biserică în sensul de lăcaș de cult este cel mai des folosit de creștini pentru a se referi la clădirirea unde se practică religia. În arhitectura creștină tradițională, majoritatea bisericilor au planuri în formă de cruce creștină și au diferite denumiri, în funcție de rangul atribuit.

Astfel, cel mai important locaș de cult într-o biserică autocefală (Patriarhie) este Catedrala Patriarhală. Apoi sunt Catedrala Mitropolitană, care este biserica principală a unei mitropolii, Catedrala Arhiepiscopală, Catedrala Episcopală, Mănăstirea, care este biserica unui așezământ monahal, Schitul, adică biserica unui așezământ monahal mai mic și biserica parohială.

Recomandări

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

Arhitectura ecleziastică

Arhitectura ecleziastică (n.n. – arhitectura bisericească) se referă la arhitectura edificiului bisericesc creștin unde au loc slujbe și unde creștinii merg pentru a se ruga și pentru a fi aproape de Dumnezeu. Această ramură a arhitecturii a dezvoltat o terminologie specifică pentru a putea defini părțile componente ale unei biserici.

Deoarece acest termen este folosit pentru a descrie bisericile creștine, prin definiție, termenii ar fi putut să-și aibă originea în urmă cu peste două mii de ani.

Cu toate acestea, mai mulți termeni au fost derivați din cuvinte latinești și grecești, care au fost folosite încă din Antichitate pentru a se referi la templele romane și cele grecești. În aceste condiții, mulți dintre termenii utilizați astăzi pentru părțile de bază ale unei biserici au apărut între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, în timpul perioadelor de construcție a bisericilor din arhitectura gotică, renascentistă și barocă, potrivit Church Wonders.

Termeni din arhitectura bisericească

Unii dintre termenii folosiți în arhitectura bisericească se aplică mai ales în cazul bisericilor mari, cruciforme, cu aranjamente longitudinale ale scaunelor, în care congregația prezintă o „mișcare” liniară spre un spațiu sacru situat la nivelul terminal.

Recomandări

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Multe dintre acestea sunt mai ușor de identificat în marile catedrale catolice. Cu toate acestea, unii termeni de acest gen se aplică și bisericilor mai mici și mai noi, chiar și în cazul celor moderne care au fost proiectate cu un plan de etaj centripet, în care congregația se grupează în jurul unui spațiu sacru situat central. De asemenea, unii dintre acești termeni încorporează simbolismul religios ca parte a semnificației lor, cum ar fi termenul de „naos”, care este derivat din cuvântul latinesc „navis” și care înseamnă „navă”.

Câte părți are o biserică

Indiferent de planul şi de formele lor arhitectonice, bisericile ortodoxe de astăzi păstrează neschimbată împărţirea interioară tradiţională a vechilor biserici creştine. Și asta atât în cazul celor mai vechi, care reprezintă stilul arhitectonic bizantin cu diferitele variante naţionale ori regionale, cât şi a celor mai noi, care au primit multe influenţe din partea stilurilor apusene.

Astfel, o biserică este împărțită în trei compartimente: pronaosul (pridvorul), naosul (nava) şi altarul. Funcţia sau întrebuinţarea liturgică a fiecăreia dintre aceste părți a fost determinată în mod riguros încă de la începuturi. Astfel, Altarul era cea mai sfântă încăpere din biserică și cea mai dinăuntru, fiind locul clerului slujitor.

Naosul era locul destinat credincioşilor, în timp ce Pronaosul „anticamera bisericii”, adică locul celor care încă nu făceau parte din comunitatea bisericească, dar se pregăteau să intre în sânul acesteia (catehumenii, adică „cei chemaţi”), ori cei care erau excluşi temporar din sânul bisericii (penitenţii) şi care trebuiau să facă penitenţă pentru anumite păcate pentru a le ispăşi.

Pronaos

Pronaosul sau pridvorul este încăperea în care, în vremea veche, stăteau catehumenii, adică cei care se pregăteau de botez, în timp ce, în zilele noastre, aici stau femeile. În acest loc se păstrează vasul în care se botează pruncii, în timp ce în mănăstire aici se face slujba Litiei de la Vecernie, a înmormântării călugărilor şi altele. Din Pronaos se pătrunde în Naos.

Naos

Naosul sau „biserica cea din faţa altarului arată lumea văzută şi cerul cel văzut”. Aici stau creştinii la rugăciune și este „nava” în care credincioşii plutesc pe valurile vieţii şi se mântuiesc de primejdiile lor, așa cum corabia l-a izbăvit pe Noe de înecul potopului. Naosul este despărțit de Altar printr-un perete din marmură sau din lemn sculptat, care este împodobit cu măiestrite cu sculpturi poleite cu aur şi cu icoane frumos pictate.

O caracteristică a bisericilor ortodoxe, acest perete poartă numele de iconostas (tâmplă) sau catapeteasma de astăzi, şi înseamnă „osebirea celor văzute de cele nevăzute”. Pe catapeteasmă icoanele sunt aşezate într-o anumită ordine. Pe primul rând sunt aşezate marile icoane de-o parte şi de alta a uşilor împărăteşti: la dreapta este icoana Mântuitorului şi a hramului bisericii, iar la stânga este icoana Maicii Domnului şi a unui ierarh (Sfântul Nicolae sau altul). Deasupra acestora se află icoanele celor 12 praznice împărăteşti. În rândul următor se află icoanele Sfinţilor Apostoli, având la mijloc icoana Mântuitorului ca arhiereu şi împărat.

Pe cel de-al patrulea rând sunt icoanele proorocilor, având-o la mijloc pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe, în timp ce pe rândul al cincilea, sus, în vârful catapetesmei, stă Sfânta Cruce, cu chipul lui lisus Hristos răstignit, care îi are de-o parte și de alta pe Maica Domnului şi, respectiv Sfântul loan Apostolul şi Evanghelistul. În faţa catapetesmei atârnă candele, iar la mică distanță se află unul sau două iconostase pe care stă icoana învierii Domnului în zilele de Duminică, iar în celelalte sărbători, icoanele praznicelor.

Sfântul Altar

Locul cel mai sfânt dintr-o biserică este Sfântul Altar sau Sfânta Sfintelor. Acesta este așezat către Răsărit pentru a ne aminti de Soarele cel înţelegător al dreptăţii, Domnul Iisus Hristos. Este încăperea în care se intră prin cele trei uşi făcute în catapeteasmă. Ușa din mijloc se numeşte Poarta Frumoasă și pe ea este pictată icoana Bunei-Vestiri.

Aceasta se închide cu uşile împărăteşti în partea de jos, în timp ce în partea de sus este acoperită de catapeteasmă sau dveră. Porțile împărătești se închid și se deschid în anumite momente precise din timpul slujbelor. Este important de știut că în Altar pot intra doar arhiereul şi preoţii în timpul slujirii Sfintei Liturghii şi a celor şapte Laude.

Pe cele două uşi laterale pe care sunt pictate icoanele Arhanghelilor Mihail şi Gavriil sau cele ale unor diaconi, intră şi ies diaconii şi ceilalţi slujitori ai bisericii. Icoanele celor doi arhangheli amintesc că acolo unde tronează Dumnezeu se cuvine a intra cu evlavie și curație îngerească, relatează CreștinOrtodox.ro.

În Altar se află Sfânta Masă (Jertfelnicul) pe care se săvârşeşte jertfa cea nesângeroasă și este din marmură sau din piatră deoarece închipuie mormântul de piatră al lui Hristos, „piatra cea din capul unghiului” (Ps 117, 22). Aceasta este în patru colţuri „închipuind cele patru părţi ale lumii şi din ea se hrănesc cele patru margini ale lumii”. Masa Sfântă este acoperită cu o pânză albă din in, care amintește de giulgiul cel de pe dumnezeiescul Trup al Celui Ce a murit pentru noi.

Deasupra este o altă acoperitoare denumită îmbrăcămintea mesei, care este realizată dintr-o ţesătură mai luminată, care închipuie veşmintele Mântuitorului cele strălucitoare ca lumina (Mt 17, 2) şi este mărirea lui Dumnezeu, mai precizează sursa citată anterior. Când se sfinţeşte biserica sub Sfânta Masă se aşează bucățele de moaşte de sfinţi mucenici. Deasupra vine o altă acoperitoare numită îmbrăcămintea mesei, făcută dintr’o ţesătură mai luminată, care închipuie veşmintele Mântuitorului cele strălucitoare ca lumina (Mt 17, 2) şi este mărirea lui Dumnezeu. In piciorul Sfintei Mese se aşază părticele din sfintele moaşte, obicei păstrat de pe vremea când bisericile se zideau pe mormintele Sfinţilor Mucenici, rânduială întărită de Sfintele Sinoade.

Foto: 123rf.com

De Ce și Când Se Bate Toaca La Biserică

Urmărește-ne pe Google News