Continentul unde trăim ocupă numai 2% din întreaga planetă Pământ, fiind, de altfel, cel mai mic dintre cele șapte continente, cu excepția Australiei/Oceaniei.

Mai mult decât atât, Europa se poate lăuda că este unul dintre cele mai populate continente de pe glob, ocupând locul al treilea după Asia și Africa.

Există destule lucruri despre Europa pe care puțini oameni le știu, cum ar fi că Franța are mai mult fusuri orare, Italia înconjoară complet alte două țări ori că orașul Istanbul se întinde pe două continente.

Dacă ți-ai pus vreodată întrebarea câte țări există în Europa și încă nu ai găsit răspunsul noi ți-l oferim în acest articol. Și asta pentru că acest subiect a fost dezbătut în nenumărate rânduri, iar nu de puține ori răspunsurile au variat destul de mult.

De ce este greu de stabilit numărul țărilor din Europa

Din punct de vedere politic, Europa este împărțită în cinci regiuni, și anume nord, est, sud, centru și vest, la care se adaugă câteva teritorii independente de facto, care nu sunt pe deplin recunoscute.

De asemenea, în Europa există câteva țări care se întind atât pe continentul european, cât și pe cel asiatic, așa cum este cazul Rusiei, Turciei, Azerbaidjanului, Kazahstanului ori Georgiei. Mai există o situație cel puțin la fel de ciudată, care le are ca protagoniste pe Cipru și pe Armenia.

Teoretic, aceste două țări fac parte din Europa, însă dacă privim lucrurile din perspectivă pur geografică, ambele state se află mai aproape de Asia decât de continentul nostru. În plus, ciprioții sunt și membri ai Uniunii Europene.

Însă, dincolo de aceste situații, există câteva teritorii non-suverane, pe care unii le consderă ca fiind țări de sine stătătoare. Pe această listă „selectă” figurează Insulele Feroe, Gibraltar, Insula Man, Insula Guernsey, Åland și Svalbard, Akrotiri și Dhekelia.

De asemenea, nu trebuie omise teritoriile recunoscute parțial, și anume Abhazia, Ciprul de Nord, Kosovo, Osetia de Sud și Transnistria.

Câte țări există în Europa și care sunt acestea

În total, pe continentul european există 44 de țări, care, cum spuneam, sunt împărțite în cinci regiuni diferite. Iată cum sunt repartizate aceste state:

Europa de Vest – 9 țări

  • Austria,
  • Belgia,
  • Franța,
  • Germania,
  • Liechtenstein,
  • Luxemburg,
  • Monaco,
  • Țările de Jos
  • Elveția

Populație totală: 268 milioane de locuitori.

Europa de Est – 10 țări

  • Belarus,
  • Bulgaria,
  • Cehia,
  • Republica Moldova,
  • ROMÂNIA,
  • Polonia,
  • Rusia,
  • Slovacia,
  • Ucraina
  • Ungaria

Populație totală: 293 milioane de locuitori:

Europa de Nord – 10 țări

  • Danemarca,
  • Estonia,
  • Finlanda,
  • Islanda,
  • Irlanda,
  • Letonia,
  • Lituania,
  • Norvegia,
  • Suedia
  • Regatul Unit al Marii Britanii

Populație totală: 34 milioane de locuitori.

Europa de Sud – 15 țări

  • Albania,
  • Andorra,
  • Bosnia și Herțegovina,
  • Croația,
  • Grecia,
  • Italia,
  • Malta,
  • Macedonia de Nord,
  • Muntenegru,
  • Portugalia,
  • San Marino,
  • Serbia,
  • Slovenia,
  • Spania
  • Vatican

Populație totală: 153 milioane de locuitori.

Țări transcontinentale, cu teritoriu atât în Europa, cât și în Asia

Totalul nu include, însă, și țările transcontinentale al căror teritoriu se află atât în Europa, cât și în Asia, dar a căror populație majoritară trăiește în Asia și nu în Europa. Iată care sunt acestea:

  • Armenia,
  • Azerbaidjan,
  • Cipru,
  • Georgia,
  • Kazahstan,
  • Rusia
  • Turcia

Toate țările transcontinentale din Europa, cu excepția Rusiei, au cea mai mare parte a populației în Asia. Cu toate aceste, cea mai mare parte a populației Rusiei locuiește pe teritoriul european al țării, la vest de Munții Urali.

De asemenea, bucata de teritoriu europeană care aparține Turciei găzduiește cel mai mare oraș din Europa, Istanbul. Acesta are o populație de peste 15,4 milioane de locuitori.

Citește și: Care sunt cele mai spectaculoase șosele din Europa

Foto:123rf.com

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News