Cățelul ne-a salvat căsnicia

Când ne-a plecat băiatul la facultate, ne-am spus: „Gata, s-a sfârșit lumea!”. Nimic din obiceiurile noastre nu își mai avea rostul. Casa a devenit, brusc, goală. Pentru cine să mai prepari bunătăți? Pentru cine să te mai trezești dimineața să faci piața? Pentru cine, pentru cine… Bărbatul meu a venit atunci cu o soluție: — Am o idee, Elena! Măcar de nu te-aș mai vedea atât de îngândurată…

— Ce idee, Florin?

— Ce-ai zice dacă ne-am lua un cățel? mi-a propus el.

— Să nu aud de așa ceva în casa mea!

— Dar ce are un cățel, Elena?

— Ce are? Cum ce are? îți schimbă viața ireversibil!

— Ireversibil… Vorbești de el ca despre un amant, Elena…

— Mă faci să râd, Florin… Am zis și eu așa… Deci nu vreau să văd picior de cățel în casa mea. Tu chiar crezi că dispun de prea mult timp liber?! Nu-ți dai seama?

— De ce să îmi dau seama? Te referi la faptul că va trebui scos, plimbat…

— … Spălat, hrănit, dus la veterinar…

— Păi nu e ca un copil? Măcar nu-i mai ducem dorul atât de tare lui Marius al nos-tru…

— Am prins unde bați, Florine… Tu vrei să-l înlocuiește pe bebe al nostru…

— Bebe?!Elena…

— Ei, pentru mine tot un bebe e… Deci, nu! Nu vreau câine în casa mea!

Recomandări

„Omuleții verzi” ai lui Putin din România. Cum vor fi folosiți de Kremlin

Ăsta a fost ultimul meu cuvânt. în mod obișnuit, când spun ceva, spun. Niciodată nu s-a întâmplat ca Florin să nu țină cont de părerea mea. Asta nu înseamnă, evident, că e un mutulici. Avea să-mi dovedească ce se ascundea sub pielea lui de soț „cuminte” mai repede decât m-aș fi așteptat. însă până acolo mai e mult, căci nu te pui cu socoteala de la colțul blocului… De la colțul blocului, exact, pentru că, într-o dimineață, când mă duceam la muncă, am auzit un scheunat leșinat. M-am uitat în stânga, dreapta, nimic. Am dat să merg mai departe, scheunatul și mai tare. Nu îmi dădeam seama bine ce e – părea, la fel de bine, și câine, și pisică. M-am apropiat de sursa zgomotului, undeva, lângă o mașină, și am văzut o grămăjoară neagră și lucioasă…

— Puiul mamei, pui… Ce e cu tine, amărâtule?

Bine că am realizat în scurt timp că vorbesc cu un animal și că era cazul să mă opresc. Probabil că păream destul de peni-bilă, dacă trecea în acel moment cineva prin zonă și mă vedea. Eram într-o mare dilemă. Sub ochii mei se afla un pui neajutorat, slab și pricăjit. Mă credeți că nu îmi mai păsa dacă întârziam la serviciu? Deodată, mi-a venit o idee. „îl iau cu mine la job și poate scap de el acolo. Sigur găsesc o doritoare”, mi-am zis în gând. Numai că… socoteala de la colțul blocului nu se potrivește cu cea de la serviciu. Nu l-a vrut nimeni, așa că seara, la ușă, când am sunat, Florin al meu s-a trezit cu o sur-priză de proporții.

Recomandări

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

— Ce ai, Elena, în brațe? Parcă a trecut Paștele!

— Lasă glumițele, nu mă lua în râs!

— E un miel sau ce e?

— Să vezi ce am pățit cu… Negruța.

— Negruța?

— Negruța… Cred că ăsta o să-i rămână și numele. Nu vezi că e neagră ca noaptea?

— Am crezut că e un miel.

— Da, iar eu sunt Mesia…

I-am povestit pățania mea și, în timp ce-i relatam întâmplările, Florin deja căuta un castronel, ca să-i pună de mâncare micuței. Micuței, pentru că era o fetiță. Cum mi-a scos-o în cale Dumnezeu pe Negruța exact după discuția avută cu soțul meu… și de ce a plasat-o fix în drumul meu? De parcă ar fi vorbit cu Florin… Nu mai comentez nimic…

Cert e că, din seara aceea, în casa noastră a început să se audă lătrat de câine. Iar prima noapte cu Negruța a fost de pomină. Săraca de ea… S-a stricat la burtică… I-am dat, să nu râdeți de mine!, Furazolidon și ceai de mentă.

— Tu crezi că e Marius, fiu-tău? Nu o să meargă cu astea…

— La ora asta vrei să mă duc cu ea la veterinar?

— Of, Elena, ce minte mai ai și tu…

— Auzi, știi ceva?!

Nu a mai continuat. Intuia ce aveam de gând să-i spun. Adică să fie mulțumit și să tacă. Cine ar fi zis că eu, atât de irascibilă la ideea de a ține un câine în casă, aș fi putut culege vreodată de pe străzi un pui și l-aș fi adus în impecabilul nostru apartament? Ca orice femeie, țin enorm la curățenie, însă acum, ceva m-a schimbat. Când am văzut-o pe Negruța, am știut că fusese pusă acolo de cineva special pentru mine. și să vedeți cât de bine am intuit toată treaba asta!

Recomandări

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

La puțin timp după ce a venit noul colocatar, Florin al meu, atât de încântat la început de „copilașul” nostru, dădea semne de plictiseală.

— Parcă așa hotărâserăm… Tu o săptămână, eu o săptămână…

— Uite că eu nu mai vreau să hotărâm nimic!

— Nu-i nicio problemă. Atunci duc cățelul unde l-am găsit!

— Până aici, te rog! mi-a tăiat-o el scurt. De neînțeles reacția lui. Era din ce în ce mai apatic. Nu mai avea chef să o scoată pe Negruța dimineața pentru că, spunea el, i se schimbase programul. Auzi la el gogoașă! I se schimbase programul! Am stat eu ce-am stat și-am analizat problema. Dar când locuiești într-un cartier mic, nu trebuie să stai prea mult să analizezi problemele de cuplu, pentru că ți le analizează vecinii. Lui Florin al meu îi curgeau mucii pe la ușa unei tinerele… Am aflat întâmplă-tor, așa cum se petrec toate în complicatul univers al străduțelor de provincie.

— Să nu crezi că mă duci de nas, Florine! îți iei bulendrele și tura!

— Stai, Elena, nu e…

— Ba e și nu ai dreptul la replică! Ori cu mine, ori cu doamna! Hai, tura!

— și Negruța?

— Cum și Negruța? Ai tupeul să o pomenești?

— Da! Că doar și eu am contribuit la creșterea ei! mi-a zis el.

— Te pomeni că ai adus-o și pe lume! Lucrurile se subînțeleg… nu e clar?

— Nu! 0 iau cu mine!

— Florin, știi unde e ușa?

— Bine, dar…

— Pa!

Circulă tot felul de istorii de-astea cu criza bărbatului la 50 de ani. Tot ce e posibil. Am trecut și eu prin asemenea povești, iată, când nu mă așteptam. Am spus că, dacă a plecat băiatul la facultate, o să fie raiul la noi în casă. Că avem timp de noi înșine, că plecăm mai des în concedii, că, în fine, reparăm ce s-a mai uzat cu vremea.

Să nu-mi spună mie nimeni că la 50 de ani te iubești cu bărbatul tău la fel ca la 20 că îl fac poster! Serios, asta e o gogomănie. Dar iată că Florinel avea fantezii în căpușorul lui încununat cu ghiocei pe la tâmple. Ipocritul! 0 vizita pe aia – nu vreau să-i pomenesc numele, că nu merită! – pe ascuns, voia să stea și cu mine și, auzi la el, în cazul despărțirii să mi-o ia pe Negruța! Regizor trebuia să se facă Florin! I-am împachetat lucrurile și i-am arătat calea. A plecat cu coada între picioare, nu se aștepta să reacționez astfel. Probabil că ar fi vrut să-i arăt meniul zilei, să-i masez spatele și eventual să-i tai unghiile de la picioare. Prostiile astea le-am făcut în tinerețe, mai crescusem și eu între timp… Să nu credeți că nu am putut dormi noaptea fără el! Atâta vreme cât la picioarele mele era Negruța, nu îmi lipsea nimic. Până într-o dimineață, când…

— Negruța! Negruța! Negruța, fată, unde ești?

Băteam din palme, țipam, urlam, nimic. Negruța, lipsă. M-am îmbrăcat repede și am ieșit din apartament. Pentru că stăm la parter, în balcon avem o portiță specială pentru ea, care dă direct în grădină. Fusese cald peste noapte și uitasem ușa de la bal-con deschisă… Iar ea unde credeți că era?

— Mi-o aduci acum!

— Vino și ia-o!

— Nu vin eu la aia!

— Atunci nu ți-o aduc nici eu!

Obișnuită cu amândoi, Negruța a fugit la Florin. Incredibil, dom’le, cu câinii ăștia. A stat ea ce-a stat o săptămână fără el, dar și când a scăpat… Ne-am dat seama cât de tare ne lega acel cățel, cât de tare eram, de fapt, oricum legați unul de altul. Florin și-a cerut iertare, și-a dat seama că greșise, că locul lui era acasă, lângă mine și lângă cățel. și lângă Marius, când venea în vacanțe. și închei aici spunându-vă ceea ce v-am spus mai sus: Negruța fusese pusă acolo, la colțul blocului, de cineva special pentru mine. Ca să ne arate, și mie, și soțului, că unii oameni sunt făcuți să fie și să rămână împreună.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News