Caut un bărbat doar ca să-mi facă un copil

Eram la o petrecere și se juca un joc stupid cu pedepse. Laura, prietena mea, mă luase cu de-a sila după ea, zicea că nu știu decât să muncesc și nu mă distrez niciodată. Prietenii ei erau simpatici, trebuie să recunosc, dar jocul lor mă cam speria. De fapt, nu atât jocul, cât pedepsele, care erau cam ciudate. Mi-am spus că poate o să am norocul începătoru-lui și scap nepedepsită. Dar… ce să vezi? Ghinion!

Cu puțin timp înainte să se lumineze, când eu și Laura eram gata să plecăm, unul dintre prietenii ei a propus să mai jucăm un joc. Laura s-a învoit, eu eram îngrozitor de obosită, abia așteptam să pun capul pe pernă, dar am zis: „Bine, fie, ultimul joc!” și am pierdut. Pedeapsa a fost aiurită rău: să scriu pe un petic de hârtie un anunț -„Caut bărbat să-mi facă un copil” – și să-l lipesc pe un stâlp dintr-o zonă circulată a orașului. Un singur anunț. Trebuia să trec un număr de telefon, o adresă de e-mail, ceva, orice, ca să pot fi contactată. M-am tot gândit ce variantă ar fi mai puțin periculoasă și am ales adresa de e-mail, în definitiv puteam s-o schimb oricând.

Mi-am adăugat pe anunț adresa de e-mail și ne-am urcat în mașină eu, Laura și un „arbitru”, unul dintre prietenii ei, cel care alesese pedeapsa, care ne însoțea ca să se asigure că nu trișez. Am ajuns în centru, el a ales un loc vizibil de pe geamul lateral al unei stații de autobuz, am lipit afișul și am demarat în trombă. Am dus-o pe Laura acasă și apoi m-am dus acasă și m-am băgat în pat. Tremuram toată. Din fericire, am adormit repede, de oboseală, din cauza emoției. A doua zi, pe la prânz, „arbitrul” m-a sunat, să se intereseze dacă am primit vreun mesaj.

Recomandări

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

— N-am apucat să-mi verific e-mailul. Te anunț eu, stai liniștit!

Am deschis laptopul tremurând, mi-am accesat e-mailul și… nimic. Niciun mesaj. Am răsuflat ușurată. A doua zi, m-am dus la birou, aveam mult de lucru, zilele următoare am avut tot felul de întâlniri și ședințe, așa că mi-a ieșit complet din minte să-mi verific e-mailul personal. Abia în weekend mi-am adus aminte de anunțul pe care-l dădusem. Gașca de prieteni a Laurei, cu ea în frunte, plecase la munte, eu am pretextat că am o întâlnire. Am intrat pe e-mail, niciun mesaj. M-am bucurat și, ca să mă sigur că nu voi avea sur-prize, m-am gândit să mă duc acolo unde lipisem anunțul și să-l rup. Zis și făcut. M-am dus pe înserat, ca să nu se uite lumea ciudat la mine, am tot căutat, dar anunțul nu mai era. Mi-am zis că am avut noroc și fie s-a dezlipit, fie cineva a lipit altceva deasupra, oricum anunțul dis-păruse. M-am simțit ușurată.

Apoi, am trecut pe la supermarket, am făcut niște cumpărături și m-am dus liniștită acasă, să-mi pregătesc un sushi. Aveam un loc anume de unde cumpăram pește proaspăt, eram deja clientă veche. în timp, devenisem o maestră a sushi-ului, toți prietenii mei îmi treceau pragul sau mă invitau la ei când voiau un sushi gustos. M-am aprovizionat și cu sake și bere japoneză, ca să fie totul perfect. După ce m-am delectat și mi-am bucurat papilele gustative, nu știu ce mi-a venit și mi-am deschis e-mailul. Primisem trei e-mailuri de la un necunoscut. M-am gândit dacă să le șterg imediat sau să le citesc mai întâi. Mă simțeam ciudat, de parcă un străin îmi intrase în casă. Am stat o vreme pe gânduri, pe urmă, timid și cu teamă, am deschis primul e-mail.

Recomandări

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„Mi s-a părut bizar anunțul când l-am citit. Mă întorceam de la o petrecere, lăsasem mașina acolo, pentru că gustasem cam multe tării, autobuzele începuseră să circule, așa că m-am gândit că n-o să mor dacă folosesc transportul în comun, mai ales că străzile erau pustii și nu riscam să fie înghesuială. Prefer să merg kilometri întregi pe jos, decât să mă înghesui într-un autobuz sau tramvai, indiferent de vreme. M-am oprit în prima stație, iar după câteva clipe, am văzut oprindu-se o mașină, o femeie a coborât din ea, a lipit în grabă ceva pe peretele stației și a dispărut. Totul s-a petrecut foarte repede, nici n-am apucat să mă dezmeticesc. Cum aveam însă telefonul mobil în mână, am fotografiat instinctiv numărul mașinii. îmi plac filmele polițiste. To be continued.”

Am înlemnit. Deci, cineva mă văzuse în dimineața aceea. Cine să fie omul acesta? Poate fi la fel de bine și femeie, și bărbat. Dacă află ceva despre mine, și nu cred că ar fi foarte greu dacă știe numărul mașinii, m-ar putea șantaja, m-ar putea face de râs la birou. îmi treceau tot felul de gânduri negre prin minte. Deh! și mie îmi plac serialele polițiste. După ce mintea mi-a zburat în toate părțile și am construit cele mai năstrușnice scenarii, am inspirat adânc și am deschis al doilea e-mail.

Recomandări

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

„Continuare. Nu doar că-mi plac filmele polițiste, am și prieteni la Poliție, așa că nu mi-a fost greu să aflu cine este posesorul mașinii cu acel număr. Am intrat pe Google și am început să caut. Ești o per-soană foarte discretă, trebuie să recunosc. Cum poate o femeie care ocupă o poziție importantă în staff-ul unei firme să lipească un anunț atât de compromițător într-o stație de autobuz? Era nor-mal să mă întreb, nu? M-am gândit la mai multe variante, care mai de care mai aiuristice, și până la urmă mi-am dat seama că trebuie să fi fost vorba de o glumă sau de un pariu pierdut! M-aș bucura dacă mi-ai confirma că am dreptate. Poți s-o iei ca pe o chestie de orgoliu bărbătesc. Aștept!”

Așadar, e bărbat. Dar poate la fel de bine să mintă. Ar putea fi chiar cineva de la petrecere, care vrea să râdă de mine. Ar putea fi chiar Laura. Nu, totuși, nu cred, Laura nu ar face glume atât de tâmpite.

Am deschis și al treilea e-mail.

„Văd că nu mi-ai răspuns. Ai fost foarte ocupată săptămâna asta, am văzut. Nu-i nimic. Să nu te surprindă, dar am aflat multe lucruri despre tine. Aș putea spune chiar că mi-ar surâde ideea să facem împreună un copil. Glumesc, firește! Constat însă că avem multe gusturi comune. și eu prepar un sushi delicios. Dacă îți face plăcere, am putea face un concurs: cine prepară cel mai gustos sushi. Doar noi doi. Să nu te speri! Din fericire, nu sunt vreun obsedat, un violator sau vreun pervers în căutare de senzații tari. Te-ai gândit că anunțul tău putea încăpea pe mâinile cui nu trebuie? Ce te-ai fi făcut atunci? Dacă ai chef, răspunde-mi. Nu mă supăr dacă n-o faci. Pe curând.”

Nu i-am scris nimic, firește, deși știa lucruri atât de personale despre mine. Am început să am mai tot timpul senzația că sunt urmărită. Uneori, alegeam să merg pe jos și priveam permanent în urma mea. și când eram la volan priveam în oglinda retrovizoare, să văd dacă nu mă urmărește cineva. N-am observat nimic suspect și mi-am văzut de treabă.

O vreme, n-am mai primit nimic de la adresa aceea de e-mail. Apoi, am plecat într-o delegație la Paris, în perioada soldurilor, și, după ce mi-am terminat treaba, mi-am petrecut ore întregi în magazine. N-am cumpărat mare lucru, dar îmi plăceau forfota și frenezia din magazine. M-am dus și la Muzeul expresioniștilor și am băut o cafea în cafeneaua orologiului. Deși eram la peste 2.000 de kilometri distanță de casă, am avut și acolo senzația că e cineva pe urmele mele. Mi-am dat seama că e o prostie, dar n-am putut scăpa de impresia asta.

I-am vorbit și Laurei despre e-mailurile pe care le-am primit și despre faptul că mă simt tot timpul urmărită.

— Putem vorbi cu băieții de la IT, sunt deștepți foc, pun pariu că pot afla cine-ți scrie. Vrei?

— Nu, nu, lasă, oricum, de la un timp, n-am mai primit nimic. Poate a renunțat. La drept vorbind, are dreptate, putea pune mâna pe anunțul meu cine știe de obsedat și era vai ș-amar de capul meu.

— Radu s-a întors după ce am plecat noi, să ia anunțul, și-a dat seama că întinsese prea mult coarda, dar nu l-a mai găsit. M-a rugat să nu-ți spun, să nu te sperii. A fost o glumă nevinovată, totuși.

După aproape trei luni, în preajma zilei mele de naștere, am mai primit un e-mail.

„știu că se apropie ziua ta. Nu știu ce asigurări ți-aș putea da ca să te conving că nu am intenții deplasate… Mi-ar face plăcere să te cunosc. De ziua ta, am să te aștept la cafeneaua de vizavi de firmă, de dimineață de la ora 9 până după-amiază la 6. Ai să mă recunoști după ghidul Parisului, pe care-l voi ține pe masă.”

De data asta, era cam prea mult. Așadar, știa că am fost la Paris. Să fi fost și el acolo? Cum avea acces la atâtea informații? Curiozitatea a învins. Am anunțat la firmă că-mi iau liber de ziua mea și m-am dus la cafenea. Din păcate, în afară de fata care servea, înăuntru nu era nimeni. După ce am băut trei cafele, m-am înfuriat și am plecat valvârtej. M-am dus acasă. în câteva minute, a venit un curier cu flori și cu sushi. Mi-a transmis să-mi verific e-mailul.

„M-am gândit că n-a fost o idee bună. Poate că n-o să-ți placă cum arăt. ți-am trimis sushi preparat de mine. Sper să-ți placă. E greu să-mi dau seama ce gândești, dacă nu-mi scrii și tu. Poftă bună! La mulți

„Excelent sushi! Aș putea spune că e mai bun decât al meu. Nu sunt genul de persoană care apreciază un om după felul în care arată. Poate că ai dreptate și e mai bine să păstrăm distanța. Poate îmi spui câte ceva despre tine. Să fie egalitate. Tu știi multe despre mine, eu… nimic despre tine.”

„Ai dreptate, am fost cam zgârcit cu informațiile despre mine. M-am mulțumit să aflu tot ce pot despre tine. îți pot spune un singur lucru: e posibil să mă cunoști, chiar dacă nu ți-ai dat seama. Ești o per-soană discretă și în-cerci să nu deranjezi pe nimeni. Uneori e bine să fii mai vizibil, crede-mă.”

„Zici că e posibil să te cunosc? Poți să fii mai precis? Să-mi spui de unde te-aș putea cunoaște.” „Din împrejurimi.” „Suntem cumva colegi la firmă?”

„Ei, nici chiar așa!

Mai gândește-te! îți ofer un mic detaliu. Ne cunoaștem, să zicem așa, de un an, șase luni și paisprezece zile.”

„Vorbești serios?”

„Pot să-ți amintesc că, la două luni după ce ne-am cunoscut, mi-ai făcut o reclamație.” „Nu înțeleg…” „Vino puțin pe balcon!” M-am dus pe balcon și acolo l-am găsit pe vecinul meu cu laptopul în mână.

— Bună ziua, vecină!

— Tu erai?

— Ești dezamăgită!

Andrei era vecinul meu de aproape doi ani. în prima noapte după ce s-a mutat, a dat o petrecere de n-am putut închide un ochi și a doua zi m-am dus la firmă beată de nesomn. După puțin timp, și-a adus în apartament și prietenul, un pui de labrador, care scâncea, plângea întruna după el, când îl lăsa singur acasă. îmi venea să urlu în cor cu el.

Petrecerile se țineau lanț, Andrei găzduia tot timpul feluriți prieteni, pentru că el nu avea un program de muncă fix, ca al meu. Era IT-ist și lucra în cea mai mare parte a timpului de acasă. M-am dus de câteva ori la ușa lui, am încercat să-l fac să înțeleagă, dar degeaba. M-am înfuriat și m-am plâns administratorului. Numai că Andrei avea carismă, era preferatul tuturor locatarilor, al pensionarilor în special, cărora le făcea mici servicii, în timp ce pe mine nu mă simpatiza mai nimeni, pentru că nu intram în vorbă cu nimeni. îmi salutam vecinii și nimic mai mult. Se perindaseră și ceva fete prin apartamentul vecinului meu. Mă rog, Andrei avea o viață plină.

— Cum ai pus mâna pe anunțul meu?

— Exact cum ți-am scris. Mă întorceam de la o petrecere și am văzut o mașină oprindu-se în fața stației în care așteptam autobuzul. Se stinseseră luminile, dar nu se luminase încă bine de zi. Voi nu m-ați văzut. Te-am văzut coborând și lipind ceva. Cum ați plecat, am luat hârtia. N-am citit-o imediat. Am vârât-o în buzunar, decis să o citesc acasă, dar am uitat de ea. Peste o vreme, când am îmbrăcat din nou sacoul acela, am găsit în buzunar hârtia. Am rămas cu gura căscată când am citit ce scria pe ea. Nu mi-am putut imagina că o femeie ca tine, atât de serioasă, poate face așa ceva. Pe urmă, mi-am dat seama că la mijloc trebuie să fi fost o glumă proastă și m-am felicitat că am luat eu hârtia și nu am lăsat-o să ajungă în mâinile cine știe cărui smintit. ți-am scris, să văd cum reacționezi. 0 distracție meschină, recunosc. Te-am urmărit. ți-am recunoscut și numărul mașinii, o ții în fața blocu-lui. Am plecat urechea la mici bârfe despre tine. Nici nu-ți imaginezi câte pot ști vecinii despre noi, chiar dacă nu le adresezi niciun cuvânt. I-am auzit pe invi-tații tăi lăudându-ți sushi-ul. N-a fost greu, crede-mă. Am aflat și unde lucrezi, am sunat la secretariat și am pretextat să vreau să vin în audiență și mi s-a spus că ești plecată la Paris. E uluitor cât de simplu poți afla tot felul de informații, fără niciun efort. Sincer să fiu, de când sunt vecinul tău, am tot vrut să te invit la o cafea, la un sushi, dar pari atât de inabordabilă, încât… Așa că am ales calea astea. Atunci, cum rămâne, îți fac un copil?

Am râs amândoi. Eu și Andrei am devenit buni prieteni și am ajuns să regret că am pierdut aproape doi ani evitându-l. E un om deosebit.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News