Întrebat despre plângerile părinților, care au avertizat că vor da în judecată unitatea, doctorul a afirmat că „este opțiunea fiecăruia”, însă nu consideră că ar fi un motiv în acest sens.

Este opțiunea fiecăruia să dea în judecată. Sincer, nu prea văd pentru ce ar putea să dea în judecată, dar este opțiunea fiecăruia. Numai că părinții și pacienții din România ar trebui să fie atenți cu acest dat în judecată! Ei, dacă vor da în judecată personalul tot timpul, personalul va pleca în străinătate, unde este apărat de legi. Legea în România nu apără personalul medical, are doar obligații. Nu există dreptul personalului medical, ci numai dreptul pacientului. Omul acela, chiar dacă nu este vinovat, și a fost reclamat, este dus la Colegiul Medicilor, la Procuratură, Ministerul Sănătății (…) Părinții trebuie să-și caute dreptatea în momentul în care există ceva clar. În momentul în care avem dovada certă”, a declarat Doru Pana, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” (Maternitatea Giulești).

„Trebuie dovezi clare, pentru a-și face dreptate. Pacienții nu pot reclama chiar orice lucru”, a mai spus acesta.

Totodată, el a afirmat activitatea Maternității Giulești a fost limitată și nu se mai face nicio internare. În acest moment, potrivit acestuia, mai sunt internate 147 de persoane, dintre care 47 bebeluși. 8 sunt la terapie intensivă, iar niciunul dintre bebelușii internați nu are stafilococ.

În ceea ce privește cei 11 angajați depistați cu stafilococ, purtătorul de cuvânt al maternității a precizat că aceștia sunt purtători ai acesteia, ci nu bolnavi.

El a ținut să sublinieze că secția de nou născuți a fost dezinfectată de mai multe ori, iar angajații depistați ca purtători au fost izolați.

„Fiecare ar trebui să fie responsabil la locul de muncă, e foarte important să se înțeleagă importanța muncii, dar, din nefericire, noi nu suntem o țară în care oamenii să fie responsabili de importanța muncii”, a mai spus Doru Pană.

Până acum, există 17 cazuri de bebeluși cu suspiciuni de infecție cu stafilococ auriu, născuți la Maternitatea Giulești. O parte dintre aceștia sunt internați la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.


Citește și:

VIDEO/ Inventivitatea comercianţilor nu are limite! Ideea genială găsită de patronul unui magazin de la metrou, după ce Metrorex i-a tăiat curentul

 
 

Urmărește-ne pe Google News