Limonadă cu afine

Două ceşcuţe de afine pasate se amestecă bine cu 500 ml apă, 80 ml suc de lămâie şi 2-3 linguri de zahăr sau de miere. Se strecoară şi se adaugă cuburi de gheaţă.

Limonadă cu pepene

Se pasează un pepene roşu, iar sucul lăsat se amestecă într-o carafă cu zeama de la două limete şi cu cea de la trei lămâi, o mână de mentă şi 100 g zahăr brun. Se serveşte cu gheaţă.

Mojito

Se amestecă sucul de la două lămâi şi o limetă cu trei linguri de zahăr brun şi 750 ml apă rece. Se adaugă o mână de frunze de mentă tocate mărunt şi, înainte de servire, felii de limetă şi cuburi de gheaţă.

Smoothie din banane şi alune

Se curăţă o banană de c o a j ă şi se pasează cu 250 ml lapte de soia, o linguriţă de miere şi puţină nucşoară. Se toarnă în pahare mari şi se presară deasupra alune mărunţite. Se serveşte rece, eventual cu cuburi de gheaţă.

Smoothie cu ananas

Se feliază şi se pasează o jumătate de ananas, o portocală, un măr, o pară şi o banană. Ideal ar fi ca fructele să fi fost ţinute la frigider înainte de preparare. Se adaugă cuburi de gheaţă, dacă e nevoie, şi se consumă repede, ca să nu oxideze.

Smoothie de mango, banane şi fructul pasiunii

Un mango şi o banană bine coapte se lasă la frigider douătrei ore, apoi se feliază şi se pasează. Se adaugă două bucăţi de fructul pasiunii şi se amestecă din nou. Se adaugă 50 ml lapte de cocos ţinut la rece şi se serveşte imediat.

Smoothie din kiwi şi pepene galben

Două căni de pepene galben tăiat cubuleţe şi o cană şi jumătate de kiwi se pasează împreună cu o mână de frunze de mentă, o lingură de zeamă de limetă şi două linguri de miere. Înainte de servire se adaugă cuburi de gheaţă.

Smoothie de pepene roşu şi căpşune

Se pasează trei căni de pepene roşu tăiat cubuleţe şi două căni de căpşune. Se adaugă o linguriţă şi jumătate de ghimbir ras şi aceeaşi cantitate de zeamă de limetă. Se amestecă şi se serveşte cu gheaţă.

Limonadă clasică

Se dizolvă o cană de zahăr într-o cană de apă caldă, se adaugă zeama de la 4-6 lămâi şi 3-4 căni de apă rece. Se mai poate îndulci ori acri, după gust. Se lasă la frigider cel puţin o oră şi se serveşte cu cuburi de gheaţă, felii de lămâie şi frunze de mentă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News