Ce este brunch-ul și cine a inventat termenul

Termenul brunch a apărut din combinația cuvintelor englezești breakfast și lunch – „mic dejun” și „prânz – pentru a crea cuvântul „brunch”. În 1895, autorul britanic Guy Beringer a susținut, în Hunter’s Weekly, că mesele de duminică după biserică nu ar trebui să mai fie așa lungi. Pe atunci erau mese cu mai multe feluri de carne și brânzeturi grele. ‘Brunch-ul este vesel, sociabil și incitant”, a scris Beringer la momentul respectiv.

În timp ce Beringer a inventat cuvântul „brunch”, nu el este inventatorul conceptului în sine. Originile exacte ale tradiției mesei de brunch sunt puțin tulburi, dar istoricii din domeniul culinar cred că masa în sine a apărut datorită obiceiurilor din Sud.

Unii istorici cred că brunch-ul ca și principiu de servire a mesei a început datorită micului dejun luat înainte de vânătoare, care era ceva obișnuit în Anglia. Acestea erau în mod tradițional mese generoase, cu opțiuni atât dulci, cât și sărate pentru fiecare palat. Produsele moderne pentru brunch, cum ar fi ouăle, slănina, fructele proaspete și dulciurile au fost toate comune la aceste adunări.

Alți istorici culinari cred că brunchul de duminică a început datorită catolicilor care posteau înainte de liturghie și apoi mâncau un mic dejun bogat bogat după biserică.

Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”
Recomandări
Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”

O altă toerie susține că brunch-ul a luat naștere în America, în anii 193,0 prin intermediul actorilor care traversau țara de la New York la California cu trenul. În timpul acestor turnee de publicitate pentru viitoarele lor filme, ei s-au oprit în Chicago pentru această masă îndrăgită.

Indiferent unde a luat naștere brunch-ul, restaurantele au fost bucuroase să aibă o nouă modalitate de a atrage clienții. O mulțime de localuri au inventat meniuri speciale pentru brunch și conceptul a luat amploare în lumea întreagă.

Ce se servește la brunch

Meniul pentru o astfel de masă poate diferi de la persoană la persoană, de la restaurant la restaurant. Nu există reguli și restricții în ceea ce privește un brunch, însă există anumite alimente foarte populare de care poți ține cont dacă vrei să organizezi o astfel de masă.

Mâncăruri pentru brunch

Unele dintre cele populare tipuri de preparate sau alimente pentru brunch sunt:

  • Ouă Benedict
  • Avocado în diverse combinații
  • Clătite
  • Vafe
  • Frigănele sau french toast
  • Omlete
  • Quiche-uri
  • Brânzeturi
  • Tarte
  • Vafe belgiene
  • Somon afumat
  • Toast cu avocado
  • Cereale
  • Rulouri cu scorțișoară
  • Brioșe
  • Croissante
  • Frittatas
  • Fructe
  • Salate
  • Produse de patiserie
  • Gogoși
  • Bacon
  • Burritos

Băuturi pentru brunch

Procesul foștilor clerici Cornel Onilă și Sebastian Jitaru a ajuns la Înalta Curte. Detalii din dosarul agresiunilor sexuale împotriva elevilor de la seminar
Recomandări
Procesul foștilor clerici Cornel Onilă și Sebastian Jitaru a ajuns la Înalta Curte. Detalii din dosarul agresiunilor sexuale împotriva elevilor de la seminar

Chiar dacă brunch-urile se servesc în plină zi, în cadrul lor se consumă, de obicei și băuturi slab alcoolizate, de cele mai multe cockteiluri. În plus, se pot consuma și alte băuturi precum:

  • Cafea
  • Ceai cald
  • Suc de portocale sau de alte fructe
  • Mocktail-uri
  • Ceai cu gheață
  • Smoothie-uri
  • Limonadă
  • Punch
  • Sangria
  • Diferite cocktailuri cu alcool sau fără

Rețete pentru brunch

Așadar, o astfel de masă poate conține diferite rețete de alimente sărate, deserturi și băuturi. Iată câteva idei din care să te inspiri:

Quiche cu brânză și ciuperci

Quiche cu brânză și ciuperci pentru brunch
Quiche cu brânză și ciuperci pentru brunch

Ingrediente:

  • 1 foaie plăcintă
  • 350 g ciuperci
  • 1 ceapă medie tocată
  • 1 lingură unt
  • sare și piper după gust
  • 125 ml smântână de gătit
  • 2 ouă
  • 1 lingură cimbru proaspăt tocat
  • 150 g brânză aromată

Mod de preparare:

Preîncălzește cuptorul la treaptă mare. Într-un vas mare, combină ciupercile feliate cu ceapa tocată, untul topit, sare, piper. Pune-le într-o tavă într-un singur strat și dă-le la cuptor pentru 15 minute să se perpelească. Scoate din cuptor și lasă la răcit un pic.

Un cuplu de români, Florin și Axinia, dispărut în inundațiile din Spania, e căutat în orezărie de copii: „M-au sunat părinții să-mi spună că-i ia apa”
Recomandări
Un cuplu de români, Florin și Axinia, dispărut în inundațiile din Spania, e căutat în orezărie de copii: „M-au sunat părinții să-mi spună că-i ia apa”

Fă o foaie de plăcintă din numai 4 ingrediente după rețeta simplă de aici. Întinde-o într-o tavă corespunzătoare, înțeap-o pe alocuri cu furculița și dă-o la cuptor 10-15 minute să se coacă un pic. Micșorează un pic focul.

Separat, bate ouăle cu smântâna, cimbru, sare și piper. Într-un vas mare, combină ciupercile cu ceapa și brânza rasă și pune acest amestec în foaia de plăcintă din tavă. Toarnă deasupra și oul bătut. Dă la cuptor 45-55 minute sau până când vezi că s-a pătruns și rumenit frumos deasupra.

Dacă îți dorești rețete vegetariene pentru brunch descoperă cele mai bune aperitive de post.

Ouă Benedict

Ouă Benedict
Ouă Benedict

Ingrediente:

  • 4 ouă
  • 4 felii pâine neagră
  • 4 felii şuncă fără grăsime
  • 1 lingurita oţet
  • Pentru sos:
  • 2 gălbenuşuri
  • 1 lingurita muştar
  • 150 g iaurt
  • 1 fir ceapă verde tocat
  • sare
  • piper

Mod de preparare:

Pentru sos se amestecă gălbenuşurile, muştarul şi iaurtul şi apoi se transferă la bain-marie unde se fierb 15 minute ame­stecând până ce se îngroaşă. Se adaugă ceapa tăiată mărunt, sare şi piper. Se trage vasul de pe foc şi se păstrează la cald deasupra apei în care a fiert la bain-marie.
În apă clocotită cu oţet se pun ouăle sparte separat şi se lasă 3 minute. Între timp, se prăjesc feliile de pâine şi se pun pe fiecare farfurie. Se pune câte o felie de şuncă, câte un ou şi se aduc la masă imediat cu sosul alături.

Ouă umplute cu ciuperci

Ouă umplute cu ciuiperci
Ouă umplute cu ciuiperci

Rețete de ouă umplute, care sunt aperitive foarte îndrăgite pe plaiurile mioritice pot fi perfecte pentru un brunch reușit.

Ingrediente

  • 6 ouă;
  • 200 g ciuperci din conservă;
  • o ceapă verde (tocăm doar puţin din partea verde);
  • o lingură mare cu unt; câteva fire de pătrunjel verde;
  • caşcaval ras;
  • două linguri maioneză;
  • sare,
  • piper;
  • un căţel usturoi;
  • o lingură unt pentru prăjit.

Mod de preparare

Fierbem ouăle astfel încât să fie tari. Le lăsăm să răcească. În acest timp călim ciupercile tocate într-o lingură de ulei, în care am călit puţin un căţel de usturoi înainte (doar cât să dea puţină aroma uleiului). Lăsăm ciupercile să se răcească, apoi le amestecăm cu gălbenuşurile ouălelor pe care le-am curăţat de coajă şi le-am tăiat pe lungime, puţină ceapă verde tocată, o lingura unt, caşcaval ras, maioneză, sare, piper. Frecăm bine compoziţia până se omogezizează.

Umplem ouăle, apoi le decorăm cu maioneză şi frunze de pătrunjel de busuioc sau ridichii. Le punem la frigider câteva ore înainte să servim.

Descoperă cele mai bune rețete de ouă umplute.

Burrito cu pui

Burritos pentru brunch
Burritos pentru brunch

Ingrediente:

  • 1 ceapă roșie sau 4 cepe verzi
  • 400 g legume amestecate la alegere (morcovi, ardei roșu,porumb dulce)
  • 200 g resturi de pui, tăiate în bucăți mici
  • 400 de grame orez gătit
  • 400 g fasole roșie
  • 6 tortilla
  • 1 avocado, tocat
  • 100 g cheddar ras
  • 1 ou, bătut
  • 1 lingură ulei vegetal

Mod de preparare:

Încingeți uleiul într-o tigaie mare. Adăugați ceapa și gătiți timp de 5 minute până când se înmoaie, apoi adăugați legumele alese și continuați să gătiți încă 5-10 minute sau până când se înmoaie. Adăugați restul de carne, orezul și fasolea. Amestecă totul și gătiți timp de 5 minute. Încălziți o altă tigaie și puneți câte o tortilla câte 10-15 secunde. Puneți din amestecul de orez în centrul foliei. Acoperiți cu puțin avocado și puțină brânză, apoi ungeți oul bătut pe margine. Îndoiți capetele peste umplutură, apoi pliați în lateral, ca un plic. Aplatizați puțin, apoi puneți din nou în tigaia fierbinte. Gătiți timp de 2 minute până când partea inferioară s-a închis etanș și se transformă într-un maro auriu. Răsturnați și gătiți încă câteva minute. Păstrați burrito-ul cald în cuptor în timp ce continuați să asamblați și să gătiți burritos rămase. Serviți cu smântână, dacă doriți.

Cocktail Hugo

Cocktail Hugo pentru brunch
Cocktail Hugo pentru brunch

Un cocktail Hugo revigorant poate fi perfect în cadrul unui brunch de vară.

Ingrediente:

  • 30 ml de sirop de flori de soc
  • 50 ml apă carbogazoasă 1
  • 50 ml Prosecco
  • gheaţă
  • mentă proaspătă
  • lămâie verde felii

Mod de preparare:

Puneți o mână de gheață într-un pahar mare de cocktail împreună cu câteva frunze de mentă rupte. Adăugați siropul de flori de soc cu un strop de apă și apoi completați cu Prosecco Se amestecă rapid și se ornează cu lămâie verde.

Clătite cu bere și portocale

Clătite cu bere și portocale pentru brunch
Clătite cu bere și portocale pentru brunch

Ingrediente

  • 150 ml lapte
  • 150 ml bere
  • 2 ouă
  • 2 portocale
  • 250 g făină
  • 1 praf sare
  • 30 g unt topit
  • 5 linguri zahăr
  • 2 linguri de apă
  • 50 g unt sucul unei portocale

Mod de preparare

Pentru aluatul de clătite se amestecă făina cu laptele, berea, ouăle, sarea și untul topit. Amestecul se lasă o oră să se odihnească, apoi se coc clătitele într-o tigaie unsă cu unt și se păstrează la cald.
Între timp, într-o tigaie se topesc cele cinci linguri de zahăr cu două linguri de apă până se obține un caramel auriu. Se adaugă cele 50 g de unt, portocalele curăţate și feliate, cât și sucul unei portocale. Se lasă 2-3 minute și apoi se ia sosul de pe foc. Apoi, pe fiecare clătită se pune o felie-două de portocale și sos, se împachetează/rulează și se servesc presărate cu zahăr si chiar și cu puțină dulceață de portocale.

Descoperă cele mai bune rețete de clătite.

sursă – retete.unica.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Știrileprotv.ro
Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export, se făceau capturi impresionante
FANATIK.RO
Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export, se făceau capturi impresionante
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI