Ionela Prodan a murit, după ce s-a luptat o perioadă lungă de timp cu o boală cruntă. Se pare că mama impresarei Anamaria Prodan avea probleme grave la pancreas, iar artista de muzică populară și-a petrecut ultima perioadă a vieții mai mult prin spitale.

Cancerul pancreatic, care e compus din patru cancere diferite, apare la nivelul pancreasului, organ aflat în abdomen, în spatele stomacului și care secretă enzime digestive și hormoni care reglează metabolismul glucozei.

Cancerul pancreatic, din păcate, prezintă un risc ridicat de mortalitate, deoarece se extinde rapid în corp și este greu de detectat în stadii incipiente. Mai nou, cancerul pancreatic poate fi descoperit cu un simplu selfie.

Simptomele acestui tip de cancer apar de obicei atunci când boala este într-un stadiu destul de avansat și nu tumora nu mai poate fi extirpată în totalitate. Vezi în cine lovește cancerul de pancreas!

Cancerul pancreatic. Simptome

Simptomele cancerului pancreatic nu apar adesea decât când boala este într-un stadiu avansat. Când se manifestă, simptomele pot fi:

  • dureri în regiunea superioară a abdomenului care pot radia înspre zona spatelui
  • icter (îngălbenirea pielea și a ochilor)
  • pierderea apetitului
  • apariția de cheaguri de sânge
  • depresie

Cancerul pancreatic. Tipuri

  • cancer pancreatic exocrin care este în 95% din cazuri adenocarcinom pancreatic: apare în celulele care căptușesc ductele pancreatice; este cel mai des întâlnit tip de cancer pancreatic
  • cancer pancreatic endocrin (cancerul pancreatic neuroendocrin sau cancerul pancreatic cu celule insulare): apare în celulele producătoare de hormoni sau celulele neuroendocrine ale pancreasului și este un tip de cancer pancreatic rar întâlnit.

Cancerul pancreatic. Stadii

  • stadiul I: cancerul este limitat la nivelul pancreasului
  • stadiul II: cancerul s-a extins în afara pancreasului, în țesuturile și organele învecinate și posibil și în ganglionii limfatici
  • stadiul III: cancerul a ajuns la vasele de sânge din jurul pancreasului și posibil în ganglionii limfatici
  • stadiul IV: cancerul s-a extins în regiuni îndepărtate ale corpului, cum ar fi ficat, plămâni, peritoneu (membrana care acoperă organele abdominale)

Cancerul pancreatic. Cauze

  • cauza exactă a cancerului pancreatic nu este cunoscută. Există, însă, unii factori de risc, cum ar fi fumatul, care cresc riscul de cancer pancreatic. Acest tip de cancer apare atunci când celulele din pancreas prezintă mutații la nivelul ADN-ului. Acestea determină celulele să se înmulțească în mod necontrolat și să continue să supraviețuiască o perioadă mult mai lungă decât celulele normale. Această acumulare de celule conduce la formarea unei mase tumorale (tumoră).

Cancerul pancreatic. Factori de risc

  • obezitate
  • pancreatită (inflamația cronică a pancreasului)
  • diabet
  • istoric familial de mutații ale genelor care pot crește riscul de cancer, cum ar fi BRCA2 sau sindromul Lynch
  • istoric personal sau familial de cancer pancreatic
  • fumat

Vezi tratamentul pentru cancerul pancreatic, acolo unde mai este posibil, pe libertateapentrufemei.ro.



CITEȘTE ȘI… Klaus Iohannis nu o revocă pe Laura Codruța Kovesi. „Motivele de revocare nu au fost de natură să mă convingă”



 

Urmărește-ne pe Google News