Următoarea eclipsă totală va putea fi vizibilă din țara noastră de-abia în septembrie 2081, cu mențiunea că aceasta va putea fi vizibilă din sud-vestul și din sudul României, în Sighetul Marmației urmând să fie doar parțială. În acest articol îți vom spune ce este o eclipsă totală de Soare, cum arată istoria eclipselor solare din România și când vor avea loc următoarele.

Istoria eclipselor de Soare în România

De-a lungul timpului, pe teritoriul României au putut fi observate doar 13 eclipse totale de Soare în mileniul trecut. Dacă pentru o eclipsă parțială de Soare este nevoie să așteptăm circa 2-3 ani pentru a o putea vedea de pe teritoriul țării noastre, în schimb, pentru a vedea „noaptea de peste zi” ar trebui să așteptăm chiar și 80 de ani. De aceea, românii din sudul țării care au trăit în cea de-a doua parte a secolului al XX-lea se pot considera norocoși deoarece au prins două eclipse totale: cea din 1961 și cea din 1999.

La 15 februarie 1961, în România avea să se producă prima eclipsă totală de Soare după o pauză de 145 de ani. Banda de totalitate a traversat sudul țării, cuprinzând orașe precum București, Craiova, Constanța, Tr. Măgurele, Ploiești, Tulcea, Brăila și Sulina. Momentul maxim de vizibilitate a fost dimineața, la ora 9:55, iar eclipsa a fost vizibilă timp de două minute și 10 secunde.

Treizeci și opt de ani mai târziu, la 11 august 1999, a avut loc o nouă eclipsă totală de Soare, iar România a fost punctul de maximă vizibilitate a fenomenului din toată Europa. De asemenea, Bucureştiul a fost singura capitală de pe Bătrânul Continent situată pe linia centrală a benzii de totalitate și s-a aflat în zona de maximum la ora 11:07.

Pentru că a fost vorba despre un fenomen care se petrece o dată în viață, Banca Națională a României a emis atunci un milion de bancnote speciale din plastic cu valoarea nominală de 2.000 de lei pe care era reprodus sistemul solar, iar pe verso era harta României, colorată în culorile steagului național. Pe hartă erau marcate atât zona, cât şi localităţile din care eclipsa totală de soare a avut vizibilitate maximă.

Următoarea eclipsă totală de Soare vizibilă de pe teritoriul Românei va avea loc la 3 septembrie 2081. Astronomii spun că în acest mileniu, în țara noastră vor fi vizibile 14 eclipse totale de Soare.

Ce este o eclipsă de Soare

Soarele este steaua din centrul Sistemului Solar, fiind cea mai importantă sursă de energie pentru viața de pe Terra. În jurul Soarelui se învârt Luna și Pământul, ceea ce permite producerea fenomenelor de eclipsă de Soare și de Lună.

Eclipsa de Soare este un eveniment astronomic care se produce doar în timpul fazei de Lună Nouă,  atunci când lumina solară nu mai ajunge pe Pământ din cauză că este blocată, în totalitate sau parțial, de către Lună, în funcție de dimensiunea, de poziția și de distanța dintre astre. Într-un an se produc între două și cinci eclipse solare, iar cel mult două dintre acestea pot fi eclipse totale de Soare.

În cazul în care centrul conului de umbră al Lunii nu atinge Pământul, se spune că este o eclipsă necentrată. Fiecare eclipsă de Soare are propria sa poziție și se poate vedea doar dintr-o anumită zonă de pe glob, iar faza maximă, de totalitate, se observă doar pe o fâşie lată de 200 de kilometri, de unde şi raritatea acestor fenomene astronomice.

Chiar dacă Luna este de aproape patru ori mai mică decât Soarele, cei doi aștri pot părea că au aceeași dimensiune pe cer deoarece Luna se află mult mai aproape, la aproximativ 385.000 de kilometri, adică la o distanță de vreo 19 ori mai mică decât cea dintre Soare și Terra.

Următoarea eclipsă de soare va fi hibridă și va avea loc pe 20 aprilie 2023. Potrivit Space.com, această eclipsă va fi o combinație între una inelară și una totală. În timpul eclipsei, pe cer va fi vizibil preț de câteva secunde un cerc de foc în Oceanele Indian și Pacific, în timp ce în Exmouth, Australia de Vest (până la 1 minut), Timor Leste (1 minut și 14 secunde) și Papua de Vest (1 minut și 9 secunde) se va vedea o eclipsă totală.

Eclipsele de Soare pot fi de patru feluri: parţiale, inelare, hibride și totale. În fiecare an pot avea loc între două și cinci eclipse.

Eclipsa de Soare parțială

Eclipsa parțială apare atunci când Soarele și Luna nu sunt aliniate exact și astfel Luna obturează Soarele doar parțial. În aceste cazuri, o parte a Soarelui rămâne întotdeauna la vedere în timpul eclipsei, iar cât de mult din Soare va rămâne la vedere depinde de circumstanțele specifice.

Acest fenomen poate fi observat de obicei de pe o mare parte a Pământului, în special în exteriorul benzii de totalitate.

În ultimii 15 ani au fost șase eclipse parțiale care s-au văzut și din România, iar în total au avut loc 10 eclipse parțiale. Ultima dintre acestea a avut loc la 25 octombrie anul trecut, care în nord-vestul țării a durat două ore și 18 minute, iar în nord-est două ore și 26 de minute. În București, eclipsa parțială a avut o durată de două ore și 21 de minute.

Următoarea eclipsă parțială de soare va putea fi văzută în România pe 2 august 2027. La acea dată, soarele va fi acoperit în proporție de 51% și eclipsa va dura 2 ore și 16 minute.

Eclipsa de Soare inelară

Eclipsa inelară este un eveniment astronomic pe cât de spectaculos, pe atât de rar și este cunoscut și sub denumirea de „ring of fire (n.n. – eclipsă inel de foc). Acest tip de eclipsă se produce în momentul în care Soarele și Luna sunt aliniate exact cu Pământul, iar diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui.

Altfel spus, eclipsa inelară are loc atunci când lungimea axei conului de umbră al Lunii va fi mai mică în comparație cu distanţa dintre Pământ și Lună, iar vârful conului de umbră se va situa între cele două corpuri cerești. În momentul în care are loc o eclipsă inelară, din Soare mai este vizibilă doar marginea, care are forma unui inel strălucitor care înconjoară Luna întunecată. În România, numărul eclipselor inelare produse de-a lungul istoriei a fost de 12.

Eclipsa de Soare hibridă

Mai există și eclipsa hibridă, care la rândul ei este foarte rar întâlnită. Aceasta este un tip de eclipsă intermediară între una totală și una inelară. În unele puncte de pe Terra poate fi văzută o eclipsă totală, iar în alte regiuni această eclipsă va apărea ca fiind una de tip inelară.

În general se produc mai multe eclipse inelare decât eclipse totale deoarece, în medie, Luna este situată prea departe de Pământ pentru a acoperi complet Soarele. O eclipsă hibridă se produce atunci când magnitudinea eclipsei este foarte aproape de 1, adică eclipsa va deveni totală în anumite locuri de pe Pământ și inelară în altele.

Eclipsa de Soare totală

Eclipsa totală de Soare este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice și are o fază parțială și o fază totală. Acest tip de eclipsă se produce atunci când Soarele este complet acoperit de Lună, iar imaginea strălucitoare a Soarelui este înlocuită preț de câteva minute de silueta întunecată a Lunii.

O eclipsă totală de Soare este fenomenul astronomic care apare atunci când Luna trece între Pământ și Soare și, în acest fel, acoperă în întregime discul solar și, implicit, blochează în totalitate imaginea luminoasă obișnuită a Soarelui pentru câteva minute și pentru o anumită zonă de observare aflată pe Pământ, informează site-ul Space.com.

Acest fenomen apare pe fondul rotației Pământului, a mișcării de translație a Lunii și a poziției pe care Terra o are față de Lună și de Soare. O eclipsă totală de Soare se produce în medie o dată la 18 luni, durează câteva minute și este vizibilă doar pe o fâșie îngustă de pe suprafața Pământului.

În timpul unei eclipse totale de Soare, Luna își „aruncă” umbra pe suprafața Pământului, iar acea umbră poate mătura o treime din planeta noastră în doar câteva ore. Perioada în care Soarele este compelt acoperit poate dura chiar și până la 7 minute și 30 de secunde, însă majoritatea eclipselor totale sunt de obicei mult mai scurte.

În timpul scurtei perioade când Soarele este complet acoperit, se dezvăluie frumoasa coroană solară, adică partea de atmosferă a Soarelui care este situată dincolode cromosferă, care se întinde pe mai multe milioane de kilometri, diluându-se în spațiu. Cu cât activitatea solară este mai intensă, cu atât coroana solară va fi mai spectaculoasă, iar fenomenele solare vor fi mai multe și mai interesante. Este vorba despre explozii şi protuberanţe solare, care pot fi studiate, filmate şi fotografiate.

Dacă o eclipsă totală de Soare s-ar repeta în același loc de pe Pământ acest fenomen ar dura 400 de ani. Acest lucru se explică prin faptul că Pământul se rotește în jurul Soarelui, mișcare cunoscută sub denumirea de mișcare de revoluție, în timp ce Luna se rotește pe orbita sa eliptică, în jurul planetei noastre.

Atunci când este trasată o linie imaginară care descrie mișcarea de translație a unui corp ceresc, traiectoria orbitei este eliptică. Prin urmare, Luna poate fi mai aproape sau mai departe de Pământ, iar ambele astre vor fi mai aproape sau mai departe de Soare. De aceea, acestea nu se aliniază întotdeauna la fel sau în aceeași perioadă a anului. Dacă Luna ar avea o orbită perfect circulară în jurul Pământului, puțin mai aproape de Terra și în același plan orbital, s-ar produce eclipse totale de Soare la fiecare Lună Nouă, potrivit Wikipedia.org.

Aici puteți vedea un tabel cu eclipsele totale vizibile din România. (sursa Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu)

Câte eclipse de Soare vor fi vizibile în România până în anul 2100

Eclipsă totală de soare

În tabelul de mai jos vei găsi toate eclipsele de Soare viitoare care vor fi vizibile din România până în anul 2100), datele la care vor avea loc acestea, tipul eclipsei pe Glob și aspectul eclipsei locale. (Sursa: Astro-info.ro)

Data Eclipsă pe Glob Eclipsă locală
29.03.2025 parțială parțială
12.08.2026 totală parțială
2.08.2027 totală parțială
12.06.2029 parțială parțială
1.06.2030 inelară parțială
20.03.2034 totală parțială
21.08.2036 parțială parțială
16.01.2037 parțială parțială
5.01.2038 inelară parțială
2.07.2038 inelară parțială
21.06.2039 inelară parțială
11.06.2048 inelară parțială
14.11.2050 parțială parțială
12.09.2053 totală parțială
5.11.2059 inelară parțială
30.04.2060 totală parțială
5.02.2065 parțială parțială
21.04.2069 parțială parțială
12.09.2072 totală parțială
27.01.2074 inelară parțială
13.07.2075 inelară parțială
26.11.2076 parțială parțială
1.05.2079 totală parțială
13.09.2080 parțială parțială
3.09.2081 totală totală
27.02.2082 inelară parțială
21.04.2088 totală parțială
18.02.2091 parțială parțială
07.02.2092 inelară invizibilă
23.07.2093 inelară inelară

Foto: Shutterstock/123rf.com

Citește și:  Cum se formează eclipsa de Soare care se poate vedea și din România. Și cum ar arăta una pe Marte

Vezi şi ce este eclipsa de Lună!

Urmărește-ne pe Google News