18 comentariiCuprins:
Ce înseamnă mărul discordiei
Termenul „mărul discordiei” se referă la o sursă de conflict sau dispută, ceva care provoacă neînțelegeri sau tensiuni între persoane sau grupuri. Originea acestei expresii provine din mitologia greacă, mai precis din mitul lui Eris, zeița discordiei.
Expresia mărul discordiei este o referire la Mărul de aur al discoridei care, conform mitologiei grecești, a fost ceea ce zeița Eris a aruncat la nunta lui Peleus și Thetis ca premiu al frumuseții, declanșând astfel o dispută alimentată de vanitate între zeițele Hera, Atena și Afrodita, care a dus în cele din urmă la războiul troian.
Astfel, „mărul discordiei” devine un simbol al unei cauze aparent nevinovate, dar care generează conflicte și dispute. În sens mai larg, termenul este folosit pentru a descrie o situație sau un obiect care devine sursă de dispută sau tensiuni între oameni sau grupuri.
Care este povestea din spatele expresiei mărul discordiei
Zeul troian Peleus și nereida Thetis au organizat o mare nuntă la care au fost invitați toți zeii și zeițele, cu excepția lui Eris, zeița discordiei. Furioasă că nu a fost invitată, Eris a decis să-și facă simțită prezența.
Eris a venit la nuntă neinvitată și a aruncat în mijlocul petrecerii mărul de aur pe care era scris „pentru cea mai frumoasă”. Această acțiune a pus în mișcare un lant de evenimente care a condus la o dispută între trei zeițe.
Hera, Atena și Afrodita au revendicat fiecare mărulul, deoarece fiecare considera că este cea mai frumoasă. În încercarea de a soluționa disputa, zeul Zeus a refuzat să aleagă între ele și, în schimb, a hotărât să lase decizia în mâinile unui muritor.
Paris, un prinț troian, a fost ales să facă alegerea. Cele trei zeițe i-au oferit diferite favoruri pentru a câștiga mărulul: Hera i-a promis putere, Atena înțelepciune, iar Afrodita i-a oferit iubirea celei mai frumoase femei din lume.
Paris i-a dat mărul de aur Afroditei, zeița iubirii, frumuseții și fertilității, care, în schimb, i-a promis că îi va oferi pe frumoasa Elena din Troia, declanșând astfel războiul troian. Aceasta a dus la nemulțumirea lui Hera și Atena. Nemulțumite de decizia lui Paris, Hera și Atena au contribuit indirect la izbucnirea Războiului Troian, marcând o perioadă importantă în mitologia greacă.
Despre Eris – zeița discordiei și a haosului
Multora dintre zeii și zeițele grecești le plăcea să provoace durere, suferință și distrugere, dar puțini au avut atâta bucurie în a face asta precum Eris. Eris a fost zeița greacă a haosului, luptei și discordiei. Potrivit legendei, ea a fost cauza multor războaie, inclusiv războiul troian. Ea a fost și cauza foametei și a bolilor. Acolo unde era suferință, era sigur că Eris va fi acuzată pentru asta. A fost adesea înfățișată ca un demon, bântuind câmpul de luptă și bucurându-se de vărsarea de sânge împreună cu fiul și fratele ei.
Eris, faimoasa Zeiță a Discordiei și Luptei, domnește în mitologia greacă. Ca întruchipare a haosului și a conflictului, Eris are un rol important în literatura greacă antică.
Eris este o figură vitală în panteonul zeilor și zeițelor grecești. Este respectată pentru puterea ei de a provoca discordie între muritori și zeități. Legendele prezintă răutatea și capacitatea ei de a crea haos.
Se știa că acțiunile ei perturbă armonia pe Muntele Olimp și provoacă autoritatea lui Zeus. Ori de câte ori problemele se declanșau în Olimp, oamenii știau că Eris este aproape.
Începutul lui Eris este încă neclar. Unii spun că s-a născut din Nyx (zeița primordială a nopții). Alții spun că a apărut chiar din Chaos – o demonstrație a caracterului ei haotic. Indiferent de originea ei, moștenirea lui Eris rămâne vie în mitologia greacă.
Potrivit lui Homer, Eris era apropiată de fratele ei Ares, ambii bucurându-se de haosul războiului. Dorința ei nesățioasă de vărsare de sânge a determinat-o să rămână pe câmpul de luptă chiar și după terminarea luptei, bucurându-se de durerea și discordia pe care le provocase. L-a adus cu ea și pe fiul ei, al cărui nume era Strife. Adesea, ea încuraja ambele părți, convingându-le să continue să lupte pentru victorie cu orice preț. Niciun alt zeu sau zeiță nu a prosperat în haos așa cum a făcut-o Eris.
Eris ne amintește că discordia și cearta fac parte din viață. Această lecție este cunoscută prin povești din generații. Poveștile grecești antice ne arată că eroii se nasc și destinele se formează atunci când haosul este în jur. Deci, să acceptăm natura instabilă a vieții și să descoperim învățăturile ascunse din tărâmul Eris, Zeița Discordiei și Luptei.
Rolul lui Eris în mitologia greacă
În mitologia greacă, Eris este zeița luptei și a discordiei. Ea aduce haos și perturbări atât zeilor, cât și muritorilor. Ea este privită drept cea care face probleme, instigând la conflicte între zeități. Cea mai faimoasă poveste a ei este cea care a început războiul troian. Ea a provocat o dispută între Hera, Atena și Afrodita cu privire la cine ar trebui să primească un măr de aur etichetat „Celei mai frumoase”. Acest act de provocare a dus la războiul de zece ani. Implicarea lui Eris dezvăluie puterea distructivă a geloziei și a rivalității.
Eris are un scop în mitologia greacă. Certurile provocate de ea au fost văzute ca fiind impoprtante, deoarece arăta punctele forte și punctele slabe ale oamenilor. Fără provocări, creșterea personală este împiedicată. Eris demonstrează cum adversitatea poate aduce schimbare. Ea îi face pe indivizi să-și înfrunte defectele și să ia decizii care le afectează destinele.
Ea este asociată și cu alte povești. De exemplu, ea este responsabilă pentru introducerea tuturor relelor în lume în mitul Cutiei Pandorei.
Rolul lui Eris în mitologia greacă ne învață lecții valoroase. Ne reamintește că chiar și în mijlocul haosului și al conflictelor, există înțelepciune de găsit. Aceste povești ne arată perspective asupra naturii umane. Nu ratați bogăția mitologiei grecești și impactul acesteia.
Mărul, ca simbol de-a lungul timpului
Merele au fost ușor accesibile și consumate pe scară largă încă din Antichitate. De fapt, mai multe limbi europene, inclusiv greacă, latină, engleză și franceză, au folosit în vechime cuvântul „măr” pentru a se referi la toate fructele.
Merele nu reprezintă doar sănătatea, ci sunt și o garanție a tinereții eterne și a nemuririi. De-a lungul secolelor, merele au alimentat în mod repetat miturile păgâne, narațiunea biblică, basmele și legendele populare și au devenit parte din imaginația colectivă ca simbol puternic și ambivalent, asociat cu seducția și feminitatea.
Mitologia greacă, atât zeii, cât și muritorii, râvneau merele de aur pe care zeița-mamă Gaia le dădea drept cadou de nuntă Herei și lui Zeus. Acestea erau ținute într-o grădină păzită de Hesperide, fiicele zeiței nopții și de Ladon, un dragon cu o sută de capete care nu dormea niciodată. Aceste mere promiteau nemurirea și oricine le mânca nu mai experimenta niciodată foame, sete, suferință sau boală. Potrivit unei versiuni a mitului, Eris, zeița discordiei, era furioasă că nu a fost invitată la nunta lui Thetis și Peleus, așa că a luat unul dintre mere și l-a aruncat printre invitați. Mărul era inscripționat cu cuvintele „Celei mai frumoase” și a provocat haos în rândul mulțimii.
Într-un alt mit grecesc, Eurystheus îi poruncește lui Heracles (Hercule în mitologia romană) să îndeplinească douăsprezece eforturi, dintre care una a fost să fure aceleași mere de aur înfruntându-l pe Ladon (balaurul). În mitologia celtică, portretele lui Lugh, unul dintre zeii proeminenti, îl arată de obicei în mână cu trei mere, semne de nemurire, putere și prosperitate. În Edda lui Snorri, o colecție de mituri nordice din secolul al XIII-lea în formă de proză, zeița Iðunn este păstrătoarea merelor nemuririi, hrana zeilor. Gigantul Þjazi, o duce cu forța departe de Asgard, iar această răpire provoacă îmbătrânirea prematură a zeilor.
În tradiția creștină, din cauza unei schimbări de sens în Vulgate (traducerea în latină târzie a Bibliei), mărul reprezintă pomul cunoașterii și al ispitei, Căderea Omului, când Adam și Eva mușcă din fructul interzis.
În tradiția orală populară a basmelor occidentale, Albă ca Zăpada mușcă naiv un măr otrăvit, dar moartea ei, deși temporară, este urmată de o înviere.
Descoperă și de unde vine expresia zgârie-brânză.