Ce este munca de Sisif

Expresia munca de sisif provine din mitologia greacă. Sisif este un personaj din mitologia greacă, condamnat de zei să împingă o piatră uriașă în susul unei pante abrupte, iar piatra se rostogolește înapoi în fiecare zi, condamnându-l să repete această sarcină fără sfârșit.

Munca de Sisif simbolizează o sarcină fără sens, repetitivă și lipsită de scop, în care eforturile depuse nu conduc niciodată la un rezultat final sau la atingerea unui scop stabil.

Cine a fost Sisif

Sisif a fost un rege din Corint, cunoscut pentru inteligența și viclenia sa. Însă Sisif a atras mânia zeului Zeus. Motivul pentru aceasta variază în diferitele versiuni ale mitului. Unele legende spun că Sisif a dezvăluit secrete divine, altele că a fost prea abil în arta înșelătoriei și hoției.

În cele din urmă, zeii s-au săturat și l-au condamnat pe Sisif la muncă silnică veșnică, pedeapsa sa fiind rostogolirea unui bolovan pe un deal, doar pentru ca acesta să se rostogolească înapoi în jos de fiecare dată când ajunge în sfârșit în vârf. A fost intenționat să fie nu numai o muncă foarte dificilă, ci și o muncă frustrant de zadarnică, nerecompensabilă și repetitivă. Osteneala lui Sisif este o metaforă pentru toată munca grea și repetitivă care este frustrantă și nerecompensabilă.

Sisif a fost fondatorul și primul rege al Efirei, ceea ce se presupune că este numele original al Corintului. Regele Sisif a promovat navigația și comerțul, dar era avar și înșelător. El a ucis oaspeți și călători în palatul său, înfuriindu-l astfel pe Zeus.

Se știa că Sisif și fratele său, Salmoneus, se urăsc unul pe celălalt, iar Sisif a consultat Oracolul din Delphi despre cum să-l omoare pe Salmoneus fără a suporta consecințe grave pentru el însuși. De la Homer încolo, Sisif a fost renumit ca cel mai viclean dintre oameni. El a sedus-o pe fiica lui Salmoneus, Tyro, într-unul dintre comploturile sale de a-l ucide pe Salmoneus. Tyro s-a căsătorit cu Sisif, unchiul ei patern, cu care a avut doi copii. Tyro a decis să-și ucidă copiii când a descoperit că Sisifus plănuia să-i folosească pentru a scăpa de Salmoneus.

Sisif a trădat unul dintre secretele lui Zeus dezvăluind locul unde se afla Asopid Aegina, zeul fluviului Asopus, în schimbul unui izvor pe acropola din Corint.

Zeus i-a ordonat lui Thanatos să-l înlănțuiască pe Sisif în Tartar. Sisif era curios de ce Charon, a cărui sarcină era să conducă sufletele în lumea subterană, nu a apărut cu această ocazie. Sisif i-a cerut viclean lui Thanatos să demonstreze cum funcționează lanțurile. În timp ce Thanatos îi îndeplini dorința, Sisyphus a profitat de ocazie și l-a prins pe Thanatos în lanțuri. Odată ce Thanatos a fost legat de lanțurile puternice, nimeni nu a mai murit pe Pământ, provocând un haos. Ares, zeul războiului, s-a enervat că luptele lui și-au pierdut scopul, pentru că adversarii săi nu mai mureau. Ares exasperat a intervenit, eliberându-l pe Thanatos, permițând morților să ajungă din nou în lumea subterană și oferindu-l pe Sisif.

În unele versiuni, Hades a fost trimis să-l înlănțuiască pe Sisif și a fost înlănțuit el însuși. Atâta timp cât Hades era prins în capcană, nimeni nu putea muri. În consecință, sacrificiile nu puteau fi făcute zeilor, iar cei bătrâni și bolnavi sufereau. În cele din urmă, zeii au amenințat că vor face viața atât de mizerabilă pentru Sisif, încât și-ar dori să fie mort. Atunci nu a avut de ales decât să-l elibereze pe Hades.

Într-o altă versiune a mitului, Persefona a fost păcălită de Sisif că a fost condus în Tartar din greșeală, așa că ea a ordonat ca el să fie eliberat.

Albert Camus a scris într-un scurt eseu „Mitul lui Sisif” (1940) că soarta lui Sisif și truda lui nesfârșită nu sunt zadarnice. El spune: „Dacă coborârea [adică întoarcerea lui Sisif la poalele muntelui pentru a începe să împingă din nou stânca în sus] se face uneori cu tristețe, aceasta poate avea loc și în bucurie”. Și „Lupta în sine spre înălțimi este suficientă pentru a umple inima unui om. Trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit”.

Ce semnificație are munca lui Sisif

Munca de Sisif în interpretarea lui Albert Camus

În interpretarea lui Albert Camus, munca lui Sisif devine un simbol al absurdului existential. El argumentează că oamenii se confruntă cu o lume lipsită de sens și cu o realitate care nu oferă niciun scop aparent. Totuși, în ciuda absenței unui sens obiectiv, Camus explorează ideea că oamenii ar trebui să găsească un sens subiectiv și să trăiască în mod autentic, chiar și în fața absurdului.

În ciuda cuvintelor lui Camus, munca pedepsitoare a lui Sisif pare îngrozitoare. De aceea a fost dată și de aceea mitul are o asemenea putere.

Camus s-a concentrat doar pe o parte din caracteristicile muncii lui Sisif. Există totuși cel puțin cinci caracteristici ale sarcinii lui Sisif.

A rostogoli veșnic stânca în sus pe deal doar pentru ca ea să se întoarcă de fiecare dată când ajungi pe vârf, pentru ca tu să o faci din nou, este 1) repetitivă, 2) inutilă, 3) temporară și 4) laborioasă și 5) fără valoare într-un mod care este separat de a fi repetitiv, zadarnic, laborios și temporar.

Efortul este laborios, stânca este uriașă și grea, iar Sisif trebuie să muncească foarte mult pentru a atinge vârful. Dar munca este posibilă și nu este dăunătoare. Multă muncă dificilă merită și adesea succesul după o sarcină dificilă este mult mai dulce decât succesul obținut ușor. Așadar, Camus este oarecum îndreptățit să prezinte cel puțin posibilitatea ca Sisif să fie fericit de fiecare dată când reușește, chiar dacă pornește înapoi pe munte pentru a recupera stânca și pentru a începe din nou.

Efortul lui poate fi considerat zadarnic doar dacă scopul este permanența. În măsura în care sarcina lui nu este să mențină stânca în vârf, ci doar să o ajungă acolo, eforturile lui nu sunt zadarnice. De fapt, de câte ori trebuie să repete sarcina, obține succes și efortul său este răsplătit.

Legenda lui Sisif ilustrează duritatea pedepselor impuse de zei asupra celor care îndrăznesc să îi sfideze. Totuși, aceasta a fost preluată în mod deosebit de filosoful Albert Camus în lucrarea sa „Mitul lui Sisif”, în care el explorează modul în care oamenii pot găsi un sens în existența lor chiar și în fața absurdului și a lipsei de sens aparent.

Descoperă și ce este mărul discordiei

Alte interpretări ale legendei lui Sisif

Conform teoriei solare, regele Sisif este discul soarelui care răsare în fiecare zi în est și apoi se scufundă în vest. Alți savanți îl consideră o personificare a valurilor care se ridică și care coboară sau a mării perfide.

Filosoful epicurian din secolul I î.Hr. Lucretius interpretează mitul lui Sisif ca personificând politicieni care aspiră la funcții politice, care sunt în mod constant învinși, căutarea puterii, fiind în sine un „lucru gol”, fiind asemănat cu rostogolirea bolovanului pe deal.

Friedrich Welcker a sugerat că el simbolizează lupta zadarnică a omului în căutarea cunoașterii,

Mai recent, J. Nigro Sansonese, bazându-se pe lucrarea lui Georges Dumézil, speculează că originea numelui „Sisifus” este onomatopoetică a sunetului continuu dus-întors, sursurant („siss phuss”) produs de respirația în pasajele nazale, situând mitologia lui Sisif într-un context mult mai larg al tehnicilor arhaice de inducere a transei legate de controlul respirației. Ciclul repetitiv de inspirație-exhalare este descris ezoteric în mit ca o mișcare sus-jos a lui Sisif și a bolovanului său pe un deal.

În experimentele care testează modul în care lucrătorii răspund atunci când sensul sarcinii lor este diminuat, condiția de testare este denumită condiția Sisifusiană. Cele două concluzii principale ale experimentului sunt că oamenii muncesc mai mult atunci când munca lor pare mai semnificativă și că oamenii subestimează relația dintre sens și motivație, arată Wikipedia.

Urmărește-ne pe Google News