În limbile flexionare și în cele aglutinante, pronumele sunt apropiate morfologic și sintactic de substantive. Unora le corespund adjectivele pronominale, care sunt apropiate din aceste puncte de vedere de adjectivele propriu-zise.

Ce este pronumele personal

Pronumele se acordă în gen și număr cu substantivul pe care îl înlocuiește. El arată diferite persoane în raport cu vorbitorul: eu, tu, el/ea, noi, voi, ei/ele.

Clasificarea pronumelor

În funcție de schimbarea formei după persoană, pronumele se împart în pronume cu forme personale și pronume fără forme personale.

Pronume cu forme personale – își schimbă forma după persoană și se împart în:

  • Pronume personal proprius-zis – eu, tu, el, noi, mie, ție, etc;
  • Pronume personal de politețe – dumneavoastră, dumneata, etc;
  • Pronume reflexiv – îmi, îți, mă, ne, vă, etc;
  • Pronume de întărire – însumi, însuți, însuși, etc;
  • Pronume posesiv – al meu, al tău, al său, al nostru, atc.

Pronume fără forme personale

Nu își schimbă forma după persoană, iar atunci când este analizat nu se precizează persoana acestuia.

Vezi ce este verbul și la ce întrebări răspunde

Pronumele fără forme personale se împart în:

  • Pronume demonstrativ – acesta, acela, aceștia, aceia, același, aceiași, celălalt, ceilalți, etc;
  • Pronume nehotărât – unul, toți, toate, alții, orice, oricare, etc;
  • Pronume negativ – nimeni, nimic, niciuna, niciunul;
  • Pronume interogativ – care, cine, ce, cât, câși, câte;
  • Pronume relativ – care, cine, cât, câți, câte, câtă, etc.

Locuțiuni pronominale

Locuțiunile pronominale sunt un grup de două sau mai multe cuvinte care au valoarea unui pronume. Multe dintre locuțiuni sunt rezultate din pronume de politețe (Domnia Sa, Domniei Sale), dar există și locuțiuni care nu sunt alcătuite din pronume de politețe (Maiestatea Ta, cine știe cine, care mai de care).

Vezi cum se clasifică adjectivul și care sunt gradele de comparație.

Pronumele – cazurile și funcțiile sintactice

Pronumele au aceleași cazuri și funcții sintactice ca substantivele pe care le înlocuiesc. În funcție de cazuri, pronumele pot avea următoarele funcții sintactice:

  • Nominativ – subiect, nume predicativ, atribut apozițional;
  • Acuzativ: complement direct, complement indirect, complement de agent, complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de mod, complement circumstanțial de cauză, nume predicativ, atribut prepozițional;
  • Genitiv: atribut genitival, atribut prepozițional, nume predicativ, complement indirect, complement circumstanțial de cauză, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de loc;
  • Dativ: complement indirect, nume predicativ, atribut pronominal, complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp.

Ce este numeralul și cum se clasifică

Urmărește-ne pe Google News