Vorbim despre un parteneriat care promovează dezvoltarea de natură economică, convergența legislativă și solidaritatea financiară într-o zonă extinsă și care are un impact pozitiv asupra prosperității și coeziunii la nivel european. Ce este SEE, ce țări sunt implicate și care sunt obiectivele îți vom spune în cele ce urmează.

Ce este SEE

Practic, Spațiul Economic European (SEE) a fost creat la data de 1 ianuarie 1994 în urma acordului între țările membre ale AELS și statele membre ale Uniunii Europene (UE). Acest acord a pus bazele unei piețe unice, denumită piață internă, care este guvernată de aceleași reguli de bazǎ. Aceste reguli au ca scop facilitarea participării la comerțul și libera circulație pe piața europeană a mărfurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor, într-un mediu deschis şi competitiv, concept care este cunoscut sub numele de „cele patru libertăţi”. Obiectivul acordului SEE, aşa cum este acesta prezentat la Art.1, este acela de „a promova întărirea continuă şi echilibrată a relaţiilor comerciale şi economice dintre părţile contractante în scopul creării unui Spațiu Economic European omogen”, se arată pe site-ul oficial al Parlamentului European.

Când a luat ființă SEE

La data de 2 mai 1992, Austria, Finlanda, Suedia, Islanda, Norvegia, Liechtenstein și Elveția – cele șapte țări care erau la acea vreme membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) – au negociat și semnat un acord care să le permită să participe la proiectul pieței interne a Comunității Europene, lansat în 1985 și finalizat la sfârșitul lui 1992. Acordul a intrat în vigoare, după cum spuneam, la data de 1 ianuarie 1994.

Din SEE fac parte cele 27 de state membre ale UE și trei state membre ale AELS

Însă, la scurt timp după aceea, numărul țărilor membre ale SEE-AELS s-a diminuat. Spre exemplu, Elveția nu a mai ratificat acordul în urma rezultatului negativ al referendumului organizat pe această temă, în timp ce Austria, Finlanda și Suedia au aderat la Uniunea Europeană în 1995. În SEE au rămas numai Islanda, Norvegia și Liechtenstein. Cele zece noi state membre care au aderat la UE la 1 mai 2004 au devenit automat și membre ale SEE, la fel cum au stat lucrurile în cazul Bulgariei și României, care au aderat în 2007, și al Croația, în 2013. Cu toate acestea, acordul privind participarea Croației la SEE este aplicat cu titlu provizoriu începând cu luna aprilie 2014.

Care sunt țările membre ale SEE

La ora actuală, din SEE fac parte cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și trei state membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb. Așdar, este vorba despre Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia (inclusiv insulele Azore și Madeira), România, Slovacia, Slovenia, Spania (inclusiv insulele Tenerife, Baleare și Canare), Suedia și Ungaria. Statele membre AELS, care fac parte din SEE, dar care nu fac parte din UE, sunt Norvegia, Islanda și Liechtenstein. De asemenea, Elveția, care este la rândul său membră AELS, nu se află nici în UE, nici în SEE.

În același timp, este important de știut că Finlanda, Suedia și Austria au aderat la Spațiul Economic European în 1995, Bulgaria și România în 2007, Islanda în 2013 și Croația la începutul lui 2014. Din SEE mai făceau parte și Marea Britanie și Gibraltar, însă acestea au părăsit Spațiul Economic European la data de 1 ianuarie 2021, conform acordului de retragere.

Ce prevede acordul SEE

Acordul SEE asigură condiţii egale de afaceri în întreaga piaţă internă, prin reguli privind competiţia şi ajutoarele de stat. Acesta conține o serie de politici transversale referitoare la cele patru libertăţi fundamentale, însă în afară de acestea, acordul SEE mai cuprinde şi dispoziții din domeniul concurenţei, al ajutorului de stat şi al achiziţiilor publice. În același timp, sunt incluse o serie de prevederi care preiau legislaţia comunitară din domenii precum politica socială, protecţia consumatorului, mediul înconjurător, statistica şi societăţile comerciale.

Cetăţenii din SEE au oportunitatea de a trăi, de a munci, de a stabili afaceri și de a studia în oricare dintre țările membre

În plus, acordul SEE conţine și o serie de dispoziții referitoare la cooperarea în aşa-numitele „domenii colaterale”, cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea tehnologică, serviciile de informare, educaţia, instruirea, tineretul, egalitatea între bărbați și femei, locurile de muncă, turismul, cultura, energia, protecţia civilă și altele. Tratatul care stă la baza SEE este un tratat de natură comercială al cărui scop este „promovarea unei întăriri continue și echilibrate a comerțului și relațiilor economice”, potrivit Wikipedia.org.

Ce înseamnă acordul SEE pentru cetățeni

Cetățenii din țările care fac parte din Spațiul Economic European (SEE) se pot bucura de anumite beneficii, care nu sunt acordate și oamenilor din țările din afara acestui spațiu. Potrivit site-ului AELS, „Libera circulație a persoanelor este unul dintre drepturile fundamentale care sunt garantate în Spațiul Economic European (SEE), poate cel mai important dintre toate drepturile. Asta pentru că oferă cetățenilor din cele 31 de țări din SEE oportunitatea de a trăi, de a munci, de a stabili afaceri și de a studia în oricare dintre aceste țări”.

În esență, cetățenii oricărei țări membre sunt liberi să călătorească în celelalte țări membre, fie pentru vizite pe termen scurt, fie pentru relocări permanente. Totuși, acești rezidenți își păstrează cetățenia țării de origine și nu pot aplica pentru cetățenia țării de reședință. Totodată, prevederile SEE reglementează calificările profesionale și coordonarea securității sociale pentru a sprijini libera circulație a persoanelor între statele membre SEE. Deoarece ambele sunt necesare pentru menținerea economiilor și guvernelor țărilor individuale, aceste reglementări sunt esențiale pentru a permite efectiv libera circulație a persoanelor.

Ce nu acoperă acordul SEE

Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) nu conține dispoziții obligatorii în toate sectoarele de activitate ale pieței interne și nici în alte politici care fac obiectul tratatelor UE. În special, dispozițiile obligatorii din cadrul acordului nu acoperă următoarele politici UE:

  • politici comune în domeniul agriculturii și ale pisciculturii (deși acordul SEE conține dispoziții privind diferite aspecte ale comerțului cu produse agricole și piscicole);
  • uniunea vamală;
  • politica comercială comună;
  • politica externă și de securitate comună;
  • justiție și afacerile interne (chiar dacă țările AELS – Islanda, Norvegia, Liechtenstein și Elveția – fac parte din spațiul Schengen);
  • uniunea economică și monetară (UEM).

Legislația care guvernează acordul SEE

Acordul SEE se bazează pe legislaţia primară, care este reprezentată de Tratatul de la Roma al Uniunii Europene, prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (CEE), precum şi pe legislaţia secundară derivată. Este vorba despre o serie de reglementări, directive, decizii şi instrumente non-obligatorii ale SEE, care sunt adoptate în permanență de către instituţiile UE. Acestea sunt cunoscute şi sub denumirea de „acquis” comunitar și reprezintă o colecție de drepturi și de obligații comune, care constituie ansamblul legislației UE, fiind încorporată în sistemele juridice ale statelor membre ale Uniunii, notează site-ul Efta.

Drept urmare, o mare parte a acordului SEE este identică cu părţile corespunzătoare din Tratatul de la Roma din 1957, care guvernează cele patru libertăţi despre care am amintit anterior. Acordul SEE este constituit din 129 articole, 22 de anexe şi 49 de protocoale. Anexele se referă la „acquis”-ul comunitar aplicabil în SEE. Protocoalele includ prevederi referitoare la unele domenii specifice, cum ar fi regulile de origine a mărfurilor, perioadele de tranziţie stabilite pentru statele SEE-AELS în anumite domenii şi procedurile vamale simplificate.

Ce este AELS

Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) a fost creată odată cu intrarea în vigoare, la data de 3 mai 1960, a Convenției de la Stockholm, care a fost semnată la 4 ianuarie în același an. Înființată la inițiativa Marii Britanii, ca o alternativă la Comunitatea Economică Europeană (CEE), aceasta este o organizație interguvernamentală al cărei scop este acela de a promova comerțul liber și integrarea economică în beneficiul statelor membre. În momentul de față există patru state în AELS, și anume Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Organizația își propunea crearea unei zone de liber schimb, scopul inițial fiind eliminarea taxelor vamale la produsele industriale în comerțul dintre statele membre. Țările care au fondat AELS au fost Austria, Danemarca, Elveția, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia și Suedia. Finlanda s-a alăturat în 1961, Islanda în 1970, iar Liechtenstein în 1991. În 1973, Marea Britanie și Danemarca au părăsit AELS ca să se alăture Comunității Europene, fiind urmate de Portugalia, în 1986, și de Austria, Finlanda și Suedia, în 1995.

Obiectivele AELS

Crearea AELS pornea de la premisa liberului schimb ca mijloc de realizare a creșteriieconomice și a prosperității în rândul statelor membre, precum și a promovării cooperării economice mai strânse între țările din Europa de Vest. Principalele obiective ale AELS sunt:

  • Contribuţii la stabilitatea creşterii economice, stabilitatea financiara, folosirea raţională a resurselor.
  • Contribuţii la lărgirea comerţului mondial şi lichidarea barierilor comerciale.
  • Dezvoltarea comerţului între ţările membre în condiţiile concurenţii de bună credinţă.
  • Contribuţia asigurării de ocupaţie a populaţiei.
  • Expansiunea activităţii economice în statele membre.
  • Ocuparea deplină a forţei de muncă.
  • În comerţ sunt eliminate toate taxele vamale, dar se păstrează taxele vamale externe cu terţii.
  • Înlăturarea concurenţei neloiale.

Urmărește-ne pe Google News