Descoperă legenda și semnificația a ceea ce în popor se cheamă Zăpada Mieilor:
Cuprins:
Ce este zăpada mieilor și zăpada berzelor
Zilele friguroase de după 9 martie, când se întâmplă să mai ningă, poartă numele de Zăpada mieilor. După ele, vin zilele calde ale păsărilor: Ziua Berzei, Ziua Cucului și Ziua Mierlei.
Atunci când se întâmplă ca în loc de aceste zile dedicate în special păsărilor migratoare să fie frig și ninsoare, există denumirea populară de Zăpada Berzelor sau a păsărilor călătoare.
Zăpada mieilor – semnificație
Din bătrâni, ninsorii venite de după data de 9 martie i se spune zăpada mieilor și este considerată semn bun pentru că ne aduce spor și bogăție. Unii spun că ninsoarea mieilor e pe la sfârşitul lui martie, alţii spun că e pe la începutul lui aprilie. În această perioadă sunt aduşi pe lume mieii, simbolul primăverii. Această zăpadă udă pământul și îl pregătește astfel pentru recolte bogate.
Există însă și posibilitatea ca această zăpadă să dăuneze culturilor. Dacă ea vine prea târziu și este însoțită de viscol și temperaturi negative mai multe zile la rând, atunci agricultorii au motive de îngrijorare.
Zăpada Mieilor – legendă
Legendele spun că atunci când seva primăverii a început să tulbure liniștea firii, Soarele, sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miazăzi, spre căldură. Ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei nouă cai ai caleștii sale, știind că acestea sunt ”mai rele decât diavolul”.
Trecură astfel ca vântul de poarta Raiului, unde păzitorul ei – Sân Toader, înghețat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat nouă bidivii puternici, a pus nouă moși să-i încalece și a pornit în urmărirea Soarelui. Au căutat ei opt zile, dar i-au pierdut urma, căci babele afurisite mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe Pământ ninsoare și viscol. Prăpăd, nu alta, iar moșii, mai blânzi și mai domoli, nu se puteau pune cu ele…
A noua zi însă, moșul Alexe i-a dat de urmă, și împreună cu ceilalți moși, au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Și-n ziua când au găsit Soarele, Pământul cu vietățile lui s-a trezit la viață. ”Și de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică babă, sunt nouă zile până la Sân Toader și de la Sân Toader – nouă zile până la Alexe – omul lui Dumnezeu și de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”. (Marcel Olinescu – ”Mitologia românească”).
Baba Dochia și Dragobete
Tradiția despre Zăpada Mieilor este legată de legenda Babei Dochia, a Mărțișorului și a Dragobetelui.
Legenda spune că Baba Dochia avea un fiu pe nume Dragobete. Acesta s-a îndrăgostit de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara și a decis să se căsătorească cu ea. Mama sa nu a fost, însă, de acord și a decis să scape de viitoarea sa noră. Dochia i-a dat fetei un ghem de lână neagra şi i-a cerut să se ducă la râu să-l spele până se face alb.
Logodnica lui Dragobete s-a supus și a încercat din răsputeri să albească ghemul, dar fără succes. Din cauza frigului și a apei înghețate, mâinile fetei au început să sângereze, dar ea a refuzat să plece spre casă până nu-şi îndeplinea sarcina.
Impresionat de durerea fetei, Iisus Hristos i-a apărut în cale, i s-a prezentat drept Mărțișor, şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Făcând ce i s-a spus, fata a reușit să facă lâna albă. Fericită, ea s-a întors acasă și i-a povestit viitoarei soacre ce s-a întâmplat.
Baba Dochia nu l-a recunoscut pe Iisus Hristos și, crezând că a venit primăvara, și-a luat cele 9 cojoace și a urcat cu oile pe munte. Cu fiecare zi care trecea, baba mai dădea jos câte un cojoc, pentru că afară se încălzea.
În cea de-a 10 zi, când Baba Dochia a rămas doar în cămașă, pe munte a venit un viscol și ninsoare care au înghețat-o alături de oile sale.
Această ultimă ninsoare, care a înghețat-o pe Baba Dochia și pe oile sale, a primit numele de Zăpada Mieilor.