Află ce este deochiul, care este originea acestei credințe și ce faci când ești deocheat:

Ce este deochiul

Presupusul furt de energie sau putere a oamenilor de a face rău altor oameni printr-o privire excesiv admirativă sau prin invidie poartă denumirea, în tradiţia populară, de deochi.

Potrivit unui sondaj IRES realizat în 2014, pentru identificarea superstițiilor românilor, peste 65% dintre români cred în deochi.

Originile deochiului

Deochiul şi descântecul sunt credințe vechi, existând dovezi de peste trei milenii ale existenței acestora. Deochiul sau „ochiul rău” – ayin hara – este menţionat în mai multe locuri atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.

De asemenea, anticii credeau că anumite femei din Sciţia puteau omorî cu privirea. Cu convingerea că pruncii abia născuţi sunt predispuşi deochiului, în Peloponez moaşa acoperea faţa copilului abia născut cu un văl şi îl murdărea pe frunte cu puţin mâl luat dintr-un vas unde a fost lăsată apă la stătut.

Arabii şi turci au şi ei credința deochiului şi au temerea că numai copiii cei mai frumoşi sunt atinşi de deochi, dar şi culturile agricole şi animalele.

Una dintre cele mai interesante cărţi româneşti despre superstiţiile populare, scrisă acum aproape un secol de către etnologul Gh.F.Ciauşanu, alocă un spaţiu generos deochiului. În lucrarea sa – Superstiţiile poporului român – autorul scrie astfel:

„Simptomele deochiului sunt: somn zbuciumat sau insomnie, dureri de cap, dureri de inimă, greaţă. Se pot deochia nu numia oamenii, ci şi vitele, care încep să tânjească. Păsările deocheate se ciupesc una pe alta., stupii se pustiiesc de albine, pomii se usucă, laptele nu mai dă unt”.

 „Se crede că toţi cei care au ochii verzi şi sprâncenele îmbinate deoache nevoie mare când stau şi privesc mai mult sau un lucru şi nu zic „Să nu-i fie de deochi”, scuipând de trei ori. Se poate diocheat tot ceea ce este frumos, atrăgător”, mai scrie Gh.F. Ciauşanu.

Ce faci când ești deocheat

Cum ideea de deochi apare din cele mai vechi timpuri și sunt foarte mulți cei care cred și astăzi în puterea lui, există și numeroase ”remedii” și descântece pentru deochi. Astfel, atunci când cineva întreabă ce faci când ești deocheat, va găsi pe cineva care să-i explice una dintre soluțiile regăsite în tradiția populară.

Descântece pentru deochi

Pe plaiurile mioritice există un descântec pentru deochi cunoscut în toate regiunile țările și rostit mai ales de femeile în vârstă și mai ales în mediul rural.

Fugi deochi dintre ochi
din gene, din sprâncene,
din vârful nasului,
din măduva oaselor,
din creştetul capului,
şi du-te unde cocoşul nu cântă,
unde popa nu toacă,
acolo te-aşteaptă cu mesele întinse,
cu făclii aprinse şi las-o pe (numele persoanei) curată, luminată,
cum Dumnezeu a lăsat-o, Amin!

Ritualuri împotriva deochiului

Un alt ritual recomandat din popor celor care se întreabă ce faci când ești deocheat este cel al stinsului cărbunilor sau stinsului chibritelor.

Într-o cană se pune apă, se acoperă cu mâna şi se zice rugăciunea „Tatăl nostru”. Apoi se trage un cărbune aprins în apă, se acoperă cana şi se numără înapoi de la 10 la 1. Apoi se trage cel de-al doilea cărbune, iar se numără, se trage cel de-al treilea cărbune şi din nou se numără. La sfârşit se spune încă o dată ”Tatăl nostru”

În cazul în care cărbunii se lasă pe fundul apei, înseamnă că persoana este deocheată, iar dacă nu e deocheată rămân sus. Din apa respectivă ”deocheatul” gustă de trei ori, apoi i se face cruce cu apă pe frunte şi pe piept în dreptul inimii, se toarnă un pic de apă la balamaua uşii şi sus şi jos iar restul de apă se aruncă undeva unde nu se calcă cu piciorul, la un colţ de curte sau afară.

În Oltenia, se spune că o persoană deocheată trebuie să stea în pat, pe spate, cu capul la nord, picioarele orientate către sud și privirea îndreptată către Răsărit.

Cum te ferești de deochi – tradiții și superstiții

Cum te ferești de deochi
  • Una dintre cele mai cunoscute metode de a te apăra de deochi este, în credința populară, firul roşu. Această tradiţie are o vechime de mii de ani. În satele Moldovei, dar nu numai, se crede că orice copil nebotezat trebuie să poarte la mână o aţă roşie, ca să-l apere de diavolescul deochi până când va primi taina botezului.
  • De asemenea, bătrânii mai spun că te poţi feri de deochi dacă porţi o rămuşoară de busuioc, lenjeria îmbrăcată pe dos sau un căţel de usturoi pe care-l porţi la tine.
  • De asemenea, se spune că este bine ca atunci când te uiţi mai mult la cineva sau lauzi pe cineva să-l scuipi de trei ori şi spui: “să nu-i fie de deochi” sau “scuipă-l să nu-l deochi”.

Descoperă și tradițiile și superstițiile legate de Sânziene sau Drăgaică.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News