Cuprins:
Asta pentru că urșii sunt foarte des văzuți coborând din pădure în preajma zonelor populate ori de-a lungul unor drumuri intens circulate pentru a-și căuta mâncare. De aceea, este important să adoptăm măsuri preventive și educative prin care să reducem riscurile, dar și să asigurăm conservarea acestor animale, care joacă un rol esențial în ecosistemele în care trăiesc, inclusiv în România.
Oricât de prietenoși și de simpatici ar părea, urșii sunt animale sălbatice, imprevizibile și periculoase, și nu ar trebui să interacționeze cu oamenii. De aceea, ne-am gândit să-ți oferim câteva sfaturi utile care să te ajute în situația nedorită în care te-ai întâlni cu ursul.
La ce dimensiuni poate ajunge un urs
Ursul este unul dintre cele mai mari mamifere terestre, un animal fascinant și complex, care este apreciat pentru puterea și capacitatea sa de adaptabilitate. Acesta face parte din familia Ursidae și sunt împărțiți în opt specii distincte, fiecare fiind adaptată unor medii diferite, de la tundra arctică și până la pădurile tropicale. Dintre cele opt specii, cele mai cunoscute sunt ursul brun, ursul polar și ursul panda gigant.
În România, cel mai răspândit este ursul brun, aici fiind una dintre cele mai mari populații de urși bruni, cu peste 6.000 de exemplare. Cu toate acestea, experții în domeniu susțin că numărul real al acestora ar putea fi mult mai mare. Urșii pot avea o înălțime de la 1,25 și până la 2,45 metri, în timp ce greutatea este cuprinsă între 60 și 455 de kilograme. Sunt răspândiți în Europa, America de Nord, America de Sud și Asia, potrivit National Geographic.
Care sunt urșii predominanți în România
Urșii au gheare neretractabile, coadă scurtă și un excelent simț al mirosului. Trăiesc de obicei solitari, cu excepția femelelor cu pui. Sunt animale omnivore, având o dietă variată care include fructe, plante, insecte, carne și pește. De asemenea, sunt cunoscuți pentru puterea lor fizică remarcabilă și pentru inteligența de care dau dovadă în diverse situații de supraviețuire și de adaptare. Habitatul natural variază în funcție de specie, însă în general, aceștia preferă zonele împădurite, muntoase și regiuni cu acces la apă.
În România, urșii bruni sunt întâlniți în principal în Munţii Carpați, care oferă un mediu propice pentru viața și reproducerea lor. Aceste zone asigură un echilibru între ascunzători, surse de hrană și adăposturi necesare pentru hibernare. În medie, urșii trăiesc până la 25 de ani în sălbăticie și până la 50 de ani în captivitate.
De ce coboară ursul din pădure în zonele populate
Urșii trăiesc în zone îndepărtate, în păduri, pe pajiști montane și pe versanți alpini. Habitatul lor natural este, din păcate, amenințat în permanență fie că este vorba despre construirea de locuințe sau de drumuri, industrie, exploatare forestieră, agricultură sau turism. Cele mai frecvente consecințe ale unei astfel de imixtiuni sunt creșterea numărului de situații de conflict între urși și oameni și reducerea ariei de răspândire a urșilor.
Din acest motiv, ursul își schimbă comportamentul și teritoriile unde trăiește și se hrănește. De asemenea, trebuie să știi că urșii aleg foarte rar spre niciodată să trăiască în zone populate de oameni. Cu toate acestea, în anumite circumstanțe și în anumite perioade ale anului, urșii pot alege să coboare din păduri în locuri unde trăiesc și/sau lucrează oameni, relatează specialiștii de la Bear Conservation.
Ei sunt văzuți tot mai des făcându-și apariția fie în preajma cabanelor montane, fie de-a lungul unor șosele intens circulate, adică acolo unde oamenii sunt în număr mare. Din păcate, mulți turiști înțeleg greșit întâlnirea cu această sălbăticiune, care se poate transforma într-o experiență traumatizantă, chiar fatală, pentru că ei nu țin cont de un aspect deosebit de important, și anume că pe munte noi suntem pe teritoriul ursului, nu invers.
Urșii coboară din pădure fiind atrași de mirosul de mâncare deoarece sunt flămânzi, nicidecum pentru a ataca oamenii, iar statisticile arată că atacurile sunt foarte rare pentru că acest animal este obișnuit cu omul, iar aglomerația îl face defensiv. Însă, oamenii greșesc atunci când le dau de mâncare sau când se apropie prea mult pentru a-i fotografia.
Ce trebuie să faci dacă te întâlnești cu ursul
Faptul că avem de-a face cu un animal imprevizibil, care are o viteză de reacţie incredibilă, ne determină să fim pregătiți și extrem de precauți în cazul unei întâlniri nedorite cu acesta pentru a evita o tragedie. Deoarece urșii coboară tot mai des din pădure în zonele locuite, turiștii sunt nevoiți să găsească cele mai bune soluții prin care să țină aceste animale sălbatice la distanță. De aceea, ne-am gândit să-ți oferim câteva sfaturi despre cum ar trebui să reacționezi în cazul în care vezi un urs ori ești atacat de unul ori.
- Nu pleca niciodată neînsoțit într-o drumeție montană, ci într-un grup de cel puțin 2-3 persoane.
- Dacă vezi un urs înainte să te observe el pe tine stai pe loc și nu te apropia de el sub nici o formă. Apoi îndepărtează-te în liniște în direcția opusă, notează Bearwise.
- Puteți vorbi sau cânta cu voce tare. În acest fel, ursul va auzi zgomotul pe care îl faceți și vă va evita.
- În cazul în care zărești de la mare distanță un urs este recomandat să începi să faci zgomot cu tot ceea ce ai la îndemână. Ideal ar fi să ai la tine petarde și vase din metal. De asemenea, trebuie să știi că există așa-numitul „BellBear” (n.n. – clopoțel anti-urs), care sună de fiecare dată când te mişti.
- Dacă mergi cu cortul nu trebuie să depozitezi mâncarea în interior și nici foarte aproape de acesta. Alege mai bine un loc într-un copac, la o distanță de 50-100 de metri de locul unde ai campat.
- Asigură-te că mâncarea este bine împachetată în rucsac. În acest fel, aceasta nu va fi mirosi prea tare și, drept urmare, nu va fi adulmecată de urs. Nu mânca niciodată în locuri împădurite frecventate de urşi deoarece este posibil să te trezești cu el lângă tine.
- În cazul în care îți apare brusc un urs în față nu trebuie să te panichezi. Este foarte important să rămâi calm și în nici un caz să nu o iei la fugă pentru că vei fi victimă sigură. La fel vor sta lucrurile dacă vei încerca să te cațeri într-un copac. Ursul este un bun cățărător, iar dacă va fi nevoit să se cațere după tine nu vei avea nici o șansă.
- Poartă în permanență la gât un fluier. Dacă vezi un urs care se apropie amenințător, fluieră cât poţi de tare pentru că, deși vorbim despre un animal sălbatic feroce, acesta este foarte sensibil la zgomot. Dacă nu ai un fluier, atunci fă zgomot cu obiectele pe care le ai în rucasc, ţipă sau bate puternic din palme.
- În fața ursului adoptă o poziţie ameninţătoare și mișcă brațele în continuu. Dar, nu foarte amplu deoarece, în acest caz, ursul se va simți amenințat. De obicei, într-o astfel de situație, sălbăticiunea va fugi, însă asigură-te că are pe unde scăpa. În caz contrar, dacă se va simți încolţit, va adopta poziţia de apărare ceea ce nu va fi bine pentru tine și prietenii tăi.
- Niciodată nu te întoarce cu spatele la urs. În același timp, evită să-l privești direct în ochi. Dacă, totuși, animalul vine amenințător spre tine, aruncă rucsacul în direcția lui pentru că cel mai probabil acesta nu te va mai urmări, fiind interesat de mâncare, nu de tine.
- Nu porni niciodată la drum pe ploaie și ceață. Condițiile meteo nefavorabile sporesc riscul unei întâlniri cu ursul deoarece acesta se simte în siguranţă la adăpostul unor astfel de manifestări ale vremii şi pornesc în căutare de hrană.
- Un real pericol pentru orice turist îl reprezintă o ursoaică cu pui, care este mult mai periculoasă decât un mascul. Dacă ai fost avertizat în legătură cu posibila prezență a acesteia de-a lungul traseului pe care urmează să-l parcurgi, urmează sfatul oamenilor din zonă şi evită acel traseu.
- Evită întâlnirile cu puii de urs pentru că cele mai multe atacuri sunt lansate de ursoaicele care își apără puii. Nu te poziționa niciodată între puiul de urs și mama acestuia.
- Dacă ursul este deja foarte aproape de tine și nu te poți retrage, atunci așază-te pe burtă, acoperă-ți capul cu mâinile și adoptă o poziție a corpului cu bărbia și cu genunchii la piept. Astfel, îți vei proteja jugulara și organele interne. În plus, încearcă pe cât posibil să stai nemișcat!
- Un spray cu piper, special contra ursului, poate reprezenta o armă bună de apărare în fața acestuia deoarece animalul are un nas foarte sensibil. Există spray-uri anti-urs, însă acestea trebuie să fie de mare capacitate pentu a fi eficiente. Atenție! Spray-ul nu funcționează ca agent de respingere a insectelor așa că nu vă pulveriza niciodată în cort, în locul de campare sau pe haine.
Vezi şi cum să te aperi de urs – 15 sfaturi dacă te întâlnești cu Moș Martin!
gigiladrea • 07.07.2024, 00:46
va dau eu cel mai bun sfat stati acasa e sigur 100% fata de toate celelalte care nu sunt bune decat cu probabilitati mici spre zero evident daca casa e intr-o zona cu ursi mutati-va cel mai bun urs e doar ala pe care il vezi in poze sau la tv