De ce visăm

Culturile antice credeau că visele ne pun în contact cu zei sau strămoși, care apoi puteau să ne îndrume. Alții au crezut că visele sunt premoniții, oferindu-ne o privire asupra viitorului.

Unii cercetători cred că visele sunt esențiale pentru înțelegerea subconștientului nostru, în timp ce alții susțin că sunt doar procese biologice naturale. Cu toate acestea, a avea un tip de vis foarte specific poate ascunde un sens profund, mai ales dacă este unul recurent.

Una dintre cele mai mult studiate și argumnentate teorii este aceea că visele ne ajută să procesăm amintirile și emoțiile și să repetăm scenarii potențiale care s-ar putea întâmpla în viitor. Deci, modul în care vă interpretați propriile vise va depinde de propriile asocieri personale.

Visele apar în principal în timpul somnului REM, dar pot apărea și în timpul somnului NREM, de obicei ca imagini non-narative. Pentru a aprecia semnificația apariției insectelor în vise, poate fi important să înțelegem semnificația funcțională a visului. Oamenii de știință, examinând comportamentul și fiziologia visului, au atribuit diferite funcții visului la oameni.

Ce înseamnă să te visezi pe tine în vis

Nu există un răspuns definitiv cu privire la ceea ce înseamnă să te vezi pe tine în vis, dar există câteva interpretări care vi se pot aplica în majoritatea cazurilor.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

În general, visele despre a te vedea pe tine însuți sunt asociate cu identitatea ta – cum crezi că te percepe lumea sau cum te-ai portretizat tu însuți.

În general, oamenii visează despre ei înșiși din mai multe motive: nevoia de vizualizare a calităților, dorința de a căuta validarea, nevoia de a lucra asupra stimei de sine, nevoia de succes, din cauza sentimentelor de singurătate și izolare.

O reflectare a vieții tale

Unii experți în vis cred că „tu” din vis nu este altceva decât o reflectare a atitudinii, comportamentului, stilului tău de viață etc. în lumea reală. În funcție de contextul și emoțiile pe care le simți în vis, poți să te uiți mai atent la viața ta.

Simți că ești un spectator în propria ta viață

Să te vezi pe tine în vis se poate întâmpla dacă simți că nu ești decât un spectator al propriei tale vieți și simți că ești complet lipsit de putere.

Întreabă-te dacă ai lăsat pe alții să aibă puterea chiar și în chestiunile care te privesc pe tine și pe viața ta. Respecți mai degrabă dorințele și cerințele lor cu privire la ce să faceți, unde să mergeți, pe cine să vedeți și pe cine să nu? Sau te asculți și pe tine?

Află ce înseamnă când visezi că ți-a căzut un dinte.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Nesiguranță

A te vedea într-un vis se poate întâmpla și dacă te simți nesigur și vulnerabil. Gândește-te de unde vine această nesiguranță, de ce îți este frică cu adevărat, ce stă în controlul tău și ce nu?

Vinovăția

Unul dintre cele mai comune motive pentru poți să te vezi pe tine în vis este un sentiment de vinovăție. Sunt șanse să fi greșit și să te apese conștiința. Poți să porți o discuție cu persoana respectivă sau, dacă nu simți că poți face acest lucru, scrie o scrisoare în care să-ți treci gîndurile și sentimentele. Apoi doar tu decizi dacă vei spune sau nu cu adevărat acele lucruri.

Frica de a fi expus

Poate că îți faci griji constant că cineva vă va vedea adevărata față, dincolo de măștile pe care le ai și le avem cu toții și va afla cine ești cu adevărat. Acesta poate fi sensul visului tău dacă ai făcut o fațadă pretinzând că ești o persoană care nu ești cu adevărat. Să te accepți pe tine însuți, cu bune și mai bune, poate fi un proces lung, dar care merită cu siguranță.

O deconectare de tine însuți

A te vedea în visul tău poate indica, de asemenea, o deconectare între corpul tău și sufletul tău

De exemplu, este posibil să urmezi o carieră pe care o detești doar pentru a îndeplini dorințele părinților tăi. Dacă nu îți place munca ta, este firesc să fii abătut și lipsit de entuziasm în ceea ce privește viitorul.

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani
Recomandări
Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

Deși este destul de obișnuit, visul poate fi un semn că ar trebui să lucrați pentru a vă reuni mintea și corpul, dorințele și nevoile. Află cum poți să-ți atingi obiectivele visurilor fără să-ți rănești părinții. (Sursăthepleasentdream.com)

Descoperă ce înseamnă când te visezi în rochie de mireasă.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI