Ce rol au visele în viața noastră

Oamenii încearcă din cele mai vechi timpuri să descifreze visele și să le găsească adevărata menire, însă studiile și credințele s-au modificat de-a lungul timpului.

Multe culturi antice credeau că visele ne pun în contact cu zei sau strămoși, care apoi puteau să ne îndrume. Alții au crezut că visele sunt premoniții, oferindu-ne o privire asupra viitorului.

O teorie mult mai nouă și dovedită este că visele ne ajută să procesăm amintirile și emoțiile și să repetăm scenarii potențiale care s-ar putea întâmpla în viitor. Deci, modul în care vă interpretați propriile vise va depinde de propriile asocieri personale.

O altă teorie, susținută de personalități ca Sigmund Freud și Carl Jung, este că visele reflectă mintea inconștientă a unui visător și că imaginile sunt determinate de împlinirea dorințelor sau de dorințe inconștiente. Potrivit psihologiei, emoțiile pe care vi le aduce un vis pot fi adesea unul dintre cele mai bune indicii pentru interpretarea viselor.

Ce înseamnă când visezi copii

Cei care sunt părinți visează la copii mai des decât oamenii care nu au, în timp ce femeile visează la ei mai mult decât bărbații.

Copilul în vis reprezintă întoarcerea într-o lume pură, necomplicată. Ca regulă generală, visele despre copii indică o relație complexă cu tine însuți și cu lumea exterioară. Un copil într-un vis reprezintă copilul nostru interior care dorește libertate și îngrijire.

Analiștii spun că un copil în vis arată că putem reveni în faza de puritate și să învațăm din greșeli. În plus, visarea copiilor indică și faptul că nu ar trebui să iei lucrurile prea în serioss, că e bine să înveți să te bucuri de viață, reducând stresul. Copiii vor doar să se bucure de joc. În alte concepte, dacă ai o perioadă nostalgică în viața ta, atunci este normal să visezi la copilul tău fizic sau cel interior.

Pe de altă parte, în lumea viselor, copiii sau bebelușii reprezintă nașterea anumitor aspecte ale personalității noastre.

Descoperă și ce înseamnă când visezi cai.

Ce înseamnă când te visezi copil

Dacă te visezi fiind copil, înseamnă că ți-e dor de acea parte a vieții tale subconștient, deoarece a fost o perioadă frumoasă din viața ta. Pe de altă parte, dacă în copilărie ai simțit multe emoții complicate, poate fi un semn că retrăiești aceleași emoții și neputința de a le gestiona.

Când visezi că hrănești un copil

Dacă visezi că hrănești un copil, asta te avertizează despre grijile familiei. S-ar putea să te gândești adesea la viitorul tău sau al familiei tale. Dacă ai copii, încerci să le oferi cele mai bune condiții de viață și le pui nevoile și dorințele înaintea altor obligații.

Să visezi un copil jucându-se

Când visezi un copil care se joacă asta simbolizează pacea familiei. Toți membrii familiei se vor înțelege mai bine decât de obicei în perioada următoare. Vei înceta să fii atent la lucrurile care au provocat conflicte, dar te vei bucura de relații armonioase care vor fi prezente în casa ta.

Când visezi că te joci cu un copil

A visa că te joci cu copiii înseamnă că ești fericit în căsnicia sau relația ta. Încerci să faci fiecare zi pe care o petreci cu persoana iubită să fie puțin diferită. Îți place să mergi la filme sau la teatre, să faci plimbări lungi sau să mergi la cine romantice. Ai suficient timp de dedicat atât pentru afaceri, cât și pentru plăcerile personale, deoarece ești bine organizat.

Să visezi copii care te îmbrățișează

Dacă visezi copii care te îmbrățișează, asta sugerează că cineva apropiat ție are nevoie de protecția și ajutorul tău, dar tu nu observi asta. Cu toate acestea, nu o faci intenționat.

Când visezi un copil plângând

Un vis în care auzi copilul plângând simbolizează obiective nerealiste. Ți-ai stabilit obiective prea mari și nu le poți atinge. Trebuie să fii mai focusat și mai răbdător.

Când visezi că ai un copil mic

Dacă visezi să ai un copil mic, înseamnă că ai prieteni adevărați. Crezi că ești norocos pentru că te înconjoară oameni pe care te poți baza mereu. Te bucuri de fiecare moment pe care îl petreci cu ei pentru că poți oricând să înveți ceva nou de la ei.

Descoperă și ce înseamnă când visezi bani.

Urmărește-ne pe Google News