De unde provine expresia o întorci ca la Ploiești

Folosită adesea și în zilele noastre, expresia a o întoarce ca la Ploiești are o lungă istorie. Se pare că expresia vine încă de la finalul secolului XIX, mai exact din anul 1879, când trenurile care mergeau de la București la Predeal, schimbau locomotiva în gara de la Ploiești.

Odată intrată în gară, locomotiva era decuplată de la vagoane și dusă pe o linie de manevră în partea din față a trenului. O astfel de operațiune era necesară pentru ca trenul să plece din nou din gară spre destinația finală.

Astfel, după sosirea în gara Ploiești, trenul ”o întorcea”, în sensul că pleca în direcție inversă. De aici și expresia ”o întorci ca la Ploiești” care este folosită și în zilele noastre.

Ce înseamnă să o întorci ca la Ploiești

Cu o vechime de mai bine de un secol, expresia a fost utilizată de-a lungul timpului și până în zilele noastre să exprime nehotărârea şi nestatornicia anumitor persoane. Ba, mai mult, în cazurile în care o persoană susține un anumit lucru și apoi se răzgândește și susține contrariul sau încearcă să-și argumenteze spusele într-un mod diferit de cel inițial.

Alte expresii care conțin nume de orașe

Numele orașelor apar în multe expresii foarte cunoscute și folosite în limbajul uzual. Iată câteva dintre ele:

  • A nimerit orbul Brăila. Despre această expresie se crede că provine încă din vremea în care Brăila era principalul port comercial al Ţării Româneşti, pe care nimeni nu ar fi avut cum să îl rateze, datorită popularităţii şi aglomeraţiei care se face aici, nici măcar un orb.
  • Toate drumurile duc la Roma. Această expresie există în cultura multor popoare. Ea a fost inspirată din istoria Imperiului Roman, când toate arterele de transport duceau spre Roma. Astăzi, expresia este utilzată pentru a exprima o anume soluție sau un anume răspuns, indiferent de prespectiva din care privești o problemă.
  • Tufă de Veneţia. Cum Veneţia este un oraş lipsit de vegetaţie, sensul acestei expresii se referă la o persoană care nu este pregătită sau pe care nu o ajută capul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News