Care sunt și când sunt sărbătorile cu cruce roșie în calendarul ortodox:

Ce înseamnă sărbătoare cu cruce roșie

Diferența dintre sărbătorile cu cruce roșie și sărbătorile cu cruce neagră, din punct de vedere liturgic, este dată de bogăția și solemnitatea slujbelor. Astfel, sunt cunoscute:

Sărbători mari – praznicele împărătești, sărbătorile Maicii Domnului și ale sfinților importanți. Acestea sunt trecute cu cruce roșie încadrată de cerc sau paranteze, semn distinctiv pentru importanța slujbei

Sărbătorile sfinților cu priveghere și polileu – acestea sunt trecute fie cu crucea roșie, fie cu cruce neagră cu o singură paranteză;

Sărbătorile sfinților fără priveghere – sunt marcate în calendar cu o cruce simplă; Sărbătorile sfinților mai puțin însemnați – sunt de două feluri: cu sau fără Doxologie Mare la Utrenie, iar în calendar sunt trecute cu cruce neagră.

Ce înseamnă praznic în calendarul creștin ortodox

Praznic, praznicul sau prăznuire, prăznuirea este ziua în care Biserica sărbătorește un eveniment din istoria mântuirii, un sfânt sau sfinte moaște. Praznicul este o comemorare liturgică și spirituală a Bisericii la care se cântă în slujbele Bisericii rugăciuni și imnuri.

Sărbătoare cu cruce roșie – cele mai importante sărbători

  • 1 ianuarie -Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare
  • 6 ianuarie Botezul Domnului (Boboteaza )
  • 7 ianuarie Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului
  • 27 ianuarie Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur
  • 2 februarie Întâmpinarea Domnului (Stratenia)
  • 25 martie Buna Vestire (Blagoveştenia)
  • 23 aprilie Sf. M. Mc. Gheorghe Paștele – prima, a doua și cea de-a treia zi de Paște.
  • 29 aprilie Izvorul Tămăduirii
  • 21 mai Sf. Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena
  • 2 iunie Înălţarea Domnului (Ispasul); Ziua Eroilor;
  • 13 iunie Sf. Treime;
  • 24 iunie Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele);
  • 29 iunie Sf. Ap. Petru şi Pavel
  • 20 iulie Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul
  • 6 august Schimbarea la Faţă a Domnului
  • 15 august Adormirea Maicii Domnului
  • 29 iulie Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul;
  • 8 septembrie Naşterea Maicii Domnului
  • 14 septembrie Înălţarea Sf. Cruci
  • 1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului
  • 26 octombrie Sf. Mare Mc. Dimitrie,
  • 27 octombrie Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
  • 8 noiembrie Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil
  • 30 noiembrie Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;
  • 6 decembrie Sf. Ier. Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei
  • 25, 26, 27 decembrie Naşterea Domnului (Crăciunul)

Vezi întregul calendar creștin ortodox 2022 și fiecare sărbătoare cu cruce roșie

De ce Anul Nou Bisericesc începe la 1 septembrie

Data de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei. Ei sărbătoreau pe 1 septembrie anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie. Evreii încep calendarul cu luna septembrie, luna Tișri, iar în această primă zi ei se odihneau și aduceau Domnului ardere de tot.

Potrivit tradiției, Mântuitorul Iisus Hristos și-a început activitatea pe 1 septembrie, atunci când a intrat în sinagogă și a citit cuvitele prorocului Isaia. Începutul Anului Nou bisericesc la 1 septembrie a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit această dată de sărbătoare ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor.

Zile de post și posturi importante

De obicei, când este o sărbătoare cu cruce roșie, unul dintre praznicele împărătești există și o zi sau o perioadă de post.

  • Miercurile și vinerile de peste an, afară de cele cu dezlegare, însemnate cu harți
  • Ajunul Bobotezei 5 ianuarie
  • Tăierea Capului Ioan Botezatorul 29 august
  • Înălțarea Sfintei Cruci 14 septembrie
  • Postul Sfintelor Paști
  • Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 20 iunie – 28 iunie
  • Postul Adormirii Maicii Domnului 1 august – 14 august
  • Postul Nașterii Domnului 14 noiembrie – 24 decembrie
  • Vezi cand nu se fac nunti in 2022, ce sunt praznicele imparatesti si ce inseamna sarbatoarea cu cruce neagra in calendar!
  • Urmărește-ne pe Google News