ComenteazăCuprins:
De-a lungul anilor, acel semnal a rămas un mister neelucidat, alimentând speculațiile și imaginația oamenilor, în timp ce oamenii de știință au încercat să găsească explicații pentru această emisie neobișnuită. De altfel, unele teorii au mers chiar până la presupunerea că acesta ar putea să fi fost un semn al existenței inteligenței extraterestre. Indiferent de originea sa exactă, semnalul Wow! a reprezentat dintotdeauna unul dintre cele mai fascinante mistere ale cosmosului.
În pofida faptului că cercetătorii nu au reușit să elucideze acest mister zeci de ani, semnalul Wow! continuă să ne amintească de vastitatea și complexitatea Universului în care trăim, dar și de dorința permanentă a oamenilor de a descoperi ceea ce se află dincolo de orizonturile cunoscute. În cele ce urmează îți vom spune ce înseamnă semnaloul Wow! și ce explicație științifică găsesc oamenii de știință.
Totul a început cu construcția „Big Ear”
Undele radio sunt generate de particule accelerate din surse naturale cum ar fi scânteile fulgerului, planetele, nebuloasele, pulsarii, quasarii sau găurile negre ori de surse artificiale de pe Pământ, așa cum este cazul turnurilor radio și al telefoanelor mobile. Multe căutări s-au axat pe regiunea spectrului radio la lungimea de undă de 21,106 cm și frecvența de 1420,406 Mhz, denumită linia de hidrogen, care este emisă de atomii de hidrogen accelerați, elementul cel mai comun din Univers, aflăm de pe site-ul SkyatNightMagazine.
În 1956, americanii au demarat construcția Observatorului Radio al Universității de Stat din Ohio, pe care l-au denumit „Big Ear”, care a fost proiectat și construit de către Dr. John D. Kraus. „Big Ear” era echivalentul a trei terenuri de fotbal, însă arăta mai degrabă ca o parcare cu garduri de sârmă la fiecare capăt, deși avea dimensiunile unui telescop tradițional, cu un diametru de 52,5 metri. Patul de beton de 12 metri pătrați a fost acoperit cu o folie de aluminiu. Un reflector plat și înclinabil, care se ajusta în funcție de altitudinea deasupra orizontului, capta semnalul radio la un capăt, în timp ce un alt reflector parabolic montat la celălalt capăt focaliza fascicululul și îl transmitea la cele două „coarne” de alimentare. Radiotelescopul din Ohio a început să cerceteze cerul în 1963, iar în 1973 a devenit primul program SETI (n.n. – Search for Extra-Terrestrial Intelligence) cu normă întreagă.
Când a fost recepționat semnalul Wow!
Întrebarea dacă suntem singuri în Univers este, cu siguranță, una dintre cele care i-a frământat pe oamenii știință, iar căutarea inteligenței extraterestre datează de la descoperirea undelor radio, la sfârșitul anilor 1800. Pe măsură ce explorăm sistemul nostru solar, dar și alte galaxii devine tot mai evident că existența vieții extraterestre ar putea fi plauzibilă. De atunci s-au făcut zeci și zeci de căutări, rămase însă fără rezultat. Asta, până în 1977, când omenirea a primit în sfârșit un semnal misterios. Acea descoperire fără precedent a fost făcută de astronomul american Jerry R. Ehman cu ajutorul radiotelescopului cu unde radio „Big Ear” din cadrul Universității Statului Ohio și poate fi considerată cea mai bună dovadă că în Univers există inteligenţă extraterestră.
Ce frecvență avea semnalul Wow!
Intensitatea semnalului Wow! a crescut pe măsură ce apăruse, până când a atins vârful la cea mai mare valoare văzută vreodată, care se situa între 30 și 30,9. Faptul că era cu bandă îngustă arăta faptul că trebuie să vină cel puțin de la o anumită distanță până la Lună, așa cum ar fi avut un obiect mai apropiat. Astronomii au stabilit că semnalul lui 266P/Christensen (și al altor trei comete) se potrivea cu semnalul Wow! din 1977. Astronomii au propus două valori diferite pentru frecvența acestuia, și anume 1.420,356 MHz (dată de J.D. Krauss) și, respectiv 1.420,4556 MHz (dată de Jerry Ehman). Indiferent care dintre acestea este mai precisă, acea valoare de 1.420 MHz corespunde unei lungimi de undă de 21 de centimetri, care este cunoscută și sub numele de linia hidrogenului.
De ce a fost denumit astfel semnalul Wow!
Jerry Ehman era preocupat cu ascultarea semnalelor radio recepţionate din spaţiul îndepărtat sperând că într-o bună zi va recepționa un semnal ce ar putea proveni de la o inteligenţă extraterestră. În acea zi de 15 august 1977, Ehman se afla în laboratorul său unde lucra în cadrul unui proiect SETI. În timp ce examina o serie de date care proveneau de la radiotelescopul „Big Ear”, la un moment dat, aparatul a captat un semnal radio atât de puternic, încât Ehman și colegii săi au crezut că acesta provine dintr-o sursă extraterestră. Și asta, cu atât mai mult cu cât semnalul prezenta semne distinctive din afara sistemului solar. Spre deosebire de alte semnale radio care fuseseră detectate până atunci, semnalul Wow! se distingea prin puterea și forma sa unice. Semnalul a fost atât de puternic încât a depășit cu mult zgomotul de fundal și a fost înregistrat ca o secvență distinctă, nemaiîntâlnită anterior, care era alcătuită din litere și cifre: 6EQUJ5. Ceea ce a făcut acest semnal să fie și mai remarcabil a fost faptul că a apărut brusc, a durat 72 de secunde, după care a dispărut fără urmă și nu a mai fost detectat niciodată în aceeași formă în ultimii 47 de ani. Atât de șocat era de descoperirea sa încât Ehman a încercuit cu un pix roșu acea secvență pe imprimanta calculatorului și a scris în dreptul ei „Wow!”. De aici și denumirea semnalului, pe care cercetătorul american îl considera un fenomen cu adevărat excepțional, potrivit Science Alert.
De unde provenea semnalul Wow!
Mult timp după aceea, acel semnal enigmatic a stârnit imaginația oamenilor de știință și a reprezentat subiectul unor dezbateri intense. Unii au sugerat că semnalul Wow! ar putea fi rezultatul interferențelor naturale sau artificiale, cum ar fi sateliții sau alte obiecte cosmice în mișcare. Alții au spus că ar fi fost provocat de o stea, în timp ce alte voci au speculat că ar putea să fi fost produs de o civilizație extraterestră avansată, care încerca să intre în contact cu alte forme de viață din Univers.
Jerry Ehman și colegii săi considerau descoperirea una cu totul specială și spuneau că sursa semnalului Wow! era de natură extraterestră. Ei susțineau că acesta a provenit probabil de undeva de la nord-vest de un roi globular, denumit Messier 55, situat în apropierea grupului stelar Chi Sagittarii din constelația Sagittarius, care este cea mai mare constelație din emisfera sudică. De atunci, nu a mai fost înregistrat nici un semnal asemănător cu Wow! Astronomii au reușit să excludă o serie de surse posibile, cum ar fi activitatea sateliților și semnalele care ricoșează de pe suprafața Pământului, dar propunerea „transmisiunii extraterestre” a rămas valabilă din cauza lipsei de alternative rezonabile.
Semnalul Wow!, explicat după 47 de ani
În pofida a ceea ce credeau Ehman și colegii săi, un alt astronom american, Antonio Paris, spune că Universul este brăzdat în permanență de unde radio, însă doar cele mai puternice semnale pot să fie detectate de telescoapele de pe Pământ sau de cele care se află pe orbita planetei noastre. De aceea, Paris este de părere că semnalul recepționat de radiotelescopul „Big Ear” din Ohio ar fi provenit, de fapt, de la două comete. Denumite 266P/Christensen și P/2008 Y2 (Gibbs), aceste comete ar fi fost detectate în timp ce treceau în viteză pe lângă radiotelescopul „Big Ear” de la Universitatea de Stat din Ohio. Echipa condusă de Paris crede că semnalul a venit de la un nor de hidrogen care însoțea una sau cealaltă cometă. Această ipoteză ar explica de ce semnalul Wow! nu a mai putut fi recepționat din nou, și anume că una dintre cele două comete care l-ar fi provocat s-a deplasat pe orbita sa.
Antonio Paris și echipa sa au cercetat din nou regiunea Universului din jurul constelației Sagittarius atunci când cometa 266P/Christensen a trecut din nou prin această regiune, folosind un radiotelescop de 10 metri. Acești astronomi au precizat, însă, că singura deosebire a fost aceea că semnalul Wow! din 1977 a fost mai puternic decât semnalul recepționat de ei. Paris și colegii săi explică acest lucru prin faptul că radiotelescopul pe care l-au folosit era mai mic comparativ cu „Big Ear Radio Telescope”, a cărui sensibilitate este echivalentă cu o antenă radio de 52,5 metri. Mai mult decât atât, deoarece cometele pierd masă pe măsură ce trec prin sistemul solar interior, cometa 266P/Christensen ar fi fost mai masivă acum 40 de ani, precizează specialiștii de la EarthSky.
Foto:Shutterstock.com