Cuprins:
Ce este sfeștania casei și de ce se face
Sfințirea casei sau sfeștania este o tradiție importantă în rândul românilor ortodocși, iar evenimentul reprezintă o binecuvântare și o curățare spirituală a locuinței.
În creștinism, ideea de a sfinți și binecuvânta o locuință sau un spațiu specific provine din învățăturile lui Isus Hristos și din practicile apostolilor. Creștinii consideră că prin sfinţirea casei, acest spațiu devine un loc în care Dumnezeu este prezent și în care locuitorii pot trăi în conformitate cu învățăturile creștine.
Prin sfinţirea casei, se consideră că spațiul este curățat de influențele negative sau rele. Se cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a-l face un loc în care credința și valorile creștine pot fi trăite și manifestate.
Sfințirea casei se referă și la binecuvântarea locuitorilor ei. Se roagă pentru protecție, sănătate, pace și prosperitate asupra celor care trăiesc în acea casă.
Sfintirea casei are și un aspect de protecție spirituală. Se crede că această ceremonie înlătură sau respinge influențele malefice și aduce armonie și pace în locuință.
Când se face sfeștania casei
Sfeștania este, așadar, o slujbă specială de sfințire a casei, care are rolul de a alunga duhurile rele, de a aduce pace, sănătate și binecuvântare asupra locatarilor. Aceasta poate fi făcută oricând credincioșii își doresc să facă acest lucru, dar de obicei se face:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5fdf7c52d37f735faae9195915ec1a11.jpg)
- La mutarea într-o casă nouă – este recomandat ca înainte de a locui într-o nouă locuință, aceasta să fie binecuvântată.
- Periodic, de obicei anual – în tradiția ortodoxă, sfeștania casei se face cel mai des în perioadele rânduite de Biserică, cum ar fi în Postul Mare sau în alte momente de peste an.
- În momente de necaz sau boală – când cineva din casă este grav bolnav sau familia trece prin încercări, se poate face sfeștania pentru a cere ajutor divin.
Preoții vin în sprijinul enoriașilor și pot face sfeștania acasă oricând este necesar, dar se recomandă ca această slujbă să se țină în mod deosebit în zilele din post sau miercurea și vineri. Asta pentru că se presupune că zilele de post sau marile posturi sunt perioade când credincioșii sunt mai pregătiți din punct de vedere sufletesc pentru sfeștania casei.
În mod obișnuit, foarte mulți creștini aleg să facă sfeștania anuală a casei primăvara, în Postul Paștelui.
Nu se face sfeștanie în săptămâna Patimilor sau în zilele de sărbătoare mare (cum ar fi Paștele, Crăciunul), pentru că sunt considerate momente dedicate exclusiv praznicelor mari.
De ce ai nevoie pentru sfeștania casei
Atunci când chemi preotul pentru a face sfințirea casei este nevoie să ai mai multe lucruri puse pe masă. Pentru că acestea pot varia de la o zonă la alta, poți cere îndrumare preotului atunci când stabiliți ca el să vină pentru a face sfeștania casei. Cele mai comune obiecte pentru sfeștanie sunt:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d71c3eefebd7f884cc320804b6b11784.jpg)
- o icoană
- un bol cu făină,
- un bol cu apă,
- un pahar de ulei,
- lumânări,
- beţişoare cu vată pe ele,
- pomelnic cu cei care vor locui în acea clădire,
- un mănunchi de busuioc,
- un prosop,
- tămâie şi cărbune
- o farfurie cu mâncare.
Cum se face sfeștania sau sfințirea casei
Pentru a face sfeștania, este nevoie ca locuința să fie curată și pregătită. Se alege o cameră principală, de obicei sufrageria, unde se așază o masă acoperită cu o față de masă albă. Pe aceasta se pun o icoană, un vas cu apă (care urmează a fi sfințită), un mănunchi de busuioc, o lumânare aprinsă, tămâie și cărbune aprins. Uneori, se mai adaugă o pâine, sare și ulei, în funcție de tradițiile locale.
Slujba este oficiată de unul sau mai mulți preoți, care încep prin rostirea rugăciunilor de binecuvântare. Se citește rugăciunea „Tatăl nostru” și alte rugăciuni specifice, iar preotul sfințește apa prin rugăciune și semnul Sfintei Cruci.
Apoi, cu busuiocul înmuiat în agheasmă, stropește mai întâi masa și pe cei prezenți, apoi întreaga locuință. În acest timp, preotul rostește rugăciuni pentru protecția casei și a locuitorilor ei. El trece prin fiecare cameră, binecuvântând pereții, ușile și ferestrele. În unele locuri, se face și o ungere cu untdelemn sfințit pe ușile casei, ca semn al protecției divine.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_1ab485131c350e475134705a242537c5.jpg)
După ce sfeștania s-a încheiat, preotul poate oferi îndrumări duhovnicești familiei, explicând importanța menținerii unui trai curat și credincios. Apa sfințită rămasă poate fi păstrată și folosită ulterior pentru momente de nevoie, fie consumând-o dimineața pe nemâncate, fie stropind casa la anumite ocazii.
Această slujbă nu este doar un simplu ritual, ci un act de credință prin care se cere ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a trăi într-un mediu protejat de rele, în pace și armonie.
Descoperă și Ce se face cu uleiul de la sfințirea casei
Rugăciune pentru liniște și pace în casă
„Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, trimis ai fost de Dumnezeu-Tatăl pe pământ ca să salvezi neamul omenesc de la moarte, Care prin însăşi a Ta răbdare neclintită şi smerenie necuprinsă ai suferit batjocură, răni, cruce şi moarte, fără împotrivire.
Vino între noi şi-n casa noastră, precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit după Înviere zicându-le „Pace Vouă!” şi ai liniştit sufletele lor înfricoşate şi întristate. Mântuitorul şi ocrotitorul vieţii noastre, linişteşte sufletele noastre zbuciumate şi înviforate.
Pacea Ta ce-a nestricată dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni, nu precum o dau oamenii. Şi bucuria Ta fă-o deplină în noi, astfel ca nimic să nu zdruncine credinţa şi liniştea familiei noastre. Liniştitorul cel sfânt şi minunat al valurilor înspumate şi salvatorul Sfântului Apostol Petru din vâltoarea mării, linişteşte-ne şi pe noi sufleteşte şi trupeşte, căci mult suntem afundaţi în cumplita mare a păcatelor şi a deznădejdii. Iisuse,
Tu eşti lumina ce-a dumnezeiască, mai presus de cuget şi de simţire, Tu eşti pacea celor tulburaţi, împovăraţi şi împresuraţi de necaz.
Păzeşte-ne pe toţi de toată vătămarea şi ispita, pentru ca îndulcindu-ne din ajutorul Tău, şi cu îngerii Tăi cei sfinţi fiind păziţi, toţi cu credinţă să cântăm: Domnul este ajutorul nostru, nu ne vom teme, căci Tu eşti, Dumnezeule, întărirea noastră, Stăpânitor puternic şi Domn al păcii, şi împărăţia Ta este împărăţie veşnică.
Rugăciune pentru înţelegerea în familie
O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori! Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre.
Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor. Amin
Rugăciune pentru casă și familie
Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.
Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm Ţie. Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.
Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturor faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.
Că ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursă foto – Shutterstock.com
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_12be16174928c1de7d1582f9b566c51e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_7bc0d47865e02ed03e31714f889ef01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7573436b80149e0206887facca9732f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b97905c0079984d5ca989d258bf6a06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_abb79e55a53807b7234568fd0c991b14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_de88a5cfbe98bb52a9fabbbfe3533f23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_70494323ae60372a9da79d0f1a4c7720.jpg)