Ce trebuie să știu după extracția unui dinte?

Răspunsuri de la medicul specialist

Î: As dori să știu ce trebuie să fac după extracția unui dinte?
R:După efectuarea extracției, medicul dentist trebuie să vă dea mai multe indicații privind conduita dumneavoastră față de locul extracției în următoarele 24-48 de ore. Astfel, în dreptul locului în care a fost dintele se pun comprese sterile pe care dumneavoastră trebuie să le strângeți pentru a se opri hemoragia (normală după un act chirurgical precum extracția dentară). Compresele trebuie ținute strâns în gură 2 ore.

Î: Ce nu am voie să fac după extracția unui dinte?
R: După această perioadă, timp de 24-48 ore, nu aveți voie să consumați alimente tari care ar necesita o masticație intensă sau alimente fierbinți care ar putea provoca (facând vasodilatație) declanșarea unei sângerari (hemoragie).

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

  • Tot în această perioadă sunt interzise:
  • Fumatul;
  • Consumul de alcool (vasodilatator);
  • Consumul de produse lactate (conțin enzime care pot interfera cu procesul de coagulare a sângelui).
  • De asemenea nu aveți voie să vă clătiți gura cel puțin 12 ore pentru a nu mobiliza cheagul de sânge de-abia format în alveola postextracțională, preîntâmpinând astfel reapariția sângerării.

În prima zi, periajul dentar trebuie realizat evitând, totuși, zona extracției, urmând ca de a doua zi periajul să se reia normal. Dacă extracția a fost mai dificilă este posibil să vă umflați un pic în dreptul locului respectiv (să faceți un edem postextracțional). Pentru a preveni acest lucru este bine să puneți comprese cu apă rece pe exteriorul zonei în care a fost extras dintele.

Î: Locul extracției mă doare destul de tare. Este normal să se întâmple acest lucru?
R: Este absolut normal ca după o extracție, care este o intervenție de mică chirurgie, să aveți dureri de intensitate variabilă. Acestea pot fi la nivelul locului în care s-a făcut anestezia sau la nivelul locului extracției. În condițiile în care nu apar complicații cum ar fi alveolita (inflamarea alveolei postextracțională), aceste dureri ar trebui sa cedeze după 3-6 zile.

Dr. Andrei Tirpea
Medic dentist

Durerea de măsea – cauze, simptome și diagnosticare

Durerea de măsea este una dintre cele mai grele dureri de suportat, ce poate varia din punct de vedere al intensității ajungând în scurt timp de la o durere surdă la una ascuțită. Durerea de măsea poate fi resimțită de către pacient fie într-un singur loc, fie în toată gura, durere ce afectează capacitatea de concentrare, dar și de a duce la bun sfârșit anumite acțiuni.
Durerea de măsea poate avea mai multe origini. Fie apare de la o condiție dentară ce afectează în mod direct dintele, gingia sau osul din apropiere, fie din cauza anumitor afecțiuni medicale. Din fericire, orice durere de măsea poate fi prevenită. Vizita în cabinetul medicului stomatolog te poate ajuta să scapi de durere, dar și să previi apariția durerilor de dinți.

Durere de dinți

Durere de măsea – cauze

Pentru că durerile de măsea pot avea mai multe cauze, cel mai bine este să mergi la medicul stomatolog pentru a putea afla care este cauza exactă. Dacă unele cauze sunt interdependente, există și cauze izolate ce provoacă o durere de măsea. Printre cele mai comun cauze ce provoacă durerile de măsea amintim:

  • Carii dentare – pot apărea pe suprafața ori în interiorul măselelor, iar durerea poate fi ascuțită ori pulsatilă într-o măsea cariată;
  • Abces dentar – atunci când este dezvoltată o infecție în măsea, din cauza cariei netratate, iar, de regulă, această infecție apare în apropierea rădăcinii molarului (măselei);
  • Boală paradontală – infecție la nivelul gingiilor care poate îngreuna mestecarea alimentelor.
  • Paradontita poate cauza inflamație și poate distruge oasele din apropierea dintelui;
  • Fractură dentară – atunci când măseaua este spartă, plomba dentară este crăpată și poate interveni durerea ascuțită ori subită atunci când pacientul consumă alimente calde, fierbinți ori băuturi reci;
  • Măseaua de minte – Atunci când măseaua de minte nu poate străpunge suprafața gingiei intervine durerea pulsatilă în spatele celui de-al doilea molar, imediat sub gingie. Dacă măseaua de minte nu este tratată în timp util, aceasta poate impacta în mod nefavorabil dinții din apropiere;
  • Bruxism – atunci când pacientul scrâșnește din dinți și măsele cu mișcarea de înainte-înapoi. Se poate distruge smalțul dinților și poate apărea durerea de măsea;
    Infecție la nivelul sinusurilor – dacă durerea de măsea este resimțită la nivelul măselelor din partea de sus, cauza poate fi o infecție a sinusurilor.

Durere de măsea – simptome

  • Febră;
  • Durere de cap;
  • Durere de măsea ascuțită sau constantă ori temporară;
  • Durere în timpul mestecatului;
  • Durere în apropierea urechii;
  • Inflamarea gingiei din jurul măselei;
  • Umflarea gingiilor;
  • Sângerarea gingiilor;
  • Sensibilitate în apropierea maxilarului;
  • Încordarea mușchilor maxilarului:
  • Presiune în zona sinusurilor;
  • Sensibilitate la băuturi reci sau calde și alimente fierbinți;

Durere de măsea – diagnosticare

Primul pas pe care trebuie să îl faci pentru a investiga cauza durerii de măsea este vizita în cabinetul stomatologului. Imediat se va face o examinare a zonei dureroase și radiografii dentare.
În urma cercetării se va determina starea măselei, cât de bine este aceasta fixată de os și gingie.

Durere măsea de minte – extracție măsea de minte

Când apare măseaua de minte? Măseaua de minte este ultima măsea apărută în rândul molarilor, la periferiilor arcadelor dentare. Fiecare persoană poate avea patru măsele de minte, trei, două, o singură măsea de minte sau chiar nici una. Vârsta de erupție a măselelor de minte poate varia și se încadrează între 16 și 25 de ani.
Dacă nu crește în mod corect, măseaua de minte poate provoca o serie de dureri, umflături la nivelul gingiei și chiar infecții.
Controlul la medicul stomatolog și o vizită la radiolog îți poate arăta care este poziția exactă a măselei de minte și ce trebuie să faci. Dacă este sau nu nevoie de o extracție a măselei de minte.

Radiografie măsele de minte

Extracție măsea de minte

Dacă există posibilitatea de a apărea complicații, medicul stomatolog poate sugera germectomia, mai exact extracția măselei de minte sau a tuturor celor patru măsele.

În cazul în care poziția măselei de minte este una potrivită, se va efectua o extracție clasică în care se va administra anestezic local și se va folosi instrumentul clasic.
În cazul în care este vorba despre o malformație, atunci va fi nevoie de o intervenție chirurgicală complexă. Bineînțeles, și în acest caz operația va fi făcută sub anestezic local și nu există dureri ori alte pericole.

Când știi că îți iese măseaua de minte – simptome

  • Durere și chiar inflamație la nivelul gingiei;
  • Respirație urât mirositoare;
  • Modificări de gust;
  • Dureri de cap;
  • Incapacitatea de a deschide corespunzător gura.

Când este necesară extracția măselei/măselelor de minte:

  • În cazul infecției gingivale;
  • Dacă sunt cariate;
  • Dacă afectează sănătatea dinților apropiați;
  • Dacă nu există suficient spațiu pentru a erupe ori dacă penetrează gingia într-un mod nefiresc;
  • Dacă împiedică evoluția tratamentului ortodontic;
  • Dacă a rămas în os și nu penetrează gingia;
  • Dacă provoacă inflamație țesutului gingival fin jurul coroanelor măselelor.

Preț extracție măsea de minte

La costul final al extracției măselei de minte, pe lângă procedura în sine din cabinetul medicului, se vor adăuga și costurile ce țin de anestezii, dar și tratament ulterior pentru a evita apariția unei infecții la nivel bucal. Așadar, prețul extracției unei măsele de minte in 2019 poate fi de câteva sute de lei, între 200 și 500 de lei.

Complicații postoperatorii în urma extracției măselei de minte

  • Durere, edem și trismus postoperator(contracție dureroasă a mușchilormasticatori, incapacitatea de a deschide maxilarul) – durerea este moderată, însă dacă ajunge să fie mai intensă, atunci se pot prescrie antiinflamatorii și analgezice uzuale;
  • Hemoragie postextracțională – o urmare firească în urma extracției, însă nu ar trebui să dureze mai mult de 15-20 de minute;
  • Complicații infecțioase – dacă vorbim despre pierderi mari de țesut osos pot apărea și complicații infecțioase.

Așadar, sănătatea orală este un aspect mult mai complex și mai important decât un zâmbet frumos. Pentru a preveni durerile de măsea, mergi în cabinetul medicul specialist în mod regulat și acordă atenție sporită îngrijirii danturii. Folosește în fiecare zi periuța dentară, ața dentară și apa de gură pentru a avea un zâmbet frumos și sănătos.

Urmărește-ne pe Google News