Taninul din ceai este o substanţă care lasă pete pe dinţi. Dacă vrei să nu te confrunţă cu această problemă, este indicat să adaugi câteva picături de lapte în băutura ta preferată, potrivit dailymail.co.uk. Specialiştii susţin că acest obicei este chiar mai bun decât folosirea pastei de dinţi.
„Ceaiul este a doua cea mai consumată băutură din lume, dar felul în care este procesat afectează dantura şi o pătează. Cu cât mai procesat este ceaiul, cu atât mai multe pete lasă. Am descoperit că adăugarea laptelui reduce puterea ceaiului de a păta dinţii. Ceaiul conţine tannin, un compus solubil în apă care dă aroma amăruie. Este închis la culoare şi lasă pete”, potrivit dr. Ava Chow, de la Scoala de Stomatologie din cadrul Universităţii Alberta.
Citeşte mai departe pe unica.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News