Cuprins:
Dacă ți-ai propus să-ți petreci vacanța de vară pe una dintre insulele elene ori într-una dintre stațiunile de pe Grecia continentală îți vom spune în cele ce urmează ce poți să vizitezi atunci când nu vei face plajă ori nu te vei bălăci în Mediterană.
De ce să mergi în vacanță în Grecia
Locuri frumoase, oameni ospitalieri, plaje uimitoare, vreme fantastică, arome unice. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui să vizitezi Grecia. Dacă te gândești ca în această vară să-ți petreci vacanța în „Ellada” ar trebui să știi că există o grămadă de argumente pentru care ar trebui să te îndrepți an de an către această țară. Și asta, indiferent dacă planifici un sejur pe renumitele insule grecești ori ți-ai propus să petreci câteva zile de neuitat într-una dintre stațiunile situate pe Grecia continentală. În primul rând, Grecia este o țară accesibilă din punct de vedere financiar, prețurile fiind mai mult decât decente, ba chiar de cele mai mult ori mai mici comparativ cu cele pe care le vezi pe litoralul românesc. Un alt aspect este cel legat de apa mării, care este curată, limpede și caldă o perioadă lungă din an. De asemenea, litoralul elen foarte întins oferă golfuri izolate și liniștite și plaje fascinante, renumite pentru priveliștile superbe, nisipul fin, beach-bar-uri, dar și pentru ospitalitatea localnicilor, care fac tot posibilul să te simți ca la tine acasă.
Locul ideal pentru o vacanță de vis
Fie că ești sau nu pasionat de istorie, vei rămâne plăcut surprins de numărul mare de vestigii, monumente și sit-uri arheologice pe care le poți găsi atât în insule, cât și pe continent, 18 dintre acestea fiind incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Indiferent de locul ales sau de vârstă, turiștii care ajung în Grecia vorfi fascinați inclusiv de viața de noapte vibrantă și de serile cu specific tradițional, care sunt organizate de gazde în incinta celebrelor taverne.
Practic, nici nu contează unde anume alegi să-ți petreci concediul pentru că oriunde vei avea ocazia să participi la o petrecere sau la o sărbătoare locală care vor da vacanței tale o notă aparte și îîți vor oferi amintiri de neuitat. Grecia se mândrește și cu diversitatea bucătăriei tradiționale, cu vinuri renumite ca Asyric, Retsina, Agiorgitiko sau Vinsanto, lichioruri precum celebrul Ouzo și specialități care sunt cunoscute în întreaga lume. Aici poți savura fructe de mare proaspete, legume de sezon gătite cu ulei de măsline de cea mai bună calitate, deserturi savuroase și răcoritoare delicioase.
Nu în ultimul rând, Grecia este locul ideal pentru vacanța de vară deoarece, indiferent de anotimpul în care alegi să o vizitezi, vei găsi o climă mediteraneană blândă, mult soare, temperaturi ideale pentru plajă, potrivit site-ului The Travel Insiders.
Ce poți să vizitezi în Grecia în 2024
Există multe locuri de vizitat în Grecia, locuri care au inspirat scriitori de-a lungul timpului pentru a scoate la iveală istoria misterioasă și mitologia greacă. Fie că este vorba de Homer sau de Aristofan și Herodot, marile opere ale acestor scriitori inspirați au păstrat vie istoria Greciei în cuvintele lor. Astăzi, Grecia se numără printre destinațiile de vacanță de top datorită insulelor care adăpostesc plaje superbe, orașe vechi cu o îndelungată istorie, castele, forturi, iar fiecare dintre aceste atracții te va încânta. În continuare îți prezentăm câteva dintre cele mai bune locuri pe care le poți vizita dacă vei călători în Grecia.
Atena
Capitala Atena nu trebuie să lipsească de pe itinerariul tău elen. Dezvoltarea urbană, modernitarea și istoria culturală au făcut din Atena o destinație preferată de turiștii de pretutindeni. Hotelurile, cafenelele, centrele comerciale și străzile din oraș sunt exemple perfecte ale unui oraș stilat. După ce a găzduit Jocurile Olimpice din 2004, Atena și-a arătat excelența în materie de ospitalitate și vibrația enigmatică a transformat-o într-o atracție populară. Cele mai bune atracții turistice din Atena sunt vestitul templu Acropole și Muzeul Acropole, Agora Antică, Templul lui Zeus, Stadionul Panathenaic, Grădina Națională și Cartierul Monastiraki. Cele mai bune lucruri pe care le poți face la Atena este o plimbare pe Muntele Lycabettus, să explorezi templul grecesc Erechtheum sau să descoperi vechile ruine la Muzeul Arheologic Național.
Rhodos
Ultima insulă din grupul de 15 din arhipelagul Dodecanez este una dintre cele mai frumoase atracții turistice din Grecia, dar și din Europa nu doar pentru vacanța de vară, ci și pentru luna de miere. Insula Rhodos adăpostește toate splendorile pe care le poți găsi în Grecia, inclusiv castele vechi de mii de ani, care arată că au trecut cu brio testul timpului.
Însă, adevărata frumusețe a Rhodosului constă în sit-urile arheologice, care vor fi cu siguranță pe placul pasionaților de istorie deoarece vor găsi aici multe temple vechi, statui și alte minunății ce datează din Antichitate. De asemenea, această insulă este un loc perfect unde te poți odihni sau unde poți experimenta diverse activități acvatice, relatează specialiștii de la My Holidays.
Printre atracțiile de top din Rodos se numără satul antic Kameiros, Golful Anthony Quinn, mănăstirea Tsambika, plajele Lindos și Faliraki și castelul Monolithos. Totodată, poți explora ruinele antice și medievale, să vizitezi satul Haraki, să faci drumeții pe insula Leros ori să vizitezi Muzeul Arheologic din Rhodos.
Creta
Aceasta este cea mai mare insulă din Grecia și găzduiește numeroase atracții și unele dintre cele mai pitorești plaje din Europa, premiate cu prestigiosul „Blue Flag”. Istoria Cretei datează din epoca bronzului, atunci când insula era o regiune locuită de civilizația minoice, considerată drept prima civilizație din Europa. Astăzi, Creta este considerată o destinație de vacanță de top pentru turiștii din întreaga lume. Această insulă se întinde pe o suprafață de 8.336 km2 și găzduiește vechi temple, forturi și ruine ale unor vechi așezări antice.
Un loc pe care nu trebuie să-l ratezi când mergi în Grecia sunt plajele, cu nisipul lor alb, fin și strălucitor și cu apa mării limpede de un albastru intens. Dacă ajungi în Creta poți să vizitezi locuri superbe precum mănăstirea Arkadi, orașul Agios Nikolaos, insula Spinalonga, laguna Balos, defileul Samaria, sit-ul arheologic Knossos ce datează din epoca bronzului și vechiul port din Chania. Cele mai bune lucruri pe care le poți face în Creta este să vizitezi Muzeul Arheologic din Heraklion și Palatul Phaistos cu sit-ul arheologic și să explorezi orașul vechi din Rethymno.
Delos
Delos este cunoscut drept locul de naștere al lui Apollo, zeul grec al luminii și armoniei și este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din Grecia. Această insulă stâncoasă aridă din sud-vestul insulei Mykonos este un centru de cultură și istorie bogată, iar datorită frumuseții neatinse este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.
Situat la doar 10 km distanță de Mykonos, această insulă cu rădăcini adânci în mitologia greacă este astăzi o importantă destinație turistică din Grecia. Aici poți vizita locuri renumite precum Terasa Leilor, Incinta Sacră, Templul lui Isis și Muzeul Arheologic și Casa lui Dionysos. Totodată, există posibilitatea de a explora sit-ul arheologic, să vizitezi Muzeul Arheologic ori să urci pe Muntele Kynthos. Trebuie să știi că în Delos nu există locuri de cazare, însă poți rezerva o cameră într-un hotel din Mykonos și să faci o excursie de o zi la Delos.
Santorini
Santorini este cunoscută drept cea mai bună destinație pentru a petrece luna de miere din lume. Atmosfera romantică și frumusețea unică a acestor locuri au făcut din această insulă o destinație foarte populară în rândul cuplurilor care vizitează Grecia. Cu biserica vopsită în alb și albastru, plajele superbe, arhitectura incredibilă și satele pitorești cu celebrele case din cele două așezări, Firá și Oia, finisate cu var alb ce contrastează cu apa mării de un albastru intens reprezintă principalele argumente pentru a petrece aici un sejur relaxant.
Când nu faci plajă poți să vizitezi vechile sit-uri arheologice și muzee sau să descoperi această insulă din sudul Mării Egee. Cele mai bune atracții de aici sunt Caldera, Firá, Oia, plaja Roșie, golful Ammoudi, Muzeul Preistoric Thira, Profitis Ilias și plaja de la Perissa. De asemenea, te poți bucura de cinematograful în aer liber din Santorini, să te plimbi prin satele de pe insulă, să faci un tur al vinului, o drumeție de la Fira la Oia ori un tur al plajelor și excursii cu barca.
Zakynthos
Printre cele mai bune destinații din Grecia este Zakynthos, un loc ideal unde te poți bucura de o vacanță de vis. Insula găzduiește câteva plaje pitorești, cu nisip fin, apă turcoaz și stânci albe, dar și munți, văi și sălbăticiuni care au făcut din această parte de lume o destinație populară în rândul turiștilor europeni, inclusiv români. Punctul principal de atracție din Zakynthos este plaja Navagio, cunoscută și sub numele de Pirate Bay sau Shipwreck Bay.
Aceasta este recunoscută pentru epava veche de 43 de ani a unei bărci care transporta țigări de contrabandă și care a fost atacată de pirați în anii 80. La fel de atractive sunt și golful Laganas, Parcul Național Marin Grec, plaja Kalamaki, peșterile Albastre și Insula Țestoaselor. Turiștii își pot petrece timpul vizitând mănăstirea Panagia Skopiotissa și Muzenul Bizantin ori să facă diverse activități acvatice, precum snorkeling, parasailing, jet ski sau schi nautic.
Foto: Shutterstock.com