Unii specialiști în nutriţie sunt de acord cu includerea pâinii chiar şi în timpul dietelor de slăbire. Din punctul de vedere al dr. Şerban Damian, ”pâinea nu ar trebui să fie eliminată complet din alimentația persoanelor care vor să scadă în greutate, ci doar redusă cantitativ, având în vedere că aduce un aport caloric important. Totuși este un aliment hrănitor, care conţine o cantitate utilă de carbohidrați, fibre și vitamine, în special B-uri. Pâinea este gustoasă și sățioasă, completează alimentele bogate în proteine (carne, lactate), dar și pe cele bogate în carbohidrați (legume, salate)”, spune medicul nutriţionist.
Mănâncă în funcţie de efort
Persoanele cu o activitate fizică intensă și de lungă durată pot să mănânce chiar și o pâine întreagă pe zi, fără să existe niciun fel de problemă în privinţa creşterii greutăţii. Însă pentru cei mai mulți, care au o activitate destul de mică sau moderată, 1-2 felii de 30 grame la mesele principale este suficientă (cumulând 150-250 grame). În cazul celor care vor să scadă în greutate, porţia este de o felie la mesele principale. Este recomandată cea din făină integrală.
Varianta sănătoasă
Pâinea adevărată se prepară din făină integrală, care conține toate componentele bobului de cereale, aducând astfel în organism fibre alimentare, vitamine (B1, B2, B6, E) si minerale (magneziu, fosfor, calciu si potasiu). Datorită conținutului crescut de fibre ajută la detoxifierea organismului, previne cancerul tubului digestiv, combate constipația, colita, balonarea și ajuta la tratarea bolilor de piele. Prin conţinutul crescut de minerale si vitamine, are efecte pozitive în afectiuni cardiovasculare (ateroscleroză, cardiopatii ischemice) şi rol preventiv şi de ameliorare în cazul diabetului zaharat.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare