Tribunalul București i-a ridicat interdicția de a profesa într-un spital de stat, dar decizia nu este definitivă. Medicul are, în acest moment, dreptul de a opera doar în spitale private.

Gheorghe Bunei a declarat, după ce a aflat această decizie, că nu a cerut niciodată bani de la pacienți și că ori de câte ori i s-au oferit, a refuzat.

Referitor la perioada în care a avut interdicție să profeseze, chirgurgul a spus că „a fost un coșmar” și că ortopedia este viața lui.

„Nu am condiționat niciodată actul medical. Am refuzat constant ceea ce toți pacienții și rudele acestora oferă în toate spitalele din țară. Dacă aceștia au lăsat bani, din proprie inițiativă, deseori și fără știrea mea, i-am folosit pentru a cumpără mâncare pentru cadrele medicale, care stăteau alături de mine în operații, peste program. În mod normal eu trebuia să fiu activ de la 8 la 13, în fiecare zi… pe când eu eram zilnic prezent la spital de la 6-7 dimineață până la puțin oră 17:00, deseori până la miezul nopții. Trebuia să fac în jur de 15 consultații și 1-2 operații pe săptămână, iar eu îmi făceam normă lunea. Nu am făcut medicină pentru bani și nu am cerut niciodată nimic de la nimeni. Ortopedia este viață mea! Ultimele 8 luni au fost un coșmar… pentru că totul este ireal de nedrept”, s-a apărat medicul.

În schimb, medicii de la Spitalul Marie Curie nu vor să mai lucreze cu doctorul Burnei, dacă acesta va putea opera din nou. Medicii au trimis şi o scrisoare comisiei de etică a spitalului, după ce Tribunalul Bucureşti a decis că Gheorghe Burnei poate opera din nou, deşi este cercetat pentru mai multe fapte de luare de mită. Totodată, Burnei este acuzat că a făcut experimente pe copii, şi ar fi folosit dispozitive medicale confecţionate artizanal.

,,Nu dorim să fim asociaţi în niciun fel cu Gheorghe Burnei, nu dorim să participăm în niciun fel la activitatea acestuia şi vom face uz de toate mijloacele legale: mutarea în alte secţii, greva, suspendarea contractului de muncă şi chiar demisia” au transmis doctorii semnatari ai scrisorii. Până în momentul arestării D-nul Prof Dr. Gheorghe Burnei a condus discreționar secția de ortopedie. A impus cu autoritate efectuarea anumitor intervenții chirurgicale inutile (așa-zise tehnici originale ale domniei sale) nelăsând dreptul celorlalți medici de a opta pentru tratamentul chirurgical optim adecvat propriilor pacienți”, acuză foștii colegi ai celebrului ortoped.

,,Faptele de corupţie pentru care este trimis în judecată contravin eticii şi deontologiei medicale. Considerăm că statutul de medic şi mai ales de profesor impun o înaltă ţinută morală, iar faptele de corupţie contravin grav principiilor enunţate”, mai reclamă medicii de la Ortopedie.

Astfel, semnatarii scrisorii declară că resursele de care dispunea secţia au fost folosite, aproape în integralitate, pentru pacienţii acestuia.

“Voi ce credeți: ar trebui să opereze din nou medicul acuzat că a nenorocit mai mulți copii, după ce i-a transformat în cobai?”, a sunat întrbarea adresată cititorilor Libertatea. Iată doar câteva dintre opinii… unele pro, alte contra:

  • Doar după o decizie definitivă în Justiție. Altfel este strigător la cer. Omul ăsta e acuzat că a făcut experimente pe copii, așa cum făceau diavolii în lagărele de concentrare. Cum să opereze??? Fabulos!!!!!!!!!!!!
  • Citiți scrisoarea medicilor de la Marie Curie!!! Burnei nu e doar un fel de Mengele, care se crede Dumnezeu și face experimente pe sărmanii copii, este și un tartor printre colegii lui. Un om infect, care pozează în victimă.
  • Cum sa-l mai lase, oameni buni? Eu știu că dreptatea în România nu mai există! Dar asta e strigător la cer! Atâta corupție, atâta nedreptate… îți provoacă scârbă!!!!!! Oamenii care îl lasă să opereze în continuare sunt niște monștrii cu chip de om!!!! RUȘINE că existam ca națiune!!!!!
  • Ce manipulare grosolană, omul asta a SALVAT mii de copii!
  • Eeeee, dar contează câțiva copii schilodiți?? Și medicina cum să avanseze?? Și chiar cu costuri mici, cu șuruburi de la Obor… de exemplu!
  • Au dreptate medicii, cu un asemenea om nu mai trebuie să lucreze niciodată!
  • Ce prostii, omul a încercat metode noi de salvare a vieții, iar acum nu mai este bun? Păi să spună părinții copiilor, dar toți, nu doar unul sau doi.
  • Să lucreze. Un adevărat doctor. Vouă dacă vi se dă un cadou… nu-l luați? ??? Ipocriților? Câți ați vrea să aveți mintea lui????
  • Ce judecător e ăla care îi dă dreptul să mutileze în continuare?
  • Nu trebuie să mai opereze și nici să se mai întoarcă în spital!
  • Ăsta nu are ce căuta într-un spital. Locul lui e la pușcărie.
  • Cine mai are curajul să-și lase copiii pe mâinile lui?!

CITEȘTE ȘI… Casa bântuită de fantome din Naipu i-a pus pe jar pe localinici: ”Doar Dumnezeu îi mai poate salva!”


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News