Cei mai mulți dintre noi nu știm că suntem expuși acarienilor până nu observăm ceea ce arată ca mușcături mici. Mușcăturile de acarieni sunt de obicei inofensive, deși uneori pot duce la umflături, mâncărimi și durere.

Ce sunt acarienii

Acarienii sunt membri minusculi ai clasei arahnidelor. Sunt organisme mici, chiar microscopice, cu capul, toracele și abdomenul în general nediferențiate, cu aparatul bucal adaptat pentru ros, înțepat sau supt. Cei mai mulți acarieni au dimensiuni mici, de 0,08-1,0 mm, însă se pot întâlni și exemplare relativ mari, de 10-20 mm în lungime.

Căpușele, de pildă, fac parte din acest grup, însă mulți acarieni trăiesc și în casele noastre, iar dimensiunea lor microscopică îi face să treacă neobservați.

Covoarele, saltelele, pernele, păturile, animalele de pluș și praful din încăperile călduroase, cu un nivel de umezeală ridicată sunt mediul ideal de dezvoltare al acarienilor. Conform celor de la Discovery Channel o saltea obișnuită poate conține între 10.000 și 100.000 de acarieni.

Până în anii 2000 au fost descrise peste 50.000 de specii de acarieni și se presupune că acarienii ca și grup ar putea include circa un milion de specii. Știința ce se ocupă de studierea acarienilor se numește Acarologie.

Acarienii trăiesc pe plante, în sol, în apă, pe animale moarte sau vii. Un număr mare de specii sunt dăunătoare agriculturii, altele sunt paraziți ai omului și ai animalelor.

Unul dintre cel mai întâlnit în casele oamenilor este acarianul de praf.

Acarienii de praf

Alergia la acarienii de praf

Actunci când oamenii se gândesc la acarieni sau suspectează că au fost mușcați de vreo insectă, mintea lor merge adesea automat la acarieni. Dar acarienii de praf nu mușcă oamenii. De asemenea, ei nu pot trăi pe pielea umană, deși uneori pot ajunge pe hainele noastre.

Multe persoane dezvoltă o alergie la praful din casă, care este de fapt cauzată de rezidurile provenite de la acarieni. Aceasta se manifestează de obicei prin dureri de gât, ochii roșii care provoacă mâncărimi ori prin strănuturi fără niciun motiv aparte.

Alergia la acarienii de praf

Alte moduri în care ne afectează acarienii

Contactul cu acarienii, chiar dacă nu îi observăm, ne poate sensibiliza organismul și ne poate face mai vulnerabili în fața altor afecțiuni.

Practic, sunt organisme parazite, iar prezența lor face din locuința noastră un loc nesănătos pentru întreaga familie.

Cum recunoaștem mușcăturile și ciupiturile de acarieni

Mușcăturile de acarieni sunt adesea greu de identificat. Este posibil să nu simțiți mușcătura decât după ce se întâmplă. Să nu știi ce te mușcă poate fi frustrant și puțin deranjant.

În timp ce simptomele dvs. vor varia în funcție de acarianul care v-a mușcat, există câteva semne generale care vă pot ajuta să identificați o mușcătură de acarian.

Simptome comune ale unei ciupituri de acarieni

Acarienii sunt de foarte multe tipuri, dar iată care sunt cele mai frecvente simptome ale unei mușcături de acarieni:

  • urme roșii, asemănătoare erupțiilor cutanate pe piele
  • mici umflături care pot deveni tari sau inflamate
  • iritație, mâncărime și durere lângă semnul mușcăturii,
  • erupție cutanată sau umflătură
  • piele umflată sau cu vezicule în apropierea mușcăturii

Cum sunt tratate mușcăturile de acarieni

Dacă ai mușcături vizibile sau crezi că un acarian te-ar fi mușcat, este o idee bună să faci un duș folosind mult săpun. Spălați-vă hainele și așternutul afectat cu apă caldă și săpun.

Trebuie să consult un medic?

Întotdeauna, când apar alergii sau simptome neplăcute este bine să consultați un medic. Totuși, dacă aveți mușcături de scabie, care este unul dintre acarienii, este neapărat nevoie să consultați medicul. Pentru majoritatea celorlalte tipuri de mușcături de acarieni, este posibil să vă vindecați singuri.

Cremele antihistaminice sau cremele anti-mâncărime, pot ajuta la reducerea mâncărimilor, însă este mai bine dacă acestea sunt recomandate de un specialist.

Mușcăturile de acarieni provoacă adesea mâncărime severă, dar zgârierea poate duce la infecție. Este important să consultați un medic și să încercați apoi, cu tratamentul recomandat, să reduceți mâncărimea cu medicamente, gheață sau alt tratament pentru acarieni.

Cum scăpăm de acarienii din casă

Tratarea casei pentru acarieni și insecte vă poate ajuta în unele cazuri, dar în general este recomandat să vă asigurați ce tip de infestare aveți înainte de a utiliza sprayuri pentru acarieni și repelenți. Este posibil ca aceste tratamente să nu funcționeze pe toate tipurile de acarieni.

Dacă sesizați mușcături pe care nu le puteți identifica, este recomandat să cereți asistență medicală. Aflând ce fel de acarieni vă mușcă vă puteți da seama dacă este vorba de infestare cu acarieni în locuință.

Igiena animalelor de companie

Acarienii sunt adesea întâlniți pe părul animalelor de companie. Așadar, igiena lor ne poate ajuta să le protejam atât pe ele și cât și întreagă locuință. Chiar și pisicile, care își fac singure igiena, trebuie spălate periodic cu produse speciale pentru ele.

Curățarea la temperaturi ridicate

Acarienii, asemeni bacteriilor, în ciuda rezistenței la tot felul de tratamente chimice, au un punct slab: temperaturile ridicate. O curățare a saltelei cu aburi uscați la 150 grade Celsius, este o soluție 100% sigură și naturală prin care scapi de acarieni rapid și eficient!

Metode de a preveni apariția acarienilor

Aspirarea saltelelor cu lampă UV sau abur împotriva acarienilor

Pentru a prevenii apariția acarienilor, sunt lucruri foarte ușor de făcut și care nu implică prea mult efort din partea noastră. Dintre soluțiile practice care te ajuta să ții departe acarienii iată-le pe cele mai importante:

  • Aerisirea camerei.Este recomandată aerisirea camerei de două ori pe zi – dimineața și seara – câte 15 minute. Acest obicei te va ajuta să menții un aer curat și împrospătat în locuință.
  • Ștergerea prafului. Praful din locuințele noastre are o mulțime de componente care atrag acarienii, pentru că în el se găsesc particule de materie organică. Îndepărtarea lui o dată pe săptămână poate ajuta la menținerea unei case lipsite de astfel de musafiri nepoftiți.
  • Spălarea frecventă a lenjeriei .Acarienii găsesc patul nostru un cuib minunat, pentru că este un mediu umed și cald, așa că, dacă vrei să scapi de ei, schimbarea lenjeriei de pat cât mai des (o dată pe săptămână) și spălarea ei la o temperatură cât mai ridicată este o soluție viabilă.
  • Curățarea draperiilor. Draperiile trebuie curățate profesional cu abur sau spălate la 60 grade Celsius o dată la 2 luni. Dacă se poate, alege jaluzelele în locul draperiilor.
  • Atenție la mochete și covoare. Parchetul laminat sau pardoselile din gresie sunt de preferat celor mochetate sau covoarelor. Folosește vopsele lavabile speciale anti-acarieni.
  • Igienizarea jucăriilor de pluș. În camera copilului nu ar trebui să fie depozitate jucăriile de plus vechi, iar jucăriile actuale trebuie spălate la peste 60 grade Celsius frecvent.
  • Alegerea și igienizarea saltelelor. Saltelele din materiale sintetice sunt de multe ori o alegere mai bună decât cele tradiționale, alege un model de saltea anti-bacterii și anti-acarieni ce se găsesc în comerț.
  • Purificatorul de aer. Este vorba despre un produs special conceput pentru a curăța aerul din cameră. Purificatorul de aer este util pentru a menține în locuință un aer sănătos și este creat tocmai pentru a curăța aerul de la interior.

Curiozități despre acarienii Demodex, care trăiesc pe pielea omului

Există acarieni care trăiesc în genele noastre și chiar în pori şi care se hrănesc, în timp ce dormim, cu epiderma moartă. Aceste arahnide, similare unor căpuşe, sunt cunoscte drept „acarieni de faţă” – Demodex. Aceste creaturi au opt picioare, sunt transparente şi microscopice, măsurând doar 0.3 milimetri.

Cercetătorii dezvăluie ce anume le atrage pe creaturi: sebumul, uleiul gras produs de faţa noastră pentru a se menţine hidratată. Sebumul este produs de glandele din interiorul porilor, din jurul folicului de păr. În plus, pe timpul nopţii, acarienii ies la suprafaţa pielii pentru a se împerechea.

Este posibil să observați mai multe probleme ale pielii și alte semne ale acestui acarian dacă aveți un sistem imunitar slab. Studiile sugerează, de asemenea, că un număr mai mare de Demodex poate contribui sau agrava afecțiunile existente ale pielii feței, cum ar fi rozaceea, alopecia androgenă sau dermatita facială.

Urmărește-ne pe Google News