Cuprins:
Ce sunt moșii
Pomenirea morților sau ”moșii” este o tradiție creștină prin care se aduce un omagiu celor trecuți în neființă. În fiecare anotimp, creștinii ortodocși organizează parastase pentru sufletele celor dragi care nu mai sunt printre noi.
Tradiția respectului față de părinți, bunici, față de strămoși este una îndelungată. Cultul strămoșilor este, așadar, unul cu o însemnătate aparte în cultura românească, de aici și numele de moși.
Pe lângă zilele de pomenire individuală a celor răposaţi, Biserica a rânduit şi zile de pomenire generală a morţilor.
Ziua săptămânală consacrată pomenirii moșilor este sâmbăta. Iar acest lucru are la bază credinţa că în ziua de sâmbătă, Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul s-a pogorât la iad pentru a scoate de acolo pe cei adormiţi înainte de venirea sa.
De sâmbetele moșilor, se aduc la biserică, pentru a fi sfinţite, vase cu mâncare şi pachete cu alimente, pe care rudele celor morţi le împart după slujba de pomenire, atât rudelor şi vecinilor, cât şi persoanelor sărmane întâlnite la cimitir şi pe stradă.
Ce semmnificație are pomana din Sâmbăta Moșilor
Numele de parastas sau pomană vine din limba greacă şi înseamnă a mijloci, a sta în locul cuiva. Potrivit tradiției creștine, numele vine de la faptul că noi, cei vii, mijlocim către Dumnezeu pentru cel mort.
Parastasul se face, așadar, în speranţa că Dumnezeu, pentru jertfa noastră plină de iubire şi pentru rugăciunea făcută de cel care primeşte darul, va ierta păcatele pe care cel mort le-a făcut în decursul vieţii sale. Tot potrivit tradiției, când cineva primeşte ceva slujit la Biserică sau acasă, el spune, pentru cel mort: Dumnezeu să-l ierte sau Bogdaproste. Bogdaproste înseamnă slăvit să fie Domnul.
Află și ce este parastasul și când se face
Când sunt pomeniți moșii
Peste an, românii de rit ortodox respectă cam 20 de zile de Moși. Cele mai importante sunt Moșii de primăvară, celebrați odată cu cei 40 de Mucenici, Moșii de vară, în sâmbăta din Ajunul Rusaliilor, Moșii de Toamna, între 26 octombrie și 8 noiembrie, și Mosii de iarna, înaintea Lăsatului de sec de carne pentru Postul Crăciunului.
Moşii de vară
Moșii de vară sau Sâmbăta Morților reprezintă o sărbătoare dedicată pomenirii morţilor, care pică înainte de Rusalii. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se oficiază Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice.
De Moșii de vară se împarte mâncare în vase de lut sau de porţelan, căni, străchini şi vase de lemn, împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă.
Moşii de toamnă
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea de Sâmbăta morților sau Moșii de toamnă.
Ca și în ceilalți ani, tradiția spune că în această zi, se aprind lumânări la mormintele rudelor trecute în neființă, pentru a încălzi sufletele celor decedați. Potrivit ritualului și rânduielii bisericii, în această zi se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți.
Moșii de Florii sau Sâmbăta lui Lazăr
Moșii se Florii se pomenesc în ultima sâmbătă dinaintea Săptămânii Patimilor, adică cu o zi înainte de Florii. În tradiţia populară, Moşii de Florii se mai numesc şi Sâmbăta lui Lazăr sau Sâmbăta Morţilor.