Cuprins:
Ce sunt onomatopeele
Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, onomatopeele sunt definite drept „cuvinte care, prin elementele lor sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvinte imitative”.
Așadar, onomatopeele sunt cuvinte care, prin structura sonoră, imită un sunet sau un zgomot din natură, fie că vorbim despre manifestări sonore nearticulate ale omului, sunete scoase de animale sau alte zgomote din mediu.
Onomatopeele și interjecțiile
În gramaticile limbii române, onomatopeele sunt considerate o grupă distinctă în cadrul interjecțiilor. Mai exact, onomatopeele sunt considerate interjecții imitative.
Onomatopeele se folosesc deseori repetate, uneori cu aceeași formă, alteori cu forme ușor diferite: gogâlț-gogâlț, pif-paf-puf. Unii lingviști le consideră cuvinte compuse.
Descoperă ce sunt interjecțiile, de câte feluri sunt și cum se folosesc.
Exemple de onomatopee
Onomatopeele pot să exprime trei feluri de sunete: manifestări sonore omenești nearticulate, sunete scoase de animale și alre zgomote din mediul înconjurător.
- cârrr-cârrr
- chiţ-chiţ
- cioc-cioc
- cip-cip-cirip
- cot-cot-cot-codac
- cri-cri-cri
- crrra-crrra
- cu-cu
- cucuriguuu
- cuţu-cuţu
- dârrr-dârrr
- diii-diii
- ding-dang
- fâl-fâl-fâl
- fâşşşş-fâşşşş
- ga-ga-ga
- glu-glu-glu
- groh-groh
- gru-gru-gru
- guiţ-guiţ
- ha-ha
- ham-ham
- hapciu
- i-ha-i-ha
- lipa-lipa
- mac-mac
- mârrr-mârrr
- miauuu-miauuu
- morrr-morrr
- muuu-muuu
- na-na-na
- oac-oac
- bâldâbâc
- bang
- boc
- buf
- pleosc
- tic-tac
- vâj
- zbârr
- zdrang
- zdup.
Onomatopeele în alte limbi
Deși onomatopeele sunt cuvinte care imită sunete naturale, iar aceste sunete naturale sunt la fel peste tot în lume, fiecare limbă are onomatopee relativ diferite pentru sunete identice.
Exemplu de onomatopee în mai multe limbi
De exemeplu, sunetul pe care cocoșul îl scoate poate fi redat în mod diferit în funcție de limbă.
- Albaneză : kiki ri ki
- Germană : kikeriki
- AEngleză : cock-a-doodle-do
- Chineză mandarină : ger ger ger
- Coreeană : kokiyo koko
- Croată : kukuriku
- Daneză : kykliky
- Spaniolă : quiquiriquí
- Esperanto : kokeriko
- Estonă : kikerikii
- Finlandeză : kukko kiekuu
- Franceză : cocorico
- Greacă : κικιρίκου (kikiríku)
- Hindi : kukrūku
- Maghiară : kukurikú, kukorikú
- Indoneziană : kukuruyuk
- Islandeză : gaggalagó
- Italiană : chicchirichì
- Japoneză : コ ケ コ ッ コ (kokekokko)
- Latină : coco coco
- Macedoneană : кукурику (koukourikou)
- Olandeză : kukeleku
- Norvegiană : kykeliky
- Poloneză : kukuryku
- Portugheză : cocorocó
- Română : cucurigu
- Rusă : кукареку (koukarekou)
- Sârbă : кукурику (koukourikou)
- Slovacă : kykyryký
- Slovenă : kukuriku
- Suedeză : kuckeliku
- tagalog : tik-ti-la-ok / kukaok
- Cehă : kykyryký
- Thai : e ï ek ek sau ake-e-ake-ake
- Turcă : ü-ü-rü-ü
- Ucraineană : кукуріку (koukourikou) Sursă –wikipedia.org
Descoperă și ce este un regionalism. Exemple și definiții.
Onomatopeele în logopedie
Onomatopeele se folosesc în logopedie pentru stimularea lingvistică a copiilor mici. Rolul onomatopeelor este evident în prima etapă, cea de emitere a sunetelor. E unul din motivele pentru care multe dintre jocurile şi cântecele pentru copii cuprind onomatopee, chiar repetate de mai multe ori.
Onomatopeele sunt importante şi în cadrul demersului de emitere a sunetelor atunci când acestea lipsesc din vorbirea copilului sau sunt emise deficitar la o vârstă mai mică sau mai mare. În urma demonstrării articulatorii realizate de logoped şi după ce copilul stăpâneşte sunetului din punct de vedere motric se pot realize o mulţime de joculeţe cu onomatopee ce conţin sunetul deficitar.
În desfăşurarea exerciţiilor şi jocurilor cu onomatopee e recomandat și un suport ilustrat variat pentru copii.
Despre limba română
Limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice. Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române.
Numeroasele popoare migratoare (germanice, turcice, slavice, sau fino-ugriene) care au parcurs aria lingvistică românească, au contribuit la rândul lor, intervenind fiecare punctual, în evoluția limbii române, prin diversificarea fondului de cuvinte neprincipal, lăsând însă structura gramaticală „latină“ sau pre-latină aproape neatinsă. Importanta influență slavă în daco-română este pusă în legătură cu bilingvismul, cu istoria țaratelor româno-bulgare și cu rolul slavonei, limbă liturgică și limbă oficială a voievodatelor române.
n schimb, faptul că celelalte limbi romanice de est, din sudul Dunării, nu au suferit influența lexicală slavă cu aceeași intensitate ca daco-româna, este pus în legătură cu evoluția separată a populațiilor proto-române din nordul și din sudul lanțului munților Balcani după instalarea slavilor la Dunărea de Jos începând cu secolul VI. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!