ComenteazăCuprins:
Ce sunt cuvintele paronime
Paronimele sunt considerate de mulți o capcană a limbii române. Asta pentru că sunt cuvintele acelea pe care adesea mulți oameni le încurcă.
Paronimele sunt, mai exact, cuvinte cu formă asemănătoare, aproape identică în unele cazuri, dar cu înțelesuri complet diferite.
Atunci când vorbitorii nu cunosc suficient de bine sensul și originea acestora, paronimele se atrag și se substituie. Fenomenul acesta este cunoscut sub numele confuzie paronimică.
Cuvântul paronim provine din franțuzescul paronyme. La rândul său, acest cuvânt francez este împrumutat din greaca veche: paronumos, format din elementele de compunere grecești para: „alături” și onoma: „nume.
De cele mai multe, sunt clasificate drept paronime cuvintele care se deosebesc prin unul sau, cel mult, două foneme. Sunt totuși situații în care sunt considerate paronime și cuvinte care au mai multe sunete diferite.
Exemple de paronime
- complement/compliment
- dependenţă/dependinţă
- emigraţie/imigraţie
- familiar-familial
- (a) enerva/(a) inerva
- glacial/glaciar
- (a) investi/(a) învesti
- libret/livret
- literal/literar
- oral/orar
- ordinal/ordinar
- petrolier/petrolifer
- mortal/mortar
- ministru/sinistru
- temporal/temporar
- stol/stor
- sașiu/șasiu
- Descoperă și ce sunt arhaismele
De câte feluri sunt paronimele
- paronime alcătuite din același număr de foneme, dar deosebite prin metateza a cel mult două dintre ele: antinomie-antonimie, cardan-cadran, manej-menaj;
- cuvinte cu foneme vocalice sau consonantice corelative: abuz-obuz, adapta-adopta, eminent-iminent, oral-orar;
- cuvinte cu un fonem în plus la unul dintre cuvinte: abac-abacă, calmar-calemar, simula-stimula, spic-aspic.
Cum se scrie corect – confort sau comfort.
Despre limba română
Limba română este o limbă de origine latină. Mai exact, limba română este o limbă romanică, din grupul italic al familiei de limbi indo-europene, prezentând multe similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă, portugheză, catalană și reto-romană. Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice.
Teritoriul de formare a limbii române a fost atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, şi s-a încheiat aproximativ în secolul al VII-lea, moment de la care se poate vorbi de existenţa poporului român şi a limbii române.
Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei și italienei. Din motive de diferențiere tipologică, limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. De asemenea, este înregistrată ca limbă de stat atât în România cât și în Republica Moldova.