Premiile Nobel sunt rezervate elitei mondiale a oamenilor de știință, scriitorilor, economiștilor și liderilor luptei pentru drepturile omului.

Pe parcursul a șase zile, comitetele de experți din Stockholm și din Oslo anunță numele câștigătorilor la cele șase categorii ale premiilor, după cum scrie agenția de presă The Associated Press.

Cine, când și cum a creat Premiile Nobel

Premiile Nobel pentru medicină, fizică, chimie, literatură și pace au fost create și stabilite prin voința lui Alfred Nobel (1833-1896), o personalitate marcantă a acelor vremuri și un bogat industriaș suedez.

Acesta era nimeni altul decât inventatorul dinamitei și a unui detonator bazat pe aprinderea unui fitil. De altfel, Nobel era deținător a nu mai puțin de 355 de brevete de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică.

Dacă este să ne luăm după istoricii şi biografii vremurilor, evenimentul care a stat la baza creării Premiilor Nobel a fost unul tragic pentru inventatorul scandinav.

După decesul fratelui său Ludvig, în 1888, un ziar franţuzesc de scandal a publicat, din greşeală, un necrolog din care reieşea că cel care murise era chiar Alfred Nobel, pe care respectiva publicaţie îl condamna pentru invenţiile sale și îl numise „Negustorul morţii”.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Ce sunt premiile Nobel - Timbru poştal norvegian cu chipul lui Alfred Nobel
Alfred Nobel

În testamentul său, Nobel a precizat în mod expres ca averea lui să fie oferită în fiecare an „sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanităţii” în chimie, fizică, psihologie sau medicină, literatură și pace.

Astfel, averea lui Nobel, cifrată la aproximativ 31.225.000 de coroane suedeze (n.n. – cca. 250 de milioane de dolari în zilele noastre), a fost alocată decernării acestor premii.

Alfred Nobel a încetat din viață la 10 decembrie 1896, la San Remo (Italia), iar această dată a fost fixată ca dată oficială pentru decernarea premiilor care îi poartă numele, începând cu anul 1901.

Când au fost decernate primele Premii Nobel

Premiul pentru economie, care este recunoscut în mod oficial ca fiind Premiul pentru Științe Economice al Băncii Suediei, a fost adăugat în 1968 în memoria lui Alfred Nobel de către Banca Centrală a Suediei.

Între 1901 și 2021, premiile Nobel și premiul pentru științe economice au fost acordate de 609 ori. De peste cinci decenii, regulamentul Premiilor Nobel le interzice juraților să discute referitor la deliberări și la personalitățile premiate.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Ce sunt premiile Nobel - Imagine faţă şi verso cu medalia care se decernează câştigătrilor Premiului Nobel pentru Fizică
Medalia care se acordă câştigătorilor Premiului Nobel pentru Fizică

Prima ediție a premiilor a avut loc în 1901, la cinci ani după moartea lui Nobel. Fiecare premiu valorează 10 milioane de coroane suedeze (cca. 910.000 de dolari) și este înmânat împreună cu o diplomă și o medalie de aur.

Cu toate că nu este cunoscut modul în care jurații și-au ales laureații de-a lungul timpului, inclusiv pentru anul 2022, și nici numele celor aflați pe lista scurtă cu nominalizări, casele de pariuri din Europa și-au făcut un obicei din a oferi șanse posibililor câștigători ai Premiilor Nobel pentru pace și, respectiv, pentru literatură.

10 lucruri mai puțin știute despre Premiile Nobel

1. Medalia Premiului Nobel este din aur de 18 carate, cântărește circa 730 gr și măsoară 6,6 cm în diametru.

2. Unele medalii au fost vândute de-a lungul anilor pentru sume cuprinse între 500.000 și un milion de dolari.

3. În anul 2014, James Watson, specialist în genetică, biologie şi zoologie, și-a scos la licitație medalia primită în 1962 în schimbul a 4,7 milioane de dolari, însă miliardarul rus care a cumpărat-o i-a returnat-o ulterior.

Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”
Recomandări
Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”

4. Premiul Nobel pentru pace este decernat la Oslo, iar celelalte premii sunt decernate la Stockholm.

5. Medalia „Fields” este decernată câștigătorului echivalentului Premiului Nobel pentru matematică.

6. Valoarea Premiilor Nobel a crescut de la 40.000 de dolari la început la echivalentul a 910.000 de dolari.

7. Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel din toate timpurile este activista Malala Yousafzai. Ea a primit Premiul Nobel la 17 ani pentru lupta ei pentru dreptul la educație a copiilor, în 2014. La polul opus se află americanul de origine rusă Leonid Hurwicz, care este cel mai vârstnic laureat al Premiului Nobel. Acesta a primit Premiul Nobel pentru Economie în 2007, la vârsta de 90 de ani.

8. Profesorul Robert Lucas de la Universitatea din Chicago părea să devină milionar în 1995, când a câștigat Premiul Nobel pentru economie. Soția lui introdusese cu 6 ani în urmă o clauză în acordul de divorț care spunea că ea va primi jumătate din bani dacă soțul ei va câștiga premiul. Dacă anunțul comisiei Nobel ar fi venit câteva săptămâni mai târziu, clauza ar fi expirat.

9. Cele mai multe Premii Nobel au fost câștigate de bărbați. Spre exemplu, doar două femei au obținut Premiul Nobel pentru fizică comparativ cu cei 200 de bărbați care l-au primit de-a lungul timpului. Elinor Ostrom a fost prima femeie laureată cu Premiul Nobel pentru Economie, în 2009.

10. Familia Curie deține recordul pentru numărul de premii câștigate. Renumita Marie Curie a câștigat premiul pentru fizică, în 1903, împreună cu soțul ei Pierre, și premiul pentru chimie, în 1911. Ulterior, în 1935, fiica Irène Joliot-Curie și soțul acesteia Frédéric Joliot-Curie au câștigat premiul pentru fizică, în timp ce ginerele Henry Richardson Labouisse a acceptat Premiul Nobel pentru Pace în numele UNICEF, în 1965.

Citeşte şi despre cele mai valoroase timbre poştale din lume!

   

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (28)

Ghiocel06   •   21.08.2024, 19:48

Felicitări pentru articol!

jeky   •   10.07.2024, 18:23

Mai sunt deștepți și în alte locuri doar că nu se implică

Peugeot307   •   18.06.2024, 11:02

Felicitări pentru articol!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI