Cuprins:
Această întindere de apă a fost creată după ce perturbările structurale din Asia Mică au făcut ca bazinul caspic să se desprindă de Marea Mediterană. Suprafața totală a Mării Negre este de 423.488 de kilometri pătrați, iar cel mai adânc punct, care se află în apropiere de orașul Ialta din Crimeea, este situat la 2.212 metri. Are o formă aproximativ ovală, cunoscută și sub denumirea de „formă de pește”, în special de către copii. Există numeroase fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră, cele mai cunoscute fiind Dunărea, Nistrul, Niprul, Bugul și Kubanul. În același timp, Marea Neagră este mărginită de câteva țări de-a lungul celor 8.350 de kilometri de coastă, iar în acest articol îți vom spune despre ce țări este vorba.
Ce trebuie să știm despre Marea Neagră
Marea Neagră a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri și a fost o zonă importantă pentru comerțul dintre Europa și Asia. În timpul Imperiului Roman, Marea Neagră a devenit o importantă rută comercială pentru cerealele și alte produse agricole din regiune, iar în Evul Mediu, a fost o zonă importantă pentru comerțul cu piei și mirodenii. În prezent, Marea Neagră joacă un rol important în economia regiunii, fiind o zonă importantă pentru pescuit, industria navală și turism.
Totodată, Marea Neagră este deosebit de importantă pentru pescuitul de sturioni, o specie de pești care este considerată a fi una dintre cele mai valoroase din lume datorită icrelor pe care le produc. Cu toate acestea, pescuitul excesiv și poluarea au dus la o scădere semnificativă a numărului de sturioni din Marea Neagră, iar multe specii de pești sunt acum pe cale de dispariție.
De asemenea, Marea Neagră reprezintă o importantă destinație pentru turismul de plajă, cu numeroase stațiuni foarte populare care se întind de-a lungul coastei. Între acestea amintim Mamaia și Vama Veche în România, Sozopol și Nessebar în Bulgaria, Samsun și Trabzon în Turcia. În același timp, Marea Neagră este o zonă importantă și pentru turismul cultural, cu o serie de orașe vechi și monumente istorice, precum cetatea Histria din țara noastră.
Un alt aspect demn de luat în seamă este acela că Marea Neagră este și foarte importantă din punct de vedere strategic, fiind o zonă-cheie pentru transportul naval. Principalele porturi comerciale de la Marea Neagră sunt Constanța în România, Burgas în Bulgaria, Odessa în Ucraina și Novorossiysk în Rusia. Nu în ultimul rând, Marea Neagră este importantă și pentru industria navală, existând mai multe șantiere navale în această regiune.
Ce țări au ieșire la Marea Neagră
Marea Neagră este mărginită în total de șase țări: România, Bulgaria, Ucraina, Turcia, Rusia și Georgia. Potrivit site-ului Mappr.co, toate aceste state au o serie de porturi importante la Marea Neagră și, în același timp, dispun de o serie de atracții turistice pe coastă.
Unele dintre cele mai cunoscute și mai populare activități turistice sunt sporturile nautice, turismul cultural și cel gastronomic. În plus, Marea Neagră joacă un rol important în economia acestor țări, în care se desfășoară activități importante precum pescuitul, industria navală și turismul.
România
România se află în partea de sud-est a Europei, iar litoralul Mării Negre are o lungime de aproximativ 245 de kilometri. Principalele orașe de pe coasta Mării Negre din țara noastră sunt, de la nord la sud, Constanța, Eforie și Mangalia. România are, totodată, o serie de porturi importante la Marea Neagră, cel mai important fiind portul Constanța, care este cel mai mare din țară, precum și cel mai mare port la Marea Neagră.
Bulgaria
Țara vecină de la sud de Dunăre este situată tot în partea de sud-est a Europei asemenea României și are o coastă în lungime de circa 354 de kilometri. Principalele orașe de pe coasta bulgară a Mării Negre sunt Varna în nord și Burgas în sud, mai precizează sursa citată. Bulgaria are, de asemenea, o serie de porturi importante la Marea Neagră, cel mai mare și cel mai important fiind portul Burgas.
Ucraina
Țara cu care România se învecinează în est are o coastă la Marea Neagră care măsoară aproximativ 1.064 de kilometri. Principalele orașe la Marea Neagră din această țară sunt Odessa, Sevastopol și Kerch. Totodată, Ucraina are și o serie de porturi importante la Marea Neagră, inclusiv Odessa, care este cel mai mare port al țării.
Rusia
Rusia se învecinează cu Marea Neagră la sud-est. Regiunea de coastă are o lungime de circa 400 de kilometri și un climat subtropical și mediteranean. Principalele orașe-port la mare sunt Novorossiysk, Sochi și Tuapse. Totodată, Rusia are și câteva porturi importante la Marea Neagră, cel mai important fiind Novorossiysk, care este și cel mai mare.
Georgia
Situată în partea de sud-est a Europei, Georgia este o altă țară care are o ieșire la Marea Neagră. Coasta georgiană este în lungime totală de vreo 310 kilometri, iar principalele orașe-port sunt Batumi și Poti. În același timp, Georgia are câteva porturi importante la Marea Neagră, iar cel mai mare dintre acestea este Batumi.
Turcia
Turcia se află în partea de sud-vest a Asiei și are o coastă la Marea Neagră cu o lungime de aproximativ 1.550 de kilometri, cea mai mare dintre toate cele țase țări. Principalele orașe la Marea Neagră din Turcia sunt Istanbul, Samsun și Trabzon. De asemenea, Turcia are câteva porturi importante la Marea Neagră, cel mai important dintre acestea fiind Istanbul.
Marea Neagră, afectată de poluare
În ultimii ani, Marea Neagră s-a confruntat cu serioase probleme de mediu, precum poluarea și schimbările climatice. Deși sunt luate măsuri pentru ca aceasta să fie protejată, sunt necesare mai multe acțiuni pentru a menține și proteja ecosistemul marin și pentru a preveni problemele care apar.
Este necesară reducerea poluării prin controlul emisiilor industriale și agricole, precum și prin gestionarea adecvată a deșeurilor și a apelor uzate. De asemenea, este important să se ia măsuri pentru a proteja și restabili habitatul natural al speciilor de pești și a altor viețuitoare marine. În plus, este important să se dezvolte o abordare integrată a gestionării Mării Negre, care să implice toate țările din zonă și să abordeze problemele de mediu, economice și sociale ale regiunii. Acest lucru ar putea include dezvoltarea unor politici și programe comune privind conservarea resurselor marine, dezvoltarea turismului durabil și a energiei regenerabile, precum și cooperarea în domeniul securității și al gestionării riscurilor de mediu.
Poluarea este una dintre cele mai mari probleme ale Mării Negre. Industriile petroliere și chimice de-a lungul coastei eliberează în mod regulat substanțe toxice în mare, iar activitățile agricole de pe malurile râurilor care se varsă în Marea Neagră duc la poluarea apei cu substanțe nutritive excesive. În același timp, schimbările climatice au un impact semnificativ asupra Mării Negre. Creșterea temperaturilor a dus la scăderea nivelurilor de oxigen din apă și la creșterea numărului de alge, ceea ce poate afecta ecosistemul marin și poate conduce la creșterea toxicității apei.
Curiozități despre Marea Neagră
- Cele mai cunoscute vietăți maritime care trăiesc în Marea Neagră sunt delfinul, guvidul, lufarul, macrou, chefalul, heringul, dar există şi meduze, crabi și raci, precum și o specie de rechin Katran. Aceasta nu este periculoasă pentru turiști deoarece trăiește în zonele cele mai reci ale Mării Negre, departe de țărm.
- Marea Neagră oferă o colecție impresionantă de 270 de specii de alge verzi, maro sau roșii, precum și peste 600 de alte specii diferite de plante. Apele sărate ale mării sunt perfecte pentru habitatul speciilor fără pretenții, fie acestea plante, animale sau pești.
- În ciuda denumirii, Marea Neagră capătă uneori nuanţe de peruzea datorită abundenţei unor microalge vegetale. La data de 29 iulie 1989, între orașele Portiţa şi Constanţa, a fost înregistrat un maxim al înfloririi acestora, în timp ce, pe 1 august 2012, cercetătorii NASA au fotografia Marea Neagră care devenise complet azurie.
- Experții geologi spun că, în urmă cu 7.000 de ani, Marea Neagră a fost un lac de apă dulce. Salinitatea mării a ajuns la 17%0 datorită unei furtuni puternice, care a provocat revărsarea apei din oceanul planetar în Marea Neagră.
- În Marea Neagră trăiesc aproximativ 180 de specii de pești, iar o cincime dintre acestea au o importanță comercială. Cele mai importante specii sunt hamsiile, șprotul, stavridul negru, precum și câinele de mare, un tip de rechin de mici dimensiuni care este deosebit de răspândit în această mare.
- Conținutul mare de hidrogen sulfurat în straturile de adâncime ale Mării Negre reprezintă una dintre cele mai importante particularități ale acesteia. Din cauza prezenței gazului toxic, 85-90% din volumul apelor și 65% din suprafață sunt lipsite de viață.
- O veche legendă spune că Arca lui Noe a ajuns în Marea Neagră în perioada în care oceanul planetar s-a revărsat în mare. Potopul, în timpul căruia apa din Marea Mediterană a crescut drastic și a păstruns în Lacul Pontic, este considerat biblic.
- În Marea Neagră și în jurul acesteia au fost înregistrate numeroase cutremure. Seismul produs în 1901 a avut cea mai mare magnitudine înregistrată: 7,2 grade pe scara Richter. Șocul principal a provocat un tsunami de aproape 5 metri înălțime, care a devastat coastele românești și bulgare. Replicile au mai durat patru ani.
Vezi şi câte țări sunt în Europa și de ce este dificil de stabilit numărul acestora!