Mercur retrograd în Fecioară marchează puternic cea de a doua jumătate a anului 2023. Începând chiar din luna iulie, continuând în august și septembrie, mai multe zodii vor fi tentate să își schimbe jobul, să caute locuri de muncă în domenii mult mai atractive, mai dinamice și mai bine plătite.

Chiar dacă ne împărțim între vacanțe și carieră, vom avea destule ocazii să ne alegem un drum mai bun, să evoluăm profesional sau să dezvoltăm o carieră care a început promițător. Iată ce astre ne ajută în a doua parte a anului, cum putem profita de influența lor și ce domenii sunt favorizate din punct de vedere astrologic.

Ce astre favorizează schimbările profesionale

A doua jumătate a anului 2023 este profund marcată de retrogradarea marilor astre Mercur, Venus, Jupiter și Saturn. Cu o asemenea conjunctură plină de surprize și situații imprevizibile, cariera nu putea rămâne pe locul doi, mai ales că vara începe cu tranzitul lui Mercur prin zodia Leului, semn astrologic dedicat ambițiilor profesionale.

Mercur traversează semnul de Foc al Leului în perioada 18 – 28 iulie, timp în care Venus, aflată tot în constelația Leului, va intra în mișcare retrogradă. Influența celor două astre se răsfrânge asupra zodiilor de Foc, Berbec, Leu și Săgetător, care se află la jumătatea verii într-o perioadă intensă de căutări și călătorii. Nativii cei mai norocoși sunt cei care pleacă acum în delegații de serviciu și schimburi de experiență. Ei se vor întoarce acasă cu gândul să își dezvolte cariera și să încerce să caute locuri de muncă în străinătate, iar o bună parte dintre ei vor avea șansa să plece definitiv din țară până în luna noiembrie.

O altă conjunctură specială care influențează puternic nativii orientați către carieră este retrogradarea lui Mercur în zodia Fecioarei. Din data de 28 iulie, Mercur intră în Fecioară, iar din data de 23 august își începe mersul aparent retrograd în acest semn până la data de 15 septembrie. Întregul interval va fi marcat de schimbări profesionale, iar zodiile care vor avea parte de șansele aduse de Mercur retrograd se vor bucura de schimbări semnificative, de durată, cu avantaje materiale.

O altă conjunctură interesantă, care ar putea afecta parcursul profesional al mai multor zodii, este retrogradarea lui Jupiter în zodia Taurului. Aceasta va începe pe data de 4 septembrie și se va încheia chiar la final de an, pe data de 30 decembrie 2023.

Așadar, perioade lungi din a doua jumătate a anului 2023 vor aduce schimbări, situații imprevizibile, dar și surprize avantajoase pentru zodiile care își schimbă locul de muncă. Semnele de Foc (Berbec, Leu, Săgetător), semnele de Pământ (Taur, Fecioară și Capricorn) sunt primele vizate, dar nici semnele de Apă (Rac, Scorpion, Pești) nu sunt uitate. Și ele vor avea șanse pentru alegeri mai bune, dacă sunt tentate să își schimbe cariera.

Ce cariere și domenii sunt vizate în a doua jumătate a anului

Mercur este cel care dă tonul pe linie profesională și vizează domenii legate de transporturi, comunicare și negoț. Venus completează influența lui Mercur și pune și ea accentul pe negoț, comerț, mici afaceri, imobiliare, dar și meșteșuguri artistice.

Datorită acestor două astre pot apărea schimbări avantajoase în agricultură, comerț agricol, comerț internațional, transporturi pe uscat, cumpărarea și vânzarea de mașini și utilaje, marketing și promovarea de produse noi, publicitate, relații publice, televiziune și arte vizuale.

Venus anunță situații profitabile pentru nativii care se implică în afaceri noi, chiar dacă vor avea foarte mult de muncă la început. În câteva luni, posibil din noiembrie – decembrie 2023, munca lor va aduce și profituri mai mari decât au avut la început de an.

Top zodii care își schimbă jobul în 2023

Zodiile vizate de astrele retrograde au șanse mari să își schimbe domeniul de lucru, să se orienteze către o altă carieră, unde se pot face remarcate și unde își pot dezvolta mai bine abilitățile de negociator, mediator și lider. Mulți nativi din zodiile prezentate mai jos, care se gândesc să își îmbunătățească viața și să adune mai mulți bani, au șansa unor cariere noi în a doua jumătate a acestui an. Cei mai dinamici dintre ei vor fi nativii aflați la început de drum, între 22 și 26 de ani, dar și cei care au acumulat experiență pentru a promova în funcții de conducere, după vârsta de 35 – 38 de ani.

Zodia Berbec

Nativii Berbeci care își doresc alt loc de muncă vor avea șanse mari în luna iulie și în luna septembrie. Vor primi oferte de la foști colaboratori sau chiar de la șefii lor care au nevoie de oameni pasionați și creativi pentru a dezvolta noi afaceri. Lucrurile se schimbă rapid pentru nativii din zodia Berbec care sunt interesați de carieră și care se pot orienta către marketing, comerț sau transporturi.

Berbecii trebuie să profite de șansele care apar în a doua jumătate a acestui an. Nu se vor mai întâlni prea curând cu ofertele pe care le primesc în vara aceasta. Poate că unii dintre ei vor fi nevoiți să renunțe la a doua parte a concediului din luna septembrie pentru a prinde un loc de muncă mai bun, dar va fi de bun augur pe viitor.

Zodia Taur

Vizitată de Jupiter anul acesta, zodia Taur va avea o perioadă norocoasă din punct de vedere profesional în lunile septembrie – noiembrie. Jupiter va fi retrograd în Taur în ultimele patru luni ale anului, o perioadă destul de lungă, în care nativii zodiei vor avea timp să înțeleagă și să accepte anumite schimbări în viața lor. Unii dintre ei s-ar putea să rămână fără loc de muncă… dar tot răul spre bine, după cum spune românul.

Taurii care simt că trebuie să își dea demisia sau cei care sunt disponibilizați în lunile septembrie – octombrie, vor avea șanse să își construiască o nouă carieră și trebuie să caute intens un nou loc de muncă, inclusiv în domeniile în care nu se pricep prea bine. Ideile lor ingenioase vor fi apreciate la interviuri și vor fi printre primii nativi care se bucură de noi joburi la final de 2023.

Zodia Leu

Nativii Lei simt deja că au o vară excepțională și că se bucură de anumite situații norocoase sau privilegii pe care nu le-au mai avut. Mercur este de partea lor în iulie, iar Venus le vizitează zodia în perioada 5 iunie – 8 octombrie. Datorită acestui interval lung în care Venus este de partea lor, lucrurile se mișcă rapid și pe o direcție nouă. Cei mai dinamici nativi ai zodiei Leu vor profita de oferte care apar rar în viață și se pot orienta către afaceri pe care le pot organiza singuri de la bun început.

Mulți alți nativi care lucrează în domenii mai puțin potrivite cu personalitatea lor vor avea șansa să găsească joburi mult mai bune și oarecum legate de preferințele sau hobby-urile lor.

Zodia Fecioară

Fecioarele sunt și ele favorizate în a doua parte a anului 2023 și se numără printre acele zodii care își schimbă jobul cumva forțate de împrejurări. S-ar putea ca firmele la care lucrează să fie cumpărate de alți patroni și să nu le convină condițiile noi de lucru. S-ar putea ca proiectele la care au lucrat până anul acesta să se încheie și să fie nevoite să se orienteze către alți angajatori.

Vestea bună pentru Fecioare este că vor avea parte de șanse avantajoase și că pot ajunge să lucreze în domenii legate de marketing, publicitate, comerț sau servicii unde excelează cu simțul lor dezvoltat pentru profit și investiții.

Zodia Săgetător

Marile şanse pe care le vor avea nativii din zodia Săgetător în a doua jumătate a anului 2023 sunt legate de profesie. Cei care sunt șomeri peste vară, vor avea ocazia să se angajeze chiar de la începutul toamnei și să lucreze în transporturi, comunicare și comerț. Cei mai creativi dintre ei se pot orienta către turism pentru a-și dezvolta propria afacere.

Săgetătorii vor avea multe de învăţat anul acesta şi vor putea lucra în domenii în care vor avea mai multe satisfacţii. Cât despre profituri concrete, lunile noiembrie și decembrie se anunţă cele mai bogate. În ultima parte a anului, mulți nativi ai zodiei se vor bucura de stabilitate financiară, dar o vor menţine numai prin economii bine gândite.

Zodia Capricorn

Capricornii vor beneficia de influența lui Venus care, alături de Jupiter, le indică cele mai bune momente să acţioneze pentru a obţine mai multe avantaje la serviciu. August poate fi o lună de cotitură, când Venus este retrograd în zodia Leului, astfel că unii dintre nativii zodiei se vor gândi foarte serios să își schimbe cariera sau să dezvolte o afacere de familie cu experiența și relațiile lor profesionale.

Nativii zodiei Capricorn trebuie să profite de şansele care se ivesc chiar de la începutul lunii august, să adune informaţii, să caute oferte de muncă sau să pună pe picioare o afacere. Munca şi eforturile depuse acum vor fi răsplătite. Până la sfârşitul anului, situaţia lor financiară va fi stabilă.

Foto:123rf.com

Citeşte și: Cele mai mari calități ale zodiilor. Cu ce trăsături frumoase se laudă fiecare zodie

 
 

Urmărește-ne pe Google News