Cea de-a treia amantă mi-a distrus viața

Sunt un bărbat normal, care duce o viață normală într-un cartier central al Iașiului. La ce mă refer atunci când spun că sunt normal? Mai întâi, la faptul că sunt heterosexual, căsătorit și am copii; apoi, la faptul că, la fel ca tuturor bărbaților de vârsta mea, îmi place amorul; și, în fine, la faptul că, după câțiva ani de căsnicie, când plictiseala conjugală m-a copleșit, mi-am găsit o amantă care mi-a revitalizat viața și mariajul…

Ce poate părea oarecum anormal la mine este faptul că nu m-am oprit aici, și anume că, după prima amantă, am trecut la a doua și apoi chiar la a treia. Dar, dacă ăsta sunt, dacă am o largă disponibilitate afectivă și erotică, cum să mă fi opus propriei firi? N-aveam cum, evident! Astfel, am cedat tentației și am răspuns afirmativ fiecărei oportunități ivite. Din păcate însă, cea din urmă, mai exact a treia, avea să mă bage într-o mare belea.

Cea care a constituit subiectul acestei ultime aventuri a fost Lavinia, o tipă mișto de tot, pe care am agățat-o într-o seară, la o terasă. Jucasem câteva partide de pingpong cu niște amici și, încinși fiind, ne-am retras la umbră pentru o frigăruie și o bere. Mă rog, așa vine vorba. Că aveau să fie cel puțin patru beri de căciulă, se subînțelege. Ei bine, între a doua și a treia, plimbându-mi privirea pe la mesele alăturate, am descoperit-o pe ea. Atitudinea plictisită și nepăsarea care i se citeau pe figură mi-au spus imediat că, deși aflată într-un grup destul de numeros, femeia este disponibilă, așa încât nu am ezitat să mă duc la masa ei și să mă adresez familiar, ca unei vechi cunoștințe:

Recomandări

Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România

— Bună! Ce faci? Nu te-am mai văzut de mult! Chiar mă întrebam, zilele trecute, pe unde mai umbli…

I-am vorbit așa, deși, cum deja probabil ați înțeles, era prima oară când o vedeam în viața mea. Isteață, tipa s-a prins imediat cum stă treaba, s-a ridicat de pe scaun și m-a îmbrățișat cu naturalețe, de parcă m-ar fî cunoscut dintotdeauna. într-un gest de efuziune amicală, am strâns-o, la rândul meu, la piept, de față cu comesenii ei, și i-am aruncat cârligul:

— știi, am ceva important de vorbit cu tine, dar mi-am pierdut telefonul în care aveam agenda cu numerele tuturor prietenilor… Așa că mai spune-mi-l o dată pe al tău, te rog!

— Sigur, cu mare plăcere! a răspuns, făcându-mi discret cu ochiul. Abia aștept să mă suni!

Asta a fost atunci, nimic altceva. Mi-am luat la revedere de la ea, lăsând-o cu grupul său, și m-am întors la masa mea, unde amicii mă priveau cu admirație. Bineînțeles, după vreo două zile, am sunat-o și i-am propus o întâlnire, iar ea a acceptat fără niciun fel de ezitare. Discuția s-a legat atunci de la sine, cu naturalețe, de parcă nu fusese decât întreruptă.

— Bună din nou! Ce mai faci, Lavinia? ți-a fost dor de mine?

— Bineînțeles, Marcel, cum să nu? Dar ție?

Recomandări

Sondaj INSCOP Research la comanda „Libertatea”. Majoritatea românilor au o opinie proastă despre decizia CCR de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă la Președinția țării

— Clar, și mie!

— Curios, căci nu prea se vede… Era o invitație deschisă la apropiere, invitație pe care nu am așteptat să o repete. Am ciocnit un pahar de vermut fin și, între două sorbituri, am sărutat-o prima oară. O sărutare scurtă, dar deloc lipsită de pasiune, cât să înțeleagă că o plac, dar nici să nu simtă că sunt avid după ea. Deși, sincer vorbind, eram…

Lavinia are tot ce-i trebuie unei femei ca să bage un bărbat în boală; ori, dacă e bolnav, să-l scoată din boală. Pe lângă un trup de invidiat și un chip de păpușă răsfățată, a fost înzestrată de Cel de Sus cu un farmec aparte, ce rezidă din felul ei deschis și natural de a fi. Pe mine, unul, cel puțin, m-a dat gata de cum am văzut-o. și, credeți-mă, am avut de-a face, la viața mea, cu multe femei. știu ce vorbesc!

Pe moment însă, așa cum ziceam, nu am vrut să îi arăt cât de mult o plac și o doresc, așa că m-am hotărât să joc cartea aparentei indiferențe. și am câștigat. Am făcut-o să se îndrăgostească de mine. Problema care avea să apară a fost aceea că, deși nu mă așteptam, mi-am jucat atât de bine cărțile, încât am ajuns să nu mai scap de ea, atât de mult se atașase de mine Lavinia… Ori eu, la vremea aceea, aveam deja alte două amante pe rol, care își cereau, la rândul lor, partea de afecțiune și dragoste din izvorul de sevă și sentimente care a fost întotdeauna Marcel Tolban. Adică subsemnatul.

Recomandări

Începe procesul criminalilor omului de afaceri Adrian Kreiner. Proba importantă adăugată de anchetatori: ADN extras de pe plicul de cafea instant

Acum, că am adus vorba de mine, să vă povestesc cam ce fel de om sunt eu. Să înțelegeți cum am ajuns unde am ajuns și, dacă puteți, să vă faceți o imagine corectă în privința mea. Ei bine, eu sunt un tip de gașcă, mereu pus pe șotii, mereu gata să scoată o poantă cu care să binedispună pe cineva abătut. Mustața stufoasă întărește ideea de tip jovial, care răzbate din întreaga mea ființă, iar fizicul bine alcătuit, menținut în formă prin gimnastică și jogging, constituie un adevărat magnet pentru reprezentantele sexului slab, care nu pot rămâne, în niciun caz, indiferente la șarmul care răzbate din mine prin fiecare por. Una peste alta, pot spune, fără modestie, că sunt un bărbat bine, care, grație amalgamului letal de ludic și vigoare, a avut toată viața un mare succes la femei.

De căsătorit, m-am căsătorit pe la 30 și ceva de ani, după ce mi-am trăit viața, cum se spune. Atunci, gândind eu că le-am făcut cam pe toate care erau nefăcute și le-am încercat pe toate care rămăseseră neîncercate, mi-am luat inima în dinți și am făcut pasul cel mare, cerând-o de soție pe cea cu care eram, oficial, împreună la acea vreme. Spun „oficial” întrucât, așa cum este lesne de închipuit, niciodată nu m-am rezumat la o singură parteneră, întotdeauna având și cel puțin o variantă de rezervă, la care apelam când simțeam nevoia de va-riație… Variante de rezervă așa cum, de altfel, am și acum. Dar, până să ajung acolo, să revin la soția mea.

Cea care a avut șansa și onoarea de a deveni doamna Tolban se numește Irina. O femeie plăcută și de viață, dar oarecum limitată în modul de exprimare și manifestare. Ceea ce, de altfel, nu-mi displăcea deloc. Nu e bine pentru un bărbat să aibă pe lângă el o femeie mai deșteaptă și mai spirituală decât el… Drept pentru care, una peste alta, am făcut cununia și, imediat după aceea, m-am străduit să fiu un soț la înălțime și i-am trântit Irinei doi băieți, unul după altul, oferindu-i șansa să își îndeplinească menirea lumească de femeie, anume aceea de a face și crește copii. în timpul ăsta, lucru evident pentru un aventurier ca mine, mi-am trăit la maximum fiecare clipă din viața asta frumoasă pe care mi-a dat-o Dumnezeu.

De ce spun că e frumoasă? Păi, să vedeți de ce. în primul rând, am o meserie frumoasă și bănoasă, care mă scutește de grija zilei de mâine și care le asigură copiilor o creștere și o educație fără lipsuri: sunt inginer de rețea. Mai concret, repar calculatoare și rețele de calculatoare la particulari și la diverse firme.

Apoi că, acționând pe cont propriu, umblând de colo-colo de dimineața până seara, am timp berechet să îmi văd de pasiunile mele, dintre care prima a fost și a rămas dragostea. și, când spun dragoste, nu mă refer atât la înțelesul sufletesc al termenului, cât la cea carnală, fizică. Pentru că, poate deja v-ați dat seama, atunci când vine vorba de sex, sunt un alergător de cursă lungă, disponibilitatea mea e totală.

Așa se explică faptul că, nu la mult timp după cununia cu Irina, am început să calc pe alături, cu toate că nu am avut nimic să-i reproșez, implicarea și devotamentul soției în căsnicie fiind întotdeauna de admirat.

Recunosc, așadar, că nu mi-am înșelat nevasta din gelozie, răzbunare sau din vreun alt motiv pueril; eu am înșelat-o din pura dorință de divertisment. E ca și cum te-ai sătura să mănânci zi de zi friptură; parcă, după o vreme, ar mai merge și o fasole cu ciolan… Așa și eu. Deși mulțumit de Irina, mi-am făcut-o amantă pe Matilda, o fostă colegă de facultate, cu care m-am întâlnit întâmplător pe stradă. Nu o mai văzusem de mult și, sincer vorbind, nu știam că arăta atât de bine; în trecut, era cam plinuță pentru gusturile mele rafinate. Când am revăzut-o însă, am găsit-o super, așa că am abordat-o cu o formulă clasică:

— Ooo, ce frumoasă surpriză,

Matilda… Nu știam că, în ziua de azi, frumusețea mai circulă cu autobuzul…

— Ba uite că mai circulă, Marcele! mi-a răspuns ea, dându-și ochii peste cap și dovedindu-mi astfel că nu mi-ar spune nu dacă eu i-aș spune da.

Apoi a adăugat ceva care mi-a întărit convingerea că ducea lipsă de iubire:

— Tot un cuceritor ai rămas, Marcel! La fel de galant și curtenitor ca întot-deauna…

— Doar mă știi, Matilda: pentru mine, femeia este un templu! i-am răspuns zâmbitor, ceea ce în limbajul meu echivala cu o invitație fățișă la amor.

Matilda a înțeles imediat făgașul pe care se îndreptau lucrurile și, cu nonșalanță, a marșat la flirtul abia început. Urmarea? în nici o săptămână de la întâlnirea cu pricina, a devenit amanta mea. și când spun „amantă”, nu mă refer la o aventură de o noapte cu vreo pipiță agățată într-un local. Nu! Mă refer la o femeie singură, independentă, pe picioarele ei, care își asumă în mod conștient rolul de „a doua alegere” și se mulțumește cu cât i se oferă fără să facă nazuri.

Insist pe acest aspect al relației cu Matilda, căci tocmai de la lipsa unei astfel de acceptări din partea unei alte amante avea să mi se tragă necazul. Până să ajung însă la cea în cauză, a treia la număr, să vă povestesc de cea de-a doua amantă a mea, pe nume Bogdana.

Bogdana este, așa cum îi spune și numele, genul de femeie sfântă. O femeie care nu face decât ceea ce i s-a spus că trebuie făcut, că are voie să facă, și nimic în plus. Cel puțin, așa a fost toată viața până să mă întâlnească pe mine. Căci, după ce m-a întâlnit, s-a schimbat total: a lăsat baltă principiile morale învechite, ca și orice altfel de rețineri, și s-a aruncat cu pasiune în relația extraconjugală pe care i-am propus-o. Atât de mult am zăpăcit-o, încât nu a mai contat nici că era măritată, nici că își iubea soțul, nici că avea copil… Vorba aceea: „Când dragostea te găsește, îți ia mințile și nu mai judeci normal”. Iar pe Bogdana dragostea o găsise…

Ei, și acum ajung, în fine, la episodul care, cum vă spuneam, mi-a ruinat viitorul. Carevasăzică, aveam o viață minunată, o nevastă harnică și drăgăstoasă, doi copii minunați și două amante superbe, dar, în același timp, discrete. Ce mi-o mai fi trebuit mie Lavinia nu știu… Cert este că, atunci când am văzut-o la terasă, mi s-a pus pata pe ea și mi-am propus să o seduc. Ceea ce am și făcut, de altfel. Că ea avea să devină din ce în ce mai posesivă și avea să mă dorească numai pentru ea nu aveam de unde să știu atunci. Altfel, nu i-aș fi pomenit de celelalte două. Dar m-a luat gura pe dinainte, i-am pomenit, și rău am făcut…

Auzind că nu e singura mea iubire interzisă, că mai am alte două partenere de amor, Lavinia a turbat. Pe cât de matură și stăpână pe sine o descoperisem în primă instanță, pe atât de necumpătată, naivă și infantilă o găseam acum. și mai rău era faptul că eram la mâna ei: ori încheiam celelalte relații și mă dedicam ei în exclusivitate, ori mă dădea în gât! Așa m-a amenințat, iar eu nu am ținut cont de avertismentul ei. Am continuat să mă întâlnesc în paralel cu Matilda și Bodgana și, ce-i mai rău, am continuat să îi spun Laviniei că o fac. Iar aceasta a luat foc:

— Nemernicule, crezi că îmi place să vorbesc la pereți doar de dragul de a vorbi? Ce sunt eu pentru tine? Doar o păpușă cu care te joci când ai tu chef și atât? Nu contează ce spun eu? Bine, te-am avertizat… Acum e prea târziu, gata, s-a terminat!

Urmarea? A doua zi a sunat-o pe Irina și i-a spus totul. Totul de-a fir a păr. Iar Irina, o nevastă care își dedicase întreaga viață familiei și care nu călcase niciodată strâmb, auzind ce făcusem, a luat copiii și, a doua zi, a plecat la părinții ei, după care a intentat divorț.

De atunci, au trecut două luni și, în ciuda faptului că am rupt-o definitiv cu toate cele trei amante, Irina nu mi-a acordat șansa concilierii, fiind decisă să meargă până la capăt. Acum, numai o minune m-ar mai putea salva… știindu-mă un mare păcătos, ca să am parte de ea ar trebui ca Dumnezeu să fie extrem de iertător și să o facă pe Irina la fel de iertătoare. Pentru El e un fleac, trebuie doar să pocnească din degete, și Irina îmi va acorda a doua șansă. Dar oare va pocni?

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News