Este pentru a doua oară când americanul va concerta în România, dar este pentru prima oară când Jeremih va apărea în faţa publicului bucureştean.
Jeremih vine direct de la Amesterdam, unde a susţinut un concert, şi va ateriza pe aeroportul Henri Coandă  joi, la 16:10, de unde atât el cât şi staff-ul său vor fi transportaţi  la hotel cu 3 limuzine. În recepţia hotelului de 5 stele i s-a pregătit o sală de jocuri unde doar el va avea acces.
Cererile artistului i-au uimit însă pe organizatori. Dacă artiştii străini invitaţi până acum în Club Princess cereau meniuri care mai de care mai sofisticate şi mai scumpe, în cea mai mare parte bazate pe fructe de mare, de data aceasta organizatorii au rămas surprinşi de simplitatea mâncării ce trebuie să fie în permanenţă la dispoziţia artistului.
Astfel, Jeremih a cerut o gamă variată de…. pui: pulpe de pui, aripioare de pui, piept de pui, degeţele de pui, pui la grătar, pui la rotisor, orice alt sortiment de pui gătit.
De asemenea, pentru seara de vineri 13 aprilie, când va avea loc evenimentul, a cerut fructe proaspete la discreţie şi, pentru seara evenimentului, o duzină de prosoape albe, 2 sticle de şampanie  şi 2 sticle din cea mai scumpă dar li cea mai fină vodcă din lume. Cel mai probabil vodca va fi consumată în combinaţie cu energizante sau cu suc de ananas.

 
 

Urmărește-ne pe Google News