În România există aproximativ 30 de specii de tei și toate fac parte din genul Tilia2, însă cele mai răspândite specii de la noi sunt Tilia platyphyllos (teiul cu frunză mare), Tilia cordata (teiul cu frunza mică sau pucios) și Tilia tomentosa (teiul argintiu).

Cel mai cunoscut exemplar de tei de pe teritoriul țării noastre este teiul argintiu denumit și Teiul lui Eminescu, vechi de peste 500 de ani.

Când se culeg florile de tei

Perioada de recoltare a florilor de tei diferă de la o specie la alta, dar, de regulă, timpul optim este la sfârșitul lunii iunie ori începutul lunii iulie. Florile se culeg la scurt timp după înflorire, pe timp însorit.

Imediat după ce au fost culese, florile de tei se lasă la uscat într-un loc răcoros, bine ventilat, fără să le bată în mod direct lumina soarelui. Florile se usucă în aproximativ o săptămână, iar ulterior pot fi folosite pentru ceai.

Flori de tei uscate pentru ceai
Flori de tei uscate pentru ceai

Ceai de tei – mod de preparare

Patrimoniul Muzeului Național de Istorie, în pericol. Guvernul nu oferă banii necesari mutării acestuia într-un sediu provizoriu. „E inestimabil. Dacă se pierde, o să fim niște copii fără mamă, fără tată, fără acte”
Recomandări

Pentru o cană de 200 ml de apă clocotită ai nevoie de maxim două lingurițe de flori de tei uscate. Vasul cu ceai se acoperă pentru 5-6 minute, după care se strecoară și se bea cald, ca atare ori îndulcit cu miere.

Poți prepara și infuzie de tei concentrată. Se amestecă 20 de grame de flori de tei uscate (până la 4 lingurițe) în 200 ml de apă rece. Se lasă totul la macerat pentru 4 ore sau chiar peste noapte. Infuzia concentrată de tei poate fi consumată în combinație cu ceaiul de tei cald.

Ceai din flori de tei
Ceai din flori de tei

Ceai de tei – beneficii

Întărește sistemul imunitar

Compușii fenolici din compoziția ceaiului de tei au un puternic efect antibacterian, iar asta face ceaiul de tei un remediu tradițional pentru întărirea sistemului imunitar și pentru protejarea organismului în lupta împotriva mai multor afecțiuni.

Calmează indigestia

Ceaiul de tei conține agenți carminativi care ajută la calmarea durerilor abdominale și favorizează eliminarea gazelor. Este recomandat și pentru calmarea tulburărilor intestinale, a crampelor, a flatulenței excesive, dar și pentru ameliorarea indigestiei.

CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?
Recomandări
CTP se teme că Rusia poate pune președintele în România: În 1989 l-au pus pe Iliescu după Ceaușescu, de ce nu ar face-o și acum?

Tratează insomnia și stresul cronic

Infuzia de tei este recomandată în mod special pentru reducerea stresului, tratarea insomniei, oboseala cronică, somnul agitat ori coșmarurile. Este indicat să fie consumat seara, după cină, pentru a favoriza un somn odihnitor pe durata nopții.

Ameliorează simptomele gripei și răcelii

Ceaiul de tei conține mucilagiu, adjuvant pentru reducerea inflamației din gât și din gură. Un consum regulat de ceai de tei poate favoriza transpirația și poate elimina toxinele din corp.
Ceaiul poate fi un remediu natural și pentru tuse uscată, vărsături, hipertensiune arterială sau răceli obișnuite.

Ajută la eliminarea toxinelor din corp

Ceaiul este diuretic natural și ajută la eliminarea toxinelor din organism. De asemenea, lemnul de tei este folosit adesea pentru a combate reumatismul, artrita, calculii biliari și renali.

Beneficiile ceaiului de flori de tei
Beneficiile ceaiului de flori de tei

Beneficii ceai de tei – uz intern

  • Antidepresiv și sedativ;
  • Diuretic natural;
  • Tratează durerile de cap;
  • Tratează atacurile de panică;
  • Adjuvant pentru persoanele care suferă de hipertensiune și agitație.
Urmărește banii! Culisele scandalului PSD-PNL-USR pe tema noului Guvern
Recomandări
Urmărește banii! Culisele scandalului PSD-PNL-USR pe tema noului Guvern

Beneficii – uz extern

  • Combate cearcănele (comprese înmuiate în ceai de tei concentrat);
  • Ameliorează mâncărimile pielii;
  • Benefic pentru regenerarea pielii;
  • Calmează oboseala tenului;
  • Tratează durerile în gât (gargară cu infuzie de tei).

Ceai din flori de tei – proprietăți

  • Antispasmodic;
  • Antiinflamator;
  • Euforizant;
  • Diaforetic (recomandat pentru fluidizarea sângelui);
  • Combate ridurile și cearcănele;
  • Favorizează transpirația;
  • Scade febra.
Ceai de tei - cum se prepară
Ceai de tei – cum se prepară

Contraindicații

Frunzele de tei sunt considerate în general sigure de către Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA, potrivit verywellfit.com.

Nu există interacțiuni cunoscute între suplimente sau alimente și frunzele de tei. Centrul de Cercetare Terapeutică din SUA arată că frunzele de tei sunt sigure de consumat pentru majoritatea oamenilor. Organizația recomandă, totuși, ca femeile însărcinate și cele care alăptează să evite utilizarea acestora, deoarece nu există date suficiente cu privire la posibile efecte secundare. De asemenea, este posibil ca frunzele de tei să cauzeze probleme persoanelor care iau litiu, iar cei care suferă de boli cardiovasculare sunt sfătuiţi să manifeste prudență atunci când folosesc frunze de tei. În cadrul testelor experimentale pe animale, au fost observate scăderi ale tensiunii arteriale și creșteri ale ritmului cardiac.

Frunzele de tei pot provoca somnolență, așa că nu se recomandă conducerea autovehiculelor sau folosirea utilajelor grele după consumul acestora. Pentru a evita interacțiunile potențial periculoase, frunzele de tei nu trebuie administrate împreună cu medicamente sedative, plante sau medicamente care ar putea scădea tensiunea arterială sau medicamente pentru creșterea tensiunii arteriale.

Astfel, se recomandă consumul ceaiului de tei cu moderație. O doză prea mare și concentrată de infuzie de tei poate cauza insomnii ori alte disfuncționalități.

Citeşte şi: Ceai de măceșe – cum se prepară și ce beneficii are cel mai bun ceai pentru imunitate

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

andreea28s   •   07.01.2024, 13:01

calmeaza indigestia, amelioreaza simptomele racelii si gripei

Manuela18   •   26.12.2023, 19:39

Este foarte sanatos si benefic pentru organism !

Luntrasul   •   22.12.2023, 12:00

Teiul are multe beneficii...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Observatornews.ro
Cum calculezi valoarea reală a unui apartament. Preţul corect al unei locuinţe care se închiriază cu 500 de euro
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI