Cercetătorii americani au făcut o descoperire
surprinzătoare: bând minimum trei cești de ceai pe zi, reducem riscul de a face
Alzheimer cu 33-48%.
Conform telegraph.co.uk, oamenii de știință au stabilit că există o legătură directă între flavonoli – o clasă de flavonoide, antioxidanți prezenți în pigmentul aproape tuturor fructelor și legumelor, dar și în ceai – și sănătatea creierului. Mai exact, consumul acestora asigură protecție în fața bolilor degenerative.
De ce s-au oprit cercetătorii la ceai, dintre
toate sursele? Două dintre cele mai mari surse de flavonoide și implicit de flavonoli
sunt ceaiul verde și ceaiul negru.
În plus, dintre cei peste 900 de vârstnici care
au făcut subiectul acestui studiu și care au fost monitorizați timp de șase
ani, majoritatea celor care și-au păstrat intactă funcția neurologică consumau
mult ceai.
Surse bune de flavonoide și flavonoli mai sunt:
afinele, merișoarele, zmeura, spanacul, roșiile, ceapa roșie, șofranul, salvia,
cimbrul ș.a.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Viva.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Libertateapentrufemei.ro
Boala rară de care suferă fiica lui Marian și a Larisei Drăgulescu. A fost operată pentru a șaptea oară: ”Și ei i-a fost teamă, și nouă”. Cum se simte fata în prezent
Adevarul.ro
Scene din interiorul submarinului scufundat în Egipt. Filmări inedite arată experiența pasagerilor înainte de tragedie
Elle.ro
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Observatornews.ro
Metoda prin care românii fac cumpărături cu plată amânată. Economiştii ne recomandă să nu ne supraîndatorăm
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2025. Săgetătorii au de ales între a se lăsa pradă gândurilor negre, bănuielilor și temerilor care îi bântuite sau a se elibera de ele