Simptome

Durerile pulsatorii, senzaţia de “plentitudine” a urechilor, sunetele, cum ar fi vâjâitul sau clinchetul, secreţiile vâscoase, febra sunt semne ale existenţei unei infecţii a urechii medii.
Dacă este vorba despre o infecţie a urechii externe, persoana afectată are dureri ascuţite sau asemănătoare cu arsurile. Uneori apar şi mâncărimi, secreţii sau senzaţia de corp străin în ureche.
Atenţie! În cazul în care infecţia este însoţită de dureri mari, febră, senzaţie de presiune la nivelul urechii este necesar consultul unui specialist ORL.

Tratament

În cazul în care nu este nevoie de antibiotic, la recomandarea medicului ORL-ist, puteţi încerca şi câteva tratamente naturiste, în funcţie de afecţiunile de care suferiţi:
Dacă durerile de urechi apar după ce aţi stat în curent şi se manifestă cu frisoane şi febră, se ivesc stări de nelinişte, sete foarte mare, folosiţi Aconitum (omag).
Dacă durerile sunt înţepătoare, însoţite de febră, senzaţie de căldură insuportabilă, presiune la nivelul urechii, transpiraţie abundentă, se utilizează Belladonna (mătrăgună).
Când durerile se resimt la nivelul dinţilor, în special în cazul copiilor, este recomandat Chamomilla (muşeţel).
Dacă aveţi inflamaţii la nivelul urechilor, tocaţi două cepe, puneţi-le în doi săculeţi, pe care îi încălziţi un pic la vapori de apă şi aplicaţi- i pe urechi.
Dacă aţi stat în curent şi vă dor urechile, beţi ceai de soc şi de tei, pentru că acesta calmează durerile. Puneţi în ureche câteva picături de zeamă de usturoi sau de ulei de cuişoare. Atenţie, numai cu acordul medicului!
Dacă vă curg urechile, amestecaţi praf de muştar cu apă caldă, astfel încât să obţineţi o pastă subţire. Puneţi compoziţia pe o faşă şi aşezaţi-o în spatele urechii cu probleme.
În cazul unei infecţii la urechi, din cauza unui sistem imunitar slăbit, combinaţi trei picături de arbore de ceai cu cinci picături de ulei de migdale. Încălziţi puţin amestecul şi picuraţi-l în ureche, folosind o pipetă.

Cum vă menţineţi sănătoşi

Protejaţi-vă urechile în timpul iernii, nu umblaţi cu părul ud, purtaţi căciulă sau bentiţă.
Mestecaţi gumă pentru a vă desfunda urechile.
Nu mergeţi la piscină imediat după ce otita a trecut.

Revista + cartea = 12,99 de lei

Cereţi la chioşcuri revista “Lumea femeilor” cu cartea “Enciclopedia sănătăţii familiei”! Aveţi 400 de pagini din care aflaţi cum să recunoaşteţi principalele afecţiuni şi cum le trataţi. Volumul poate fi achiziţionat cu doar 12,99 de lei.

Urmărește-ne pe Google News