Primele elemente ale crizei de resurse şi dezbaterile aprinse legate de gospodărirea lor au început să apară odată cu intrarea planetei Saturn în zodia Fecioarei, spre finalul lui 2007. Intrat în forţă în Fecioară şi având întreaga libertate de acţiune, Saturn a început să lanseze semnale la începutul lui 2008. Avertismentele lui vizau lăcomia marilor afacerişti, care prevestea o şi mai mare sărăcie în zonele defavorizate ale lumii.

Tot atunci, Pluton a schimbat semnul zodiacal şi a trecut din energicul, exuberantul si optimistul Săgetător în Capricorn, semn al realismului, severităţii şi ordinii necesare. De atunci, trăim clipă de clipă transformări unice în istoria recentă a omenirii. Tranzitul plutonian prin Capricorn va dura până în 2022-2023, timp în care trebuie să învăţăm să preţuim resursele de orice fel şi să ne schimbăm atitudinea faţă de lume şi faţă de viaţă, să ne concentrăm pe prezent şi să vedem realitatea obiectiv, nu în lumina unor iluzii.

Urmează revolte şi schimbări extreme

Pe parcursul tranzitului prin zodia Fecioarei, seniorul Saturn, supranumit şi stăpânul timpului, l-a întâlnit pe Uranus, în opoziţie. Acesta din urmă simbolizează revoluţia şi revolta extremă. Tocmai în această întâlnire se află cheia dezordinii pe care o vedem peste tot. Saturn reprezintă tradiţia, stabilitatea, structurile solide, iar Uranus, opusul său.

Aceste două planete au început sa se confrunte dur, prima dată la finalul lui 2008, de atunci apărând şi discuţiile despre criză, lipsuri şi schimbări. Pe parcursul anului trecut au mai avut loc două astfel de confuntări: prima în februarie, a doua în septembrie. 2010 a început cu o perioadă de încetinire a ritmului reformelor la nivel mondial. În aprilie s-a conturat însă o nouă “ceartă” între giganţii Saturn şi Uranus, şi un “cutremur” asupra economiei.

În România, acesta s-a produs pe axa avuţiei naţionale şi a banilor. Şi ne-au scăzut din nou veniturile şi puterea de cumpărare.

Abia din 2011 am putea scăpa de probleme

Vom începe să ne orientăm cu adevărat către viitor şi vom putea spune că am scăpat de probleme abia din a doua parte a lui 2011. Atunci se va risipi contextul actual care invită la reevaluarea trecutului, la regăsirea energiei şi care induce o stare de confuzie accentuată, specifică revoltelor spontane.

6 iunie este ziua unui nou început

Pe 27 mai, Uranus intră pentru câteva luni, în zodia de foc a Berbecului, însă nu va produce foarte multe efecte, pentru că va bate în retragere, pentru a reveni în forţă anul viitor. Tranzitul lui va dura până în 2018 şi va aduce o energie uriaşă, care va împinge lucrurile înainte, fără planuri sau strategii clare.

În schimb, intrarea lui Jupiter alături de Uranus în Berbec, începând din 6 iunie, este un moment de început pentru o nouă atitudine a fiecăruia dintre noi faţă de legi şi regulamente care nu mai corespund nivelului de evoluţie a societăţii. Schimbările vor apărea sub presiunea majorităţii, care parcă se trezeşte dintr-un somn profund al raţiunii. Toate aceste transformări sunt de durată şi vor reaşeza valorile la locul lor, reinstaurând ordinea socială.

Mişcările de stradă şi revoltele populare, în grupuri mari sau mici, sunt favorizate mult timp de acum încolo.

A mai fost aşa, cu 80 de ani în urmă

Au mai trăit astfel de vremuri doar cei care au acum peste 80 de ani şi probabil că nu pot spune cu certitudine ce a fost atunci, pentru că erau copii. Criza declanşată în 1929 a fost precedată tot de un tranzit al planetei Uranus prin semnul Peştilor, ca şi cea de acum, după o perioadă de risipă exagerată.

fotografii: Shutterstock, Gabriel Miron

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News