De ce este important să porți cremă de protecție solară

În timp ce, în trecut, SPF-urile înfundau rapid în porii, se simțeau grase pe piele și lăsau peliculă albă sau cenușie pe tonurile mai închise ale pielii, în zilele noastre, formulele sunt mult îmbunătățite și sunt realizate cu tehnologii inovatoare. 

Aplicarea unei creme de protecție solară pare acum un pas plăcut în rutina de îngrijire a pielii de dimineață, mai degrabă decât ceva de care să te temi. Caută formulele care au atât protecție UVA, cât și UVB, un SPF de minimum 30 și o formulă care să se potrivească nevoilor specifice ale pielii tale.

De ce să ții cont când cauți o cremă de protecție solară

Principalele substanțe chimice la care trebuie să fii atent sunt oxibenzona și octinoxatul, care sunt utilizate în mod obișnuit în produsele de protecție solară pentru a absorbi lumina UV. 

Oxibenzona, octinoxatul și enzacamena au provocat albirea completă a coralilor chiar și la concentrații foarte mici. 

Octocrilenul este o altă substanță chimică potențial dăunătoare pentru viața marină, laboratorul de mediu Haereticus compilând o listă utilă a ingredientelor pe care ar trebui să încercăm să le evităm. 

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Anumite filtre organice au fost identificate în sursele de apă din întreaga lume și se pare că există o sugestie că acestea nu sunt ușor de eliminat prin tehnicile obișnuite de tratare a apelor reziduale.

Multe dintre filtre au fost găsite, de asemenea, în diverse specii de pești din întreaga lume – impactul acestora este incert asupra lanțului alimentar.

Cele mai bune creme de protecție solară sub 100 de lei 

La Roche-Posay Hydraphase cremă hidratantă intensivă pentru piele uscată SPF 20 – 79 de lei

O cremă de protecție solară ideală pentru tenul uscat. Oferă o hidratare de lungă durată și este potrivit pentru pielea sensibilă. Sistemul de filtre solare ajută la protejarea pielii la expunerea la razele UVA și UVB. 

Este potrivită pentru ten normal, deshidratat și mixt. Oferă o hidratare timp de 24 de ore. Are SPF 20. 

Cremă hidratantă de față CeraVe SPF 25 – 90 de lei 

Cerate cu factor de protecție solară 25 asigură protecție UV și în același timp ajută la restabilitarea barierei de protecție a pielii. 

Această cremă este una ușoară, fără să fie grasă și conține 3 ceramice esențiale și acid hialuronic. Asigură hidratare zilnică și are o formulă fără parfum, care este potrivită pentru pielea sensibilă.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Ecran mineral piele normală spre mixtă Sun Secure SPF 50+ SVR Laboratoires – 58 de lei

O cremă cu pigmenți coloranți formular special pentru pielea normală spre mixtă. Are o protecție foarte înaltă cu 100% filtre minerale.

Are spectru UVB și UVA și acoperă uniform tenul, nuanțând frumos. Are o nuanță universală și este non comedogenă, nu are parfum și nici parabeni.

Bioderma Photoderm Nude Touch fluid tonifiant de protecție pentru piele mixtă și grasă SPF 50 – 85 de lei

Această cremă oferă tenului o nuanță uniformă, lasă fața mată și protejată. 

Lichidul nuanțator oferă feței o nuanță naturală, cu aspect sănătos. Are efect de matifiere timp de până la 8 ore.

Are filtre UVA și UVB și protejează tenul față de efectele nocive ale luminii solare, întărind capacitatea naturală de apărare a pielii.

A-Derma Hydralba cremă hidratantă pentru piele normală și mixtă SPF 20 – 87 de lei 

O cremă hidratantă intens, care se aplică pe pielea curată și lasă tenul cu un aspect sănătos, protejându-l de razele soarelui. 

La Roche-Posay Rosaliac CC Cream SPF 30 – 72 de lei

Alternativa perfectă la fond de ten pe perioada verii. O cremă nuanțatoare ușoară, lejeră, care apără de razele soarelui și lasă tenul sănătos, strălucitor și hidratat. 

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

Perfect pentru pielea sensibilă și problematică, îmbogățită cu apă termală și alte ingrediente naturale.

Nivea Sun Protect & Moisture – 62 de lei

O loțiune ideală pentru vară, cu SPF 30, care acționează ca un spray autobronzant hidratant. Se folosește la plajă, pentru accelerarea bronzului și protecția împotriva razelor UVA și UVB. 

Se aplică ușor și nu lasă o peliculă grasă, hidratând totodată pielea și facilitând procesul natural de bronzare. 

Produsul este reziste la apă și acționează împotriva îmbătrânirii pielii. Se pulverizează în strat subțire pe piele. 

Bottega Verde – Sol SPF 30 – 99 de lei 

O cremă de protecție solară care protejează și hidratează pielea în momentul expunerii la soare. Este rezistentă la apă și are ingrediente naturale. Are o textură fluidă, care intră ușor în piele și conține derivați din ulei de măsline.

Spray cu protecție solară Elmiplant Sun SPF 30 – 26 de lei 

Loțiune spray pentru protecție solară îmbogățită cu unt de Shea și acid hialuronic. Protejează și hidratează pielea, apărând-o de efectele nocive ale soarelui. 

Sistemul de protecție cu spectru larg SPF 30 oferă protecție eficientă împotriva radiaților. Are protecție infraroșu și împotriva luminii vizibile. Nu conține parabeni și este testată dermatologic.

Loțiune cu protecție solară Piz Buin Allergy SPF 50

O loțiune cu protecție solară pentru piele sensibilă cu SPF 50, care oferă o protecție foarte ridicată. Conține filtre avansate UVA și UVB, dar protejează pielea și de clor, apă de mare și apă sărată.

Este rezistentă la apă și transpirație și conține Calmanelle, un complex anti-iritant ce ajută la întărirea rezistenței pielii la soare. Nu lasă urme și nu este uleioasă sau lipicioasă pe piele.

Bioderma Photoderm Spray SPF 50

Are o textură lejeră, care se întinde uniform pe piele și nu o lasă grasă sau lipicioasă. Se poate aplica pe pielea uscată sau umedă, fiind rezistentă la apă și transpirație. Nu are parfum și este non comedogenic. Are SPF 50, care oferă o protecție sporită împotriva razelor de soare.

Sursa foto: 123rf.com

Unde să faci plajă în Dubai. Top cele mai frumoase plaje

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI