Zeci de profesioniști și-au arătat talentul prin demonstrații live, locuitorii Capitalei lăsându-se cu încredere pe mâna acestora. În plus, pasionații de arta tatuajelor au putut afla mai multe informații despre noile tendințe și tehnici din domeniu.
Printre cele mai populare cereri s-au numărat desenele realistice, tribale, dark sau fantasy, însă artiștii prezenți au lăsat la vederea vizitatorilor și fotografii ale unor tatuaje mai puțin convenționale, precum chipul lui Arsenie Boca sau al lui Burebista.
Atmosfera a fost întreținută de muzica live (QuartElle String Quartet, Bucharest Jazz Orchestra, Theo Scrioșteanu Drums Artist, Cristi Dumitrașcu & Andra Ozon etc.), iar printre invitații speciali s-au numărat Emilio Gonzalez (Venezuela), Luciano Sultan-Invaders (România) și Femke Fatale (Belgia).
Mai mult decât atât, la sfârșitul fiecărei seri a convenției, au fost organizate concursuri la care pasionații au putut participa cu tatuajele din dotare la diverse probe: Best Crazy, Best Small, Best Large, Best New School, Best Old School, Best Realistic Color, Best Realistic Black & Grey, Coolest Tattoo Booth, Best Color, Best Black & Grey, Best Of Show etc. De asemenea, lumbersexualii au putut intra într-o competiție de bărbi și mustăți, iar fetele și-au încercat șansa la Miss Tattoo.
N-au lipsit nici show-urile erotice, zeci de tineri înghesuindu-se să vadă trupurile modest sau deloc acoperite, deși abia împliniseră vârsta majoratului.
Libertatea a fost prezentă la eveniment și a stat de vorbă cu câțiva participanți. Află mai jos ce au răspuns aceștia atunci când au fost întrebați ce semnifică desenele de pe pielea lor, cât au durat acestea, unde nu s-ar tatua niciodată și ce sfaturi le-ar da ei persoanelor care intenționează să-și facă un tatuaj!