Asteptăm vești mai bune din septembrie, dar Mercur retrograd ne avertizează că cele mai ghinioniste zodii din toamna acestui an se vor confrunta cu noi probleme. Iar viața lor poate deveni mai complicată, dacă lasă șansele să le scape printre degete!

Ce vor aduce astrele în toamna lui 2022

Retrogradarea lui Mercur, în prima jumătate a noului sezon este un prilej de îngrijorare pentru astrologi. Mercur va intra în mers aparent înapoi din data de 9 septembrie și va traversa Balanța, apoi zodia Fecioarei. Până pe 2 octombrie, când se va încheia mersul lui retrograd, Mercur ne poate da multora dintre noi planurile peste cap.

În paralel cu Mercur retrograd, vor merge și Jupiter, retrograd în Berbec, și Saturn, retrograd în Vărsător. Cu o astfel de conjunctură astrală ne putem aștepta la multe surprize neplăcute. Doar Venus va putea domoli influența contradictorie a celorlalte astre. Ea va traversa Fecioara, Balanța, Scorpionul și Săgetătorul și va fi mai generoasă cu aceste astre, care vor avea mai puține bătăi de cap.

Nici eclipsele din această toamnă nu au vești prea bune. Pe data de 25 octombrie, vom avea o eclipsă de Soare în Scorpion care poate aduce pierderi, urmată de o eclipsă de Lună plină, pe data de 8 noiembrie, în zodia Taurului, care poate aduce îngrijorări cu privire la relația de cuplu, stabilitatea căsniciei și sănătatea familiei.

Cele mai ghinioniste zodii din această toamnă

Cele mai multe probleme din toamna lui 2022 pot apărea în căsnicie, în relațiile de cuplu mai puțin stabile și în relațiile cu socrii sau cu familia soțului/soției. Mercur retrograd amplifică problemele de comunicare și apar tensiuni în momente total nepotrivite.

La nivel individual vor mai fi afectate și relațiile profesionale, iar cele mai ghinioniste zodii esre posibil să se confrunte cu șomajul. Eclipsa de Lună plină din noiembrie trage un semnal de alarmă asupra sănătății și este posibil să ne confruntăm cu noi valuri de îmbolnăviri colective. Dar iată care sunt cele mai ghinioniste zodii din toamna acestui an și cu ce probleme se pot confrunta!

Zodia Pești

De cele mai multe ori, nativii Pești lasă lucrurile să decurgă de la sine și se bazează doar pe intuiție. Dar în toamna acestui an, ar trebui să fie mai prudenți și mai calculați. Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării. Cine nu are determinarea necesară pentru a se ocupa de treburile mărunte, se poate trezi mai târziu cu probleme complicate. La începutul toamnei, când sunt cele mai mari șanse să găsească un loc de muncă mai bun, nativii Pești trebuie să fie mai ambițioși. Altfel, vor scăpa șanse frumoase. Iar, în luna noiembrie, cei mai neglijenți dintre ei pot avea diverse accidente sau probleme de sănătate din cauza cărora pot ajunge în spital.

Zodia Fecioară

Toamna începe sub semnul lui Mercur retrograd pentru zodia Fecioarei. În luna septembrie este posibil să piardă bani din cauza unor investiții prost gândite sau din cauza unor facturi care nu au fost plătite la timp. Fecioarele pot pierde economii importante sau pot pierde o sursă de bani. Din păcate, se numără printre cele mai ghinioniste zodii în toamna acestui an, mai ales că se anunță și probleme de sănătate mai mari în luna noiembrie. Nativii zodiei trebuie să fie mai atenți decât de obicei cu sănătatea lor și, indiferent de costuri, să se ocupe de starea lor de bine. Problemele dentare, dar și vechi afecțiuni legate de inimă sau de rinichi se pot agrava.

Zodia Balanță

Balanța va fi afectată profund de retrogradarea lui Mercur la începutul toamnei. Mercur retrograd va traversa zodia Balanței în perioada 9 – 23 septembrie. Va fi cuprinsă aproape toată luna septembrie, iar problemele cu care se vor confrunta Balanțele vor fi de ordin financiar și profesional. Nativii care își caută acum de lucru au foarte puține șanse să găsească ceva. Ba, din contră, pot avea marele ghinion să muncească pentru un patron neserios și să nu se aleagă cu nimic. Lucrurile se pot îndrepta din luna octombrie, dar Balanțele trebuie să fie prudente, deoarece problemele legate de bani vor avea consecințe pe termen lung și vor afecta profund relațiile de cuplu care se clatină.

Zodia Gemeni

Gemenii se concentrează pe activități noi la începutul toamnei, dar riscă să piardă șanse bune, dacă nu se preocupă mai mult de profesia și meseria lor. Proiectele personale pot fi frumoase, dar consumă multe resurse și timp, fără să ofere o satisfacție pe măsură. Nu este exclus ca nativii mai delăsători, care au impresia că lucrurile merg oricum înainte, să fie excluși din anumite cercuri sau chiar concediați. Cine nu se implică mai mult la serviciu poate da impresia că nu este capabil să facă mai mult și că are o experiență limitată. Probleme mai pot avea nativii Gemeni și în relația de cuplu în luna octombrie, când apar tensiuni, gelozii și neînțelegeri serioase. Unii dintre ei își vor pierde credibilitatea în fața partenerilor de cuplu.

Citeşte și: Ce zodii seamănă între ele și ce trăsături au în comun

Foto:123rf.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News