Tehnologia avansează gradual și oferă posibilități multiple de cunoaștere și dezvoltare într-o varietate de domenii. O alternativă viabilă sunt astăzi și aplicațiile de dating pe care tot mai multe persoane le folosesc pentru a-și întâlni sufletul-pereche și chiar funcționează pentru mulți dintre ei. Iată câteva dintre cele mai populare aplicații de dating.

Cele mai populare aplicații de dating

Aplicațiile de dating sunt folosite adesea pentru o comunicare deschisă cu o persoană nouă. Aici se pot întâlni două persoane din lumi total diferite, dar cu puncte de vedere și asemănări comune. Printre cele mai utilizate aplicații de dating se află:

Tinder

Probabil una dintre cele mai cunoscute aplicații de dating în toată lumea. Cu o interfață prietenoasă, aplicația îi întâmplină pe toți cei care doresc să cunoască oameni noi și în special pe cei ce își caută o relație. Pentru a naviga pe platformă este nevoie să descarci aplicația, să fii major și să ai un cont de Facebook.

Ulterior, îți vei crea un profil cu o descriere personală și vei putea încărca fotografii. Aplicația de dating Tinder îți va sugera alte persoane de contact cu fotografiile lor de profil, numele și vârsta acestora.

Hinge

O altă aplicație de dating, care se aseamănă cu Tinder, însă se diferențiază prin câteva aspecte importante. Aici există posibilitatea să interacționezi cu diferite persoane, selectate dintre prietenii și cunoștințele prietenilor de pe Facebook, însă în această categorie nu vor intra persoane din rândul foștilor parteneri sau membri ai familiei, datorită algoritmului aplicației.

Și aici te poți folosi de profilul de Facebook pe care deja îl ai, iar după o perioadă de probă, aplicația are un cost lunar care îți va permite ulterior să te bucuri de celelalte beneficii extinse.

Bumble

Este o aplicație de dating diferită, deoarece femeia este singura care poate iniția o conversație. Aici primul pas va fi făcut de către doamna sau domnișoara doar către persoana care i-a atras cu adevărat atenția. Este considerată o platformă sigură, deoarece se evită orice formă de hărțuire în mediul online.

Badoo

O altă aplicație de dating care îți permite să socializezi cu persoane noi, ba chiar te poate ajuta să îți găsești sufletul-pereche. Aplicația este diferită de celelalte deoarece îți oferă posibilitatea să intri în discuție cu persoane aflate în apropiere datorită unei funcții GPS customizate, dar și a funcțiilor de localizare ce sunt folosite atât pe Instagram, cât și pe Facebook.

Aici ai la dispoziție credite, pe care le poți achiziționa, și cu ajutorul cărora poți afla mai multe detalii despre anumite persoane care ți-au atras atenția în aplicație.

Happn

Este aplicația care poate oferi a doua șansă. Ce înseamnă asta? Conceptul din spatele aplicației de dating este acela că intră în contact persoane care s-au întâlnit pe stradă ori într-un alt loc, cel puțin o dată, și nu au avut curaj sau timp să își vorbească. Prin aplicația de dating au această posibilitate și vor putea să își deschidă sufletele pentru a-și descoperi punctele comune.

Ce trebuie să știi înainte să folosești o aplicație de dating

Chiar dacă la o primă vedere par atractive, ba chiar distractive, aplicațiile de dating nu îți asigură întâlnirea mult visată, care să se încheie întotdeauna în mod favorabil ție. Tocmai din acest motiv, înainte de a accesa orice aplicație pentru întâlniri, asigură-te că îți setezi așteptări realiste și că nu vei fi o persoană dezamăgită dacă vei avea parte de o respingere.

De asemenea, asigură-te că nu divulgi prea multe informații private unei persoane pe care încă nu o cunoști suficient de bine. Construiește o relație de încredere cu o persoană înainte să îi transmiți date importante despre tine.

Pe aplicațiile de dating nu toată lumea caută relații serioase, de lungă durată. Pot exista și persoane care își doresc o aventură sau relații de scurtă durată, așa că asigură-te că discutați acest aspect chiar de la primele conversații.

Aplicațiile de dating pot reprezenta și o modalitate de distracție pentru anumiți utilizatori, iar asta trebuie să știi de la bun început. Nu te atașa prea repede de o persoană cunoscută în mediul virtual, mai ales până nu v-ați cunoscut cât de mult posibil.

Ferește-te de așa-zisele capcane ale internetului și mai ales de cele pe care un necunoscut ți le poate întinde pe o rețea de socializare ori o aplicație de dating și încearcă să impui și să păstrezi limite încă de la prima conversație.

Citește și: Plante de interior care au nevoie de multă lumină

Sursă foto: 123rf.com

Urmărește-ne pe Google News