Cercetătorii spun că 75% din numărul persoanelor care consumă cantităţi uriaşe de sare mănâncă în restaurante, unde pregătirea alimentelor necesită mult mai multă sare decât în mod normal.

National Healthy Eating Day a întocmit o listă cu şase alimente care sunt bogate în sodiu şi care ar trebui consumate cu mare atenţie.

1. Pâinea este primul aliment cu un conţinut bogat de sare. O felie de pâine conţine aproximativ 15% din cantitatea zilnică recomandată de sare. E suficient să mâncaţi câteva felii de pâine pentru a trece imediat de pragul recomandat.

2. Mezelurile fac parte de asemenea din lista alimentelor care trebuiesc consumate cu măsură. Parizerul, crenvuştii, salamul sunt cele mai nesănătoase din cauza cantităţii mari de sare, dar şi a altor ingrediente.

Un raport al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, bazat pe date din 2010, arată că mai ales parizerul, crenvurştii şi salamurile de vară au un conţinut de proteine cu 2% mai mic faţă de prevederile legale, potrivit cărora mezelurile trebuie să conţină carne în proporţie de cel puţin 10-11%.

Din plin se găseşte însă carnea dezosată mecanic, adică o pastă obţinută din tendoane, oase, pieliţe, în care proteinele sunt aproape inexistente. Aceasta este periculoasă pentru copii sau tineri, din cauza cantităţii ridicate de fosfor ce împiedică asimilarea calciului.

„Dacă în UE, producătorii nu au voie să pună mai mult de 3% din această pastă în mezeluri, în produsele româneşti cantitatea de MDM trece de 10%”, atrage atenţia expertul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi.

Şoriciul, cunoscut sub denumirea de proteină colagenică, este ingredientul de bază al mezelurilor. Deşi în lege este prevăzută o limită de 20-30%, în funcţie de tipul produsului, inspectorii de la ANPC au descoperit produse în care cantitatea de piele de porc era de 80%.

Constatarea e cu atât mai alarmantă cu cât românii consumă anual 9-10 kg de mezeluri, în mare parte produse ieftine.

3. Pizza este unul dintre felurile preferate de mâncare ale oamenilor de pe tot globul. Două felii de pizza acoperă cantitatea maximă de sare care poate fi consumată în fiecare zi.

Mai multe astfel de alimente, pe evz.ro.

Urmărește-ne pe Google News