Cuprins:
Zgomotul monoton al roților de tren, calmul și relaxarea care îi cuprind când privesc pe fereastră și meditează la misterele și frumusețile lumii, dar și bucuria unei altfel de călătorii decât au avut, poate, înainte îi fac pe tot mai mulți europeni să se îndrepte către voiajele pe șine.
După doi ani de pandemie în care călătoriile au reprezentat pentru majoritatea dintre noi doar un vis frumos și îndepărtat, oamenii au reînceput să călătorească, iar în ultima vreme tot mai mulți preferă să viziteze cele mai frumoase destinații din Europa călătorind cu trenul.
Începând cu călătoria la bordul garniturii de lux Transcantábrico, continuând cu itinerariile feroviare vechi de peste un secol din Slovenia și terminând cu destinațiile feerice din Grecia o excursie cu trenul prin Europa oferă experiențe dintre cele mai inedite.
Dacă te tentează o astfel de aventură îți prezentăm în acest articol o listă cu cele mai spectaculoase trasee pe șine de pe Bătrânul Continent care sperăm să te ajute să-ți alegi următoarea aventură europeană în 2022.
Calea ferată Bohinj (Slovenia și Italia)
Acest traseu are o lungime totală de 62 de kilometri și leagă orașele Jesenice (Slovenia) și Trieste (Italia). Călătoria durează trei ore, urcă pe vârfurile înzăpezite ale Alpilor Iulieni și prezintă cel mai mare pod de arc din piatră din lume (85 de metri) şi cel mai lung tunel feroviar din Slovenia (6.327 metri). Linia veche de 100 de ani a fost construită inițial pentru a conecta vestul Austriei și sudul Germaniei cu portul austro-ungar Trieste la acea vreme. Din luna mai și până în noiembrie, trenul este tras de o locomotivă cu aburi, iar personalul poartă aceleași uniforme din timpul Imperiului Austro-Ungar (1900-1906).
Calea ferată Santiago de Compostela-Leon (Spania)
O garnitură de lux denumită „El Transcantabrico” le oferă turiștilor o călătorie de 8 zile, care pornește din orașul istoric Santiago de Compostela și are ca punct terminus localitatea romanică Leon. Traseul însumează 643 de kilometri și străbate orașele de coastă din nordul țării Santander și Bilbao oferind vedere la Marea Cantabrica și la vârfurile verzi din Asturia. De asemenea, oferă posibilitatea de a explora Parcul Național „Picos de Europa” și plajele din Ribadeo. Călătorii servesc la bord meniuri „a-la-carte” cu preparate specifice bucătăriei spaniole, demne de un restaurant Michelin. Vagoanele Pullman din 1923 sunt reproiectate cu suite de lux, băi cu hidromasaj și vagonete de epocă.
Calea ferată Linha do Douro (Portugalia)
Turiștii atrași de Portugalia pot lua trenul din nordul țării și să călătorească pe un traseu care leagă centrul orașului Porto de localitatea Peso da Régua și satele situate pe valea râului Douro. Ruta feroviară acoperă o lungime totală de 160 de kilometri, iar porțiunea cea mai frumoasă este cea situată spre sfârșit.
Calea ferată Inlandsbanan (Suedia)
Calea ferată care leagă orașele scandinave Kristinehamn și Gällivarede are o lungime totală de 1.288 de kilometri și traversează centrul și Nordul Suediei. Obiectivul major pe care turiștii îl pot vizita de-a lungul acestei rute îl reprezintă Cercul polar.
Calea ferată Öresund (Suedia-Danemarca)
Podul-tunel Öresund este un pod-tunel feroviar și rutier peste strâmtoarea Øresund. Podul are o lungime de aproape 8 kilometri și conectează două zone metropolitane importante: capitala daneză Copenhaga și Malmö, al treilea oraș ca mărime din Suedia. Öresund leagă rețelele rutiere și feroviare din Scandinavia cu cele din Europa Centrală și de Vest și este cel mai lung pod rutier și feroviar din Europa.
Calea ferată Oslo-Bergen (Norvegia)
Trecând Parcul Național Hardangervidda la 1.237 de metri altitudine, calea ferată Bergen este cea mai înaltă linie de cale ferată principală din nordul Europei. Traseul are o lungime de 371 de kilometri, numără 22 de stații, străbate 180 de tuneluri și mai bine de 300 de poduri și se parcurge în aproximativ șapte ore. Garnitura oprește în câteva sate norvegiene, pentru ca turiștii să se bucure de autenticul scandinav. Mulți turiști combină ruta principală Bergen cu o plimbare pe linia ferată care aparține companiei „Bergen Railway Flåm”, care esre cea mai abruptă cale ferată cu ecartament standard din Europa.
Calea ferată Zermatt-St.Moritz (Elveția)
O altă călătorie de vis este cea cu trenul intitulat „Glacier Express”, care străbate Elveția printr-un tărâm al minunilor de iarnă, cu vârfuri falnice acoperite de zăpadă, pădure alpină densă și viaducte de piatră ce depășesc 61 de metri înălțime. Traseul numără 91 de tuneluri și 291 de poduri, iar viteza medie cu care se deplasează garnitura este de 38 km/h. Astfel, călătoria de la Zermatt la St. Moritz durează șapte ore și jumătate, oferind pasagerilor suficient timp pentru a admira priveliștile unice din Alpii elvețieni. În timp ce unii turiști finalizează călătoria într-o zi, alții preferă să mai zăbovească și să practice schi fond în stațiunea Oberwald sau pentru a urca pe Gornergrat pe cea mai înaltă cale ferată cu cremalieră existentă în Europa, care oferă priveliști spectaculoase asupra stațiunii Matterhorn, în apropiere de Zermatt.
Calea ferată Cinque Terre (Italia)
Parcurgând Cinque Terre (n.n. – „Cele Cinci Ținuturi”), acest traseu feroviar are o lungime de 18 kilometri și leagă localitățile La Spezia și Levanto străbătând 5 sate pe malul mării Mediterane: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso. De-a lungul rutei, turiștii pot servi preparate din fructe de mare și focaccia.
Calea ferată Bar-Belgrad (Muntenegru-Serbia)
Inaugurată în anul 1976, „Montenegro Express” este una dintre cele mai tinere rute feroviare pe distanțe lungi din Europa. Călătoria durează circa 12 ore, pornește din orașul-port Bar, continuă prin 254 de tuneluri și 435 de poduri prin Alpii Dinarici pentru a ajunge în capitala sârbă, Belgrad. Pe traseul care însumează doar 475 de kilometri, turiștii pot vizia Parcul Național „Biogradska Gora”, una dintre puținele păduri tropicale rămase din Europa, Lacul Skadar, cel mai mare lac din sudul Europei și străbate chiar anumite zone din Bosnia și Herțegovina.
Calea ferată Kalavryta (Grecia)
Dat în folosință în anul 1896, traseul care se întinde în nordul peninsulei Peloponez din Grecia oferă turiștilor peisaje mirifice, care le vor tăia pur și simplu răsuflarea. Calea ferată are un ecartament feroviar de numai 0,75 metri și, atenție, străbate câteva cascade! Lungimea totală a rutei elene este de 22,5 kilometri.
Vezi şi cele mai frumoase gări din Europa!