1. Foloseşte îndulcitor din ştevie
Zahărul, dar şi îndulcitorii sintetici, precum zaharina sau aspartamul, sunt printre cei mai de temut inamici ai siluetei. Dacă nu poţi să bei cafeaua şi ceaiul neîndulcite, alege o variantă sănătoasă – îndulcitorul “Hyper Stevia Rebaudiana”, care conţine doar extract natural de ştevie, glicerină farmaceutică şi apă demineralizată. Frunzele acestei specii de ştevie sunt de 30 de ori mai dulci decât zahărul, nu conţin calorii şi “taie” pofta de mâncare.
2. Bea apă înainte de masă
Bea un pahar cu apă înainte de fiecare masă, pentru că îmbunătăţeşte digestia şi accelerează arderile. Dacă consumi zilnic 2 litri de apă, sucuri naturale sau ceaiuri neîndulcite, vei mai arde încă 200 de calorii.
3. Sari peste cină o dată pe săptămână
Nu mai consuma alimente solide după ora 17.00, măcar o dată pe săptămână. Bea multă apă şi ceai, dar renunţă complet la sucurile carbogazoase cu zahăr sau îndulcitori. Astfel, în timpul somnului, organismul nu mai este ocupat cu procesarea cinei copioase şi produce hormoni de creştere, aliatul numărul unu în arderea caloriilor.
4. Micul dejun este obligatoriu!
Nu sări peste micul dejun! Dacă începi ziua sătulă, vei forţa organismul “să lucreze” şi vei creşte activitatea metabolismului. Studiile au arătat că persoanele care au mâncat porţii mari la micul dejun au luat cel mai puţin în greutate, deşi au consumat cele mai multe calorii.
5. Consumă preparate condimentate
Preparatele condimentate te fac să mănânci porţii mai mici. În plus, ardeii iuţi, piperul şi muştarul iute intensifică bătăile inimii şi cresc temperatura corpului, accelerând procesul de ardere a caloriilor.
6. Renunţă la produsele light
Aşa-numitele produse light, recomandate celor care vor să slăbească, sunt de fapt o păcăleală pentru organism. Sărace în acizi graşi şi proteine, acestea nu menţin senzaţia de saţietate şi vei fi tentată să consumi o cantitate mai mare. Øn timp, asta duce la exces ponderal. Cel mai bine e să renunţi la ele.
7. Dormi suficient
Dacă vrei să pierzi câteva kilograme, dormi. Cercetătorii au descoperit că persoanele care se odihnesc între 6 şi 8 ore pe noapte slăbesc mai uşor decât cele care dorm mai puţin de 6 ore.
8. Mestecă gumă
Mestecarea gumei înainte de masă reduce considerabil pofta de mâncare. În plus, vei arde 11 calorii pe oră.
9. Prepară-ţi cafeaua în stil italian
O ceaşcă de expresso după masa de prânz este nu doar delicioasă, ci şi creşte temperatura corpului, intensifică fluxul sangvin şi grăbeşte arderea grăsimilor.
10. Respiră adânc
Dacă respiri corect, încurajezi digestia. Cu cât respiri mai adânc, cu atât organismul va funcţiona mai bine şi vei fi mai puţin înfometată.
11. Imaginează-ţi mâncărurile în alb şi negru
Şi ochii mănâncă! Gândeşte-te cum ar arăta mâncărurile preferate în alb şi negru şi vei vedea că apetitul tău va scădea!
12. Alungă foamea cu ceai rooibos
Rooibos este un ceai natural, fără cofeină, care se obţine din planta unui arbust african. Conţine foarte multe minerale şi un efect de inhibare a poftei de mâncare. Dacă este consumat înainte de masă, dă senzaţia de saţietate.
13. Mănâncă puţin şi des
Porţiile mari îngreunează digestia, dau somnolenţă şi duc la acumularea de kilograme. Porţiile mici, în schimb, îţi dau energia necesară fără a-ţi umfla stomacul. Øncearcă să mănânci puţin şi des, cam cinci mese în loc de trei, şi să optezi, bineînţeles, pentru alimente sănă-toase, nu prăjeli ori dulciuri.
14. Ronţăie nuci
Fructele oleaginoase conţin multe proteine, care potolesc foamea şi stimulează procesul de ardere a grăsimilor. Aşa că poţi mânca în fiecare zi, între mese, câte 50-100 g de nuci, alune sau migdale.
15. Alege legumele care distrug grăsimile
Broccoli, morcovii, varza de Bruxelles, fasolea boabe, lintea şi mazărea sunt toate recomandate în curele de slăbire. De ce: sunt legume care se digeră lent, prelungind senzaţia de saţietate şi totodată forţând organis- mul să consume calorii în timp ce încearcă să le proceseze. Prin urmare, introdu-le în alimentaţia ta, dacă vrei să scapi de câteva kilograme.
Citeşte mai mult despre cum poţi slăbi inteligent în ultimul număr al revistei Joy, aflat acum pe piaţă.