Misiunea părintelui Gabriel (Jeremy Irons) este aceea de a converti indienii sudamericani la creştinism. Printre cei care au nevoie de ajutor spiritual se află şi Mendoza (Robert De Niro), un negustor de sclavi. În mod neaşteptat, talentele de luptător ale lui Mendoza le vor fi folositoare celor doi atunci când coloniile spaniole sunt atacate de armatele Portugaliei. În alte roluri evoluează Liam Neeson şi Aidan Quinn.
24 de ore – PRO TV: Duminică, 29 martie, 22.15
Jţ (Kevin Bacon) şi Cheryl Hickey (Courtney Love) sunt doi criminali care o răpesc pe fetiţa lui Will (Stuart Townsend) şi a lui Karen Jennings (Charlize Theron). Părinţii au la dispoziţie 24 de ore pentru a face rost de banii pentru răscumpărare. Aflaţi în oraşe diferite, Will şi Karen descoperă cât de departe pot merge pentru a-şi salva copilul.
La vie en rose – HBO: Sâmbătă, 28 martie, 18.10
“Loiseau de Paris”, aşa era numită de presă şi de public celebra cântăreaţă Edith Piaf (Marion Cotillard, foto). Din cartierele sărace ale Parisului, la luminile orbitoare ale New York-ului, viaţa franţuzoaicei a fost o continuă luptă: să cânte, să iubească, să trăiască. În
Pus pe jar – PRO TV: Sâmbătă, 28 martie, 23.00
John Creasy (Denzel Washington, foto), un fost agent CIA, este angajat ca gardă de corp pentru micuţă Pita Ramos (Dakota Fanning), fata unei familii înstărite din capitala Mexicului. După o serie de probleme de adaptare, bărbatul începe să se ataşeze de “misiunea sa”. Aşa că atunci când o bandă de infractori o răpeşte pe Pita şi îl lasă pe Creasy aproape mort, acesta jură să se răzbune.
Umbra vampirului – TVR 1: Sâmbătă, 28 martie, 0.40
Berlin, 1921. Regizorul Murnau (John Malkovich) începe un remake după filmul clasic “Nosferatu”. Regizorul îl alege pe Max Schreck (Willem Dafţ, foto) să joace rolul principal. În scurt timp, pe platourile de filmare au loc o serie de crime ciudate, iar Murnau începe să-l bănuiască pe Max că ar fi un vampir adevărat.
Fandango – cinemax: Sâmbătă, 28 martie, 18.00
La terminarea facultăţii, un grup de cinci prieteni, conduşi de Gardner Barnes, pornesc într-o călătorie nebunească spre graniţa cu Mexicul. E ultima lor ocazie de a se distra înainte de a pleca pe front, în Vietnam, şi de a face faţă războiului. Un film cu Kevin Costner, Judd Nelson şi Sam Robards.
Cele două englezoaice şi continentul – PRO CINEMA: Duminică, 29 martie, 23.30
La începutul secolului al XX-lea, francezul Claude Roc se îndrăgosteşte de Muriel, o englezoaică venită în vacanţă la Paris. Numai că atât familia sa, cât şi cea a iubitei lui vor ca aceştia să se separe pentru un an de zile, ca să vadă dacă se iubesc cu adevărat. Un film cu Jean-Pierre Léaud, Kika Markham şi Stacey Tendeter.
Sarajevo, dragostea mea – PRO CINEMA: Sâmbătă, 28 martie, 22.00
După terminarea războiului din Balcani, copiii celor care şi-au jertfit viaţa în timpul conflictului beneficiază de o serie de facilităţi. Astfel, Sara, o fetiţă de 12 ani, nu trebuie să plătească pentru a merge în excursia organizată de şcoala ei. Fericirea fetiţei este spulberată însă atunci când află un adevăr dureros despre tatăl ei.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!