Michael Clayton (George Clooney) e unul dintre cei mai buni avocaţi din New York. El este celebru datorită modului discret şi eficient în care soluţionează cazurile clienţilor săi, punând interesele acestora mai presus de lege şi chiar de propria conştiinţă. Indiferent dacă e vorba de fuga de la locul unui accident auto, de furtul din magazine sau de scandaluri legate de politicieni corupţi, avocatul poate soluţiona orice situaţie în avantajul celui care îl plăteşte. Numai că ultimul caz e pe cale de a schimba totul.

La cererea cofondatorului firmei la care lucrează, Marty Bach, Clayton e numit să apere într-un proces o mare companie agrochimică, reprezentată de consiliera Karen Crowder (Tilda Swinton). În timpul negocierilor cu partea adversă, avocatul descoperă că firma în cauză este dispusă să sacrifice vieţile a milioane de oameni pentru a face profit. Acest lucru îl obligă să facă o alegere dificilă: să-şi protejeze clientul sau să facă dreptate, punându- şi viaţa în pericol? Pentru interpretarea sa, actriţa Tilda Swinton a primit în anul 2008 premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă într- un rol secundar.

Simte-te ca acasă!

Dave (Steve Martin, foto) este un tânăr arhitect care încearcă să-şi revină după ce a fost părăsit de logodnica sa. La trei luni de la nefericita întâmplare, el face cunoştinţă, într-un bar, cu Gwen (Goldie Hawn), o chelneriţă cu care îşi petrece noaptea. A doua zi, fără să-i spună nimic, femeia se instalează în vila arhitectului, aflată în oraşul natal al acestuia. Aici, Gwen se prezintă tuturor, inclusiv părinţilor lui Dave, drept soţia acestuia.

Eroul scăpat din Infern

În ultimele zile ale celui de-al doilea război mondial, armata americană descoperă că, în urma unui experiment, savanţii germani au adus dintr- o altă dimensiune un demon micuţ, de culoare roşie. Poreclit Hellboy (Ron Perlman, foto), acesta este crescut de o organizaţie de cercetare a fenomenelor paranormale şi ajunge să lupte împotriva forţelor malefice care vor să distrugă Terra.

Terminator 3: Supremaţia roboţilor

Deşi au trecut 10 ani de când John Connor a împiedicat începerea războiului între oameni şi inteligenţa artificială Skynet, aceasta din urmă nu a renunţat la luptă.

Ea trimite în trecut un android, T-X, cu misiunea de a-l ucide pe tânăr. Descoperind planul lui Skynet, oamenii din viitor trimit în ajutorul lui John un alt Terminator (Arnold Schwarzenegger, foto).

 
 

Urmărește-ne pe Google News