Tom Stall (Viggo Mortensen) este un american simplu, proprietar al unui micuţ bistro, care are doi copii şi o soţie frumoasă, pe nume Edie (Maria Bello). Viaţa lui liniştită se transformă radical într- o zi, când, chiar înainte de ora închiderii, în localul său intră doi necunoscuţi. Aceştia sunt înarmaţi şi încercă să-l jefuiască, punând în pericol viaţa celor prezenţi.

Reacţia lui Tom în faţa ameninţării este imediată şi îi surprinde pe toţi: îi omoară pe cei doi, fără să fie nici măcar rănit. Devenit, peste noapte, eroul oraşului şi principalul subiect al buletinelor de ştiri din întreaga ţară, bărbatul încearcă să evite întrebările reporterilor şi să-şi continue liniştit existenţa.

Atunci când doi indivizi, Carl Fogarty (Ed Harris) şi Richie Cusack (William Hurt), încep să îl urmărească, el devine conştient că toate tentativele sale de a-şi relua viaţa de dinainte de incident sunt sortite eşecului.

Carl şi Richie sunt mafioţi şi sunt convinşi că eroul este de fapt un asasin plătit, pe care îl caută de foarte multă vreme şi cu care au de încheiat nişte socoteli mai vechi.

Pelicula, regizată de David Cronenberg, a avut două nominalizări la premiul Oscar, una pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (William Hurt), cealaltă pentru cel mai bun scenariu adaptat. Totodată, regizorul a fost nominalizat, pentru acest film, la premiul Palme DOr, în cadrul Festivalului de film de la Cannes, din anul 2005.

Cocoon – B1: 21.00

Câţiva pensionari descoperă că apa din piscina unei case, aflată în apropierea azilului în care stau, are proprietăţi miraculoase. Problemele lor apar în clipa în care se întâlnesc cu proprietarii casei respective, nişte extratereştri. Un film cu Brian Dennehy (foto), Don Ameche şi Steve Guttenberg. Pelicula a câştigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (Don Ameche), şi al doilea pentru cele mai bune efecte vizuale.

Ultimul Radio Show – TVR 1: 21.10

Sâmbătă seară, la Teatrul Fitzgerald din St. Paul, se strâng sute de fani pentru a vedea cel mai nou episod al show-ului “A Prairie Home Companion”, transmis de 32 de ani la postul de radio WLT. Ceea ce nu ştiu ei e că aceasta e ultima reprezentaţie, deoarece radioul a fost vândut unei companii texane, care doreşte să renunţe la spectacol. Un film cu Meryl Streep (foto) şi Tommy Lee Jones.

Little Miss Sunshine – HBO: 0.40

Olive (Abigail Breslin, foto) este o fetiţă de şapte ani care are o singură dorinţă: să câştige concursul de frumuseţe Little Miss Sunshine. Însoţită de familie, ea porneşte într-o călătorie plină de peripeţii spre California, locul competiţiei. Tatăl, mama, fratele şi bunicul o vor ajuta, fiecare în stilul lui, să-şi îndeplinească visul. În alte roluri: Richard Kinnear şi Toni Collette.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News